Putem vorbi limbi străine, putem face semne înainte de a fi
îngropați definitiv sub obișnuințele, ticurile senzoriale
ale gândirii. Putem alege calea cealaltă, a
prea simplității dezarmante, care
uneori smulge zâmbete,
iar alteori doare.
Putem fi
din nou clopotul de bronz al primelor vibrații și al ispitelor
neîncetate, putem căuta să împlinim prin noi visuri
care nu ne aparțin, cărora nu le dăm în nici
un fel justificare. Putem renunța
la așteptările celorlalți,
lărmuindu-ne în
alte feluri.
…
..
.
Putem
spune de exemplu
“Ave, Gagarin!” și trece în zbor,
cu o viteză neînchipuită, pe lângă lunile nelocuite
ale unor alte planete, la fel de albastre, de pe care lipsesc poeziile,
da, poeziile, legate între ele precum oxigenul
de hemoglobina mea credincioasă:
a se citi dintr-o singură
respirație, căci
din două
mori.

/20.05.2003/