Astazi mi-am facut curat in inima fara sa pastrez nimic ascuns . Am aruncat clipe de fericire,momentele in care-mi doream sa mor.Totul fara sa privesc inapoi.Insa pentru o clipa m-am lasat purtat de glasuri pe aripile amintirilor, ca sa retraiesc inca o data clipa noastra. Ca sa mor inca o data.Am zburat cu gandul pe albastrul cerului ochilor tai, am alintat suvitele de par rebele si am cazut
de acolo de sus, din spatiul dragostei.In bratele tale este o durere inexplicabila, dar in acelasi timp singura placere care mi-a mai ramas de la viata. Este, era o simfonie a sentimentelor fara cuvinte, doar atingerea era de ajuns. Ai fost cea care mi-ai deschis inima, si totusi in acelasi timp si cea care a ferecat-o! Acum. Acum este un cuvant fara sens pentru ca nu mai pot sa exis fara ce-a fost, insa nu pot sa traiesc fara sa uit. Ma apasa greutatea minutelor
transformate in ani. Nu pot sa traiesc fara sa uit: jocul luminii in ochii tai ,buzele calde care ma mangaiau daca ma loveam.Acum am pierdut sirul lacrimilor. Sunt intr-un labirint care cred ca este viata mea! Si stiu. Stiu ca nu vei veni sa ma salvezi. Acum as vrea sa stiu ca esti fericita, si daca nu mai insemn nimic, mamultumesc ca stiu c-a fost candva. Nu pot sa nu ma intreb daca a fost vina mea, fiindca stiu ca am un mod ciudat de a iubi si de a arata asta.Stiu ca poate e prea tarziu , dar te iubesc. Ce greu apasa aceste simple cuvinte,oare ar fi schimbat ceva daca ti le-as fi spus?! Cred ca nu mai conteaza, si acum inca mi-ar fi greu sa explic tot ce insemni pentru mine! Lacrimile se intorc din focul care le-a nascut.Imi este dor de cuvintele tale cel mai mult. De ce taci?! Urasc tot ceea ce se leaga de tine, pana si pe mine.
Si plang, si sper ,si te iubesc!