In memoriam(nu credeam sa scriu asta vreodata)

Am cunoscut-o cu totul si cu toate(nu-i gresala de scriere aici) intamplator...Voia sa-si scrie o lucrare la semiotica pe computerul meu. Mama ei venise si se rugase de prietenul meu. Am avut o ezitare, asa prevestitoare, dar mi-am zis ca ce poate sa fie: eu nu mai pot duce nimic.
Asa incat am acceptat sa ne intalnim si sa scriem. Binenteles ca stiinta asta a semnelor nu-mi era intru-totul(la fel) necunoscuta si ne-am trezit vorbind vrute si nevrute...(Cand am vazut-o ulterior la morga pe masa am inteles cat era de frumoasa). Venea imbracata la mine, cum altcumva, decat cu o rochita din aia greceasca si amintetoare de fetitele ale cuminti ascunzandu-si formele pe care ele le cred mai preamultul...N-am mai reusit de atunci sa stau cu cineva de vorba si sa ma duca atat de adanc in idei incat sa mi se ia aerul...“Sti, mie in camera imi zic fetele Gioni!“...Am plecat intr-o seara de la serviciul meu de sef tehnicist(mama ei facuse cu mine un curs de computere si-i placuse cartea mea si si "poezelele") si am hotarat sa-i dau un vis macar asa pentru o clipa. Trebuia sa vorbeasca cu mine. Ma sunase la telefonul meu banal si cu firul tras printr-o fereastra – la propriu – si mi-a spus sa merg. Am luat trenul si ma intrebam intre doua tadamuri (chiar, in Germania nu mai au trenurile tadam tadamuri) ce se intampla cu mintea mea? Dar vezi, stia ca aveam sa dau la teologie si a ras din tot sufletul. Ai sa fi un duhovnic bun si frumos...Cum sa saruti un inger? A ajuns si trenul ala, lasandu-ma asa prelung umbland pe Horia catre Obs.“Si Clujul e mare, Blaga-i mut ca o lebada si pasii lui Blaga prin Cluj se aud...“. Deja se lasase noaptea in varful Feleacului si ma strabateau amintirile alea cu apusuri de soare cand imi venea sa o tai de la cursuri sa merg macar un weekend acasa...Am batut usor la usa caci stiam ca avea doua colege de apartament(nu ar fi putut sa stea in camin ca era, va zic, un geniu). Nu mi-a raspuns nimeni si mi-am scos o carte de vizita(ce penibila bucata de carton cu albastru pe alb si definitia mea) si i-am scris : Am venit, am vazut, am plecat... Si iar trenul, privirile alea furise si ciorapul ala intins pe piciorul vecinei din fata dedata, datorita intunericului, la amoroase atingeri...mai sus de genunchi avea o mica gauritza(nu gaurica) care daca puneai asa degetul pe ea simteai cum freamata pielea oamenilor la atingerea noptii...
Dupa cateva zile m-a sunat si mi-a spus planagnd ca au venit ai ei si au dus-o la bunici pentru cateva zile...
Apoi am povestit cate si necate...Imi lua mintea din creier si aerul mi-l smulgea de pe mine...Geniu...A scris cele mai frumoase poezii pentru ca erau poeziile unui geniu.
Apoi intr-o dimineata am auzit ca mama ei nu vine la serviciul nostru comun. Ah, am uitat, cu mama ei vorbisem si-i spusesem ca eu cred ca ea e indragostita de mine. Ea a zambit si mi-a multumit. Ma vedeam eu mai bine de ranile mele decat oricine...Probabil ca a facut ceea ce fac mamele geniilor. Nu stiu. Deci am auzit sec si fundamental(uite asa se mai trage o dunga pe creier si pe inima deodata): a murit Mihaela. S-a sinucis aseara.
Ea evadase de la o vreme intr-o adunare a unui nebun de psiholog din Cluj (na ca-ti scriu numele: RADU) care storcea din creierele cele mai dotate idei de muiat in lichidul lui ala encefalic si tulbure. Era fericita si voia sa-l ajute. Ah, Mihaela, mama lui de ajutor! Asa vrea cineva sa ma ajute pe mine azi. Si tu stai in cerul tau cu ingerii si razi asa cum ai ras atunci cand ai aflat ca eu ma duc sa ma teologhisesc...
Citise Cioran prea mult. Eu cred in Apofatism si cred ca pe Cioran l-a impacat pana la urma Petre Tutea cu Sfantul Apostol Pavel. Nu cred ca Cioran poate trage pe cineva dincolo pentru el...Si desi eu am stat in genunchi la liturgia aia din fata blocului ei, desi am pus umarul la sicriu si desi i-am dat imnul dragostei adus din Athos ea mi-a lasat mie lege sa le zic alor sai cat de mult, de fapt, i-a iubit. Ea nu putea sa o faca...
Am stat in curtea de la morga si n-am putut raspunde crestineste la intrebarea tatalui ei: „Si mai spui ca exista Dumnezeu?“. El m-a urat o vreme pana intr-acolo ca nu ma mai saluta. Apoi incet a inceput sa inteleaga. De ce nu putusem s-o iubesc. „Asa cum a venit asa s-a dus, neprihanita “ mi-a spus mama ei la o vreme. Atunci le-am dat si poeziile ei care ma ardeau. Nu atata ca miroseau mirosul ei ci mai ales ca ma ardeau...
Azi amandoi il primesc pe nasul meu, cel mai tanar doctor in teologie din Romania si studiat la Regensburg, il primesc zic in casa si se bucura si vorbesc de ea. La Sfanta Marie, la prima Sfanta Marie a venit mama ei si mi-a spus: Maica Domnului mi-a aratat cum s-a stins. N-a suferit ci numai a adormit.
Au ingropat-o cu un preot curajos si negricios care a luat asupra lui pamantu' ala din marginea cimitirului...
Dupa treizeci si ceva de ore corpul ei nu se racise dar au hotarat sa-i faca autopsie.
Stiu unde este mormantul dar nu trec niciodata pe acolo...Eu cu ea povestim cate-odata in ganduri...De exemplu acum. Insa am scris caci iata par a zari pe Cioran scotand iar mana dintr-o nirvana(cu n mic ca stiu de ce) refulata! Si iar dupa o Mihaela...Iar tie Silvia iarta-ma...Stiu ca azi am plans destul si m-am bucurat destul pentru o singura zi...Dar nu ma pot dezlipii de puzzle!