Aștept să mor... Să simt durerea fericirii de a trece din această realitate plină de răutate într-o dimensiune diferită, plină de fericire și împlinire. Aștept durerea sufletului ce se desprinde de o existență în care totul e negru, o existență diminată de ură, supărare, dezamăgire, dezgust...
Și-mi doresc o moarte grea... lungă... singură... pe vârful unui munte singuratic, într-o peșteră pustie. Trupul plin de răni și dureri să-mi stea întins pe o stâncă colțuroasă, să îi simt înțepăturile până în adâncul sufletului... Totul să fie înconjurat de gheață, ca durerile ce străbat cugetul meu să rămână până în ultimul moment al vieții, până în ultima clipă de suferință.
Iar trupul, odată rămas singur și pustiu, să îmi fie sfâșiat de fiarele pădurii, ca nimeni să nu mai știe de existența mea, de viața mea fără nici un rost...