Am ieșit afară în grădină și mi-am întins pânza de păianjen să-mi culeg gândurile ...fire albe și sclipitoare, întinse ca o volbură peste firea crudă a ierbii și florilor.
Este una din acele dimineți când ești curat - ca un nou început -o zi ce o simți însă cum pătrunde și rămâne înauntrul tău.
Dar soarele nu-i totul...este ceva...în jur...care dăruie tot farmecul acestei dimineți...
Nu puteam înțelege despre ce-i vorba , când, deodată, mi-am simțit pânza înfiorându-se de plăcere, un zvâcnet discret!
Am văzut cum în plasa gândurilor mele se zbătea neputincios...vântul! Un vânt răcoros de primăvară, cu iz de liliac prins în plete...
Nu mai știu ce a fost în dimineața aceea...poate doar că am uitat fereastra la odaie deschisă...