Va rog duceti-ma in camp si impuscati-ma, lasati-ma la ciori si nu priviti inapoi. Poate se indura ele de mine si ma mananca! Putin probabil, dar sa va spun: mi-e teama ca m-am facut de rusine - sunt o mancare fara cautare!

Am suflat in foc si acum ma arde mult prea tare! Mi-a patruns in vene, ma arde nemilos, imi fierbe sangele si imi macina maruntaiele, ma roade tot mai adanc... asa ca va rog muscati din mine, taiati-va o felie, saturati-va, si nu va opriti cat inca ma mai doare...

Poftim, doresti sa gusti cat sunt inca proaspat? Poate preferi sa ma consumi acasa? Ca sa ma mesteci bine, promit sa nu ma zbat, promit chiar si sa tac, caci nu?... ce nepoliticos ar fi sa vorbesti cu gura plina! Si apoi sa dai si vina pe mancare!

Dar hotaraste-te repede pana nu ma destram singur, si ma-nverzesc de mucegai. Ma dor toate - vreau sa le rup, sa scap, s-arunc cu ele... aud tipete de disperare, jalnice plansete, voci chinuite ... tot trupul meu striga ca ii e foame, striga dar in zadar ... Ce pot sa fac? Sunt aici eu, si cu mine ... Cred ca o sa ma diger singur, pana dispar cu totul! Ma las durerii prada pana se satura, si atunci din politete o sa-i urez sa vina si-altadata, caci mi-a si zis prea-fericita ca m-a gasit delicios...

Nu ma pot satura doar cu privitul, doar din miros, sau din firimituri! Cum se face ca altii se infrupta, cand inca nu le e foame, iar eu ma sting lihnit pe zi ce trece? Nici macar nu stiu de sunt eu prea amar, prea acru, poate-mi lipseste sarea, sau poate nu m-am prajit bine? Sunt prea crud, sunt prea in sange? Doriti si garnitura? Cum, un pic de salata? Nu mai avem ... incercati doar asa, gustati, si de nu va place, bucatarul sef o sa va prezinte personal scuze... Mi-e foame!