Mi-a trebuit multa vreme sa inteleg ca atunci cand Iti vorbeam cu mintea si inima mea, de fapt ma rugam Tie. Uneori erau cuvinte simple ca o spovada curata, alteori mintea si inima se uneau in tacere… ascultandu-Ti vocea. Atunci imi vedeam necuratia. Nu puteam decat sa ma frang si mai mult. Dar in acelasi timp sufletul meu prindea aripi pentru ca Tu erai cu mine si ma iubeai asa cum eram, dandu-mi speranta.