Cartile mele postale sunt atat de prost primite acasa, incat m-am obisnuit sa trimit in plus, la aceeasi adresa, si cateva creioane colorate, pentru adjustare. Asa prevad eu mutarile. De obicei le completez cu migala, reliefand fiecare sunet, prin litere ingrosate cu structura compacta, formala. Adnotarile mele se desfac de obicei pe sertare, cu pareri categorice ca asistam la o treaba riscanta, si ca politia mediului tranzitat ne-ar putea face probleme. Cam multe clinciuri pentru o zi de sarbatoare. Scriu, incercand sa decojesc o banana in cursul unei idei, cuprins deseori de un ras convulsiv ce ma readuce incetisor asupra faptului ca nu ma pot dezlipi de mesele mele periodice. Arta comunicarii ma reduce la un simplu consumator de lucruri aditionale. Postale. Dar raman adeptul ei.
Obscenitatea creatiei vine de la acceptarea ei ca un stimulent al celor mai adanci porniri. Nimeni nu e provocat spre un gest,
nu creeaza atat de migalos, daca nu il are deja inoculat in concept, daca nu il stapaneste pana in cele mai mici detalii. Si astfel, pana la identificarea cu aceasta cauzalitate, nu mai este decat o firava constanta determinata de influentele mediului. De catva timp m-am obisnuit sa vad pe strada, in loc de trecatori, fapte. O matrice complexa ce pulseaza implicatii si consecinte. Si care deocamdata se tine unica.