Ploua… ploua… inca ploua… in inima mea. Am incercat in zadar sa ma indrept, sa fiu ca ceilalti… sa duc o viata cat se poate de normala. Acum imi dau seama ca am gresit cand mi-am dorit sa fiu unica… sunt prea dificila. “Orice numai nu normala”… cat regret ca am spus asta. Stiu, toata lumea e unic in felul lui de a fi… dar eu sunt alt gen de “unic”… si doare… sa fi lacrima din Gradina Fericirii; ghimpele din inimile curate si raul din ochii unui copil nevinovat.
Nu am apreciat niciodata lucrurile oferite de viata… inafara de prieteni. Dar numai prietenii adevarati… acei oameni care te iau din lumea aceea incurcata numita REALITATE si te ridica… dar degeaba… visul nu tine mult si sti ca in curand te vei trezi in patul tau… strangand o perna in brate….