Uneori…uneori simt nevoia sa scriu. Daca ma intrebi cand, iti pot raspunde. Simt nevoia sa scriu mai ales dupa ce sunt supus unui sir de exercitii lipsite de farmec. Exercitii nu fara utilitate, dar lipsite de farmec. Atunci simt nevoia sa scriu…sau, daca mai doriti un exemplu: atunci cand fierb sentimentele in mine si sunt gata sa erupa la fel ca un vulcan fioros. Atunci cand simt atat de multe lucruri contradictorii, care ma fac sa trec prin stari confuze, atunci pot sa scriu. Nu inseamna ca trebuie sa o si fac, dar pot.
Ma intreb…ce pot face cand ma simt umilit de nestiinta mea? Imi este greu sa ignor acest fapt. Nestiinta mea ma umileste la culmi pe care putini le pot percepe. Nestiinta este cosmarul meu…ganditi-va la problema mea in felul urmator: un fapt ce te chinuie, un fapt asa de relativ si totusi atat de important prin realitatea pe care o reprezinta. Ce propozitie complexa…ma face sa ma intreb cat de profunda este. Recitind-o imi dau seama ca de aceasta data chiar are o insemnatate. De multe ori insa nu are.
Vorbeam de frica…frica mea eterna, mai ales de cand mi-am format o constiinta elevata(sa fie acesta cuvantul potrivit ?). Frica mea de nestiinta. In ciuda faptului ca adeseori sunt inconjurat de ea si ca o recunosc, nu reusesc, sau mai bine spus adeseori nu am voiinta, de a ma feri de ea. Probabil datorita ignorantei cu care multi o privesc, eu o resimt mai puternica, in forme chiar exagerate, dar ramane un fapt: pentru ce reprezint, trebuie sa ies repede din nestiinta.
Intrebarea este cum. Raspunsurile sunt multiple. Exista cartea…va suna cunoscut termenul? V-ati considerat terorizat de simbolul care au reusit unii sa ii dea cartii? Eu cred ca da. Imi aduc aminte cum evitam cu precadere(ce inseamna asta? Suna bine…totusi, sa nu uit sa verific in DEX) cartile. Mai ales cele obligatorii. Nu este nimica nou. Multi traiesc acest lucru si se incapataneaza sa nu citeasca. “Exista comentarii si rezumate”. Eu am ajuns insa la un nivel la care observ imbecilitatea acestei afirmatii. Cred in literatura, dar mi-este greu sa ma reintegrez. Atata timp pierdut…atatea regrete. O lume care se contureaza vag in mintea mea, lumea literaturii. Cu o rusine profunda stau in clasa cand nu stiu un raspuns care stiu ca lumea s-ar astepta sa-l stiu. Intotdeuna exista insa acea comoditate…fir-ar ea sa fie de comoditate! O lupta crunta…care nu cred ca o pot castiga fara motivatia necesara. Ma speriu cand imi dau seama ca oamenii au planuri pentru mine. Nu ma refer la acest principiu, ci la faptul ca cel putin unele planuri se vor concretiza si prin concretizarea lor va apare o responsabilitate, pe care va trebuie sa o port.
Nestiinta…cel mai crunt cosmar pentru oamenii cu respect de sine si cu o constiinta. Ma gandesc la Diverits. O lozinca pentru a noastra propaganda: Nestiinta: Evit-o cat mai poti. (America, cea mai buna guma. Sterge-o cat mai poti)
In final imi dau seama ca nu am de ce sa imi dau seama. Ca stiu totul. Toate ingredientele exista. Probabil sunt si la locul lor. Se necesita o persoana care sa porneasca aragazul; sa faca preparatul. Sa creeze leacul pentru nestiinta. In cazul meu, se necesita motivarea. Inima mea tanjeste dupa multe lucruri, oricare dintre ele fiind o posibila salvare. Simplitatea complexitatii consta in simplitatea elementului. La fel si invers. La fel si cu nestiinta. Realitatea sentimentului este contradictia care se formeaza intre ce ai, ce doresti si ce poti avea. Clar?