Pe un fond de Simon and Garfunkel priveam stelele lipite pe cer, fiecare dintre ele dorind sa se evidentieze. Ar fi fost o lupta fara sperante, caci acea stea pe care o vedem pe cer ca straluceste cel mai puternic pe timpul intunericului este Venus. Cate ganduri pot sa strabata mintea unui personaj din aceasta lume la auzul acestui nume, care, sincer sa fiu, nici mie nu imi ramane chiar indiferent. Fiecare are motivele sale: fie trece printr-o perioada in care romantismul din sine nu este de oprit, fie este un mare admirator al lumii ceresti, fie este un strasnic cititor al mitolologiilor omenesti.
S-a facut intre timp ziua. Acelasi fond de Paul si Art, de aceasta data “sunetul tacerii”. Soarele, astrul nostru cel mai mandru, ne mantuieste cu lumina si viata. Pare o simpla bila galbena, care sta in liniste si ne ofera cadoul vietii. Acest sunet al tacerii care il emana soarele este insa un sunet cat se poate de mortal. Intr-un fel, comparatia dintre propria-i iubire si soare este chiar mai potrivita decat s-ar crede la inceput. Soarele, datator de viata, la fel ca dragostea, care la prima vedere pare perfect, fapt confirmat de forma sa de cerc, este in realitatea mult mai periculos. In cazul iubirii, aceasta este constanta si omul este variabila. Iubirea are puterea sa cauzeze cele mai puternice evenimente, fiind insusi cel mai puternic sentiment. Soarele este bunul pericol etern. La fel si iubirea. Dragostea.
Nu putem insa limita comparatia iubirii cu soarele. Nu ar fi nicidecum de ajuns. Astfel, putem considera ca iubirea are si rolul care este detinut de atmosfera pentru pamant. Atmosfera izoleaza si protejeaza mica si sublima noastra planeta din acest nemasurabil univers. Comparatie se explica de la sine. Timpul completeaza adeseori exact acele locuri goale pe care ne intrebam cine sau ce le va completa. Pentru un om mai putin culturalizat din punct de vedere stiintific, si mai degraba sensibil pentru arte(alte arte), sistemul periodic reprezinta perfectiunea intamplarilor pe care natura le face posibile. Astfel se pot completa teorii peste teorii.
De mentionat, ar mai fi cel putin una. Precum se poate invata din filmele americane care ne lectureaza despre viata si amor, aceasta lecturare avand loc intotdeuna intr-un mediu ostil bunului simt, prieteniei si iubirii intre oameni, dragostea poate fi acea gaura de ozon din perfectul anturaj al celui mai periculos om de pe pamant, deobicei acesta fiind, pentru pastrarea minimei decente omenesti, un caracter cat se poate de pozitiv. Dragostea este asadar si atmosfera, dar si gaura de ozon. Interesant de contradictoriu. De aceasta data se aude ca cineva a spus ceva stupid, precum “I love you…”. La baza acestor sunete stau corzile vocale ale adorabilei Nicole Kidman, cu nas cu tot, si a simpaticului nebun, fost drogat, zis homosexual, Robbie Williams. Se poate ca o persoana care sa iubeasca din tot sufletul (poti iubi cu jumatate de suflet?) pe cineva, o persoana care sa fie capabila de acest sentiment, (suntem toti capabil de el, sau?) sa fie…rea? In teorie ni se spune ca…nu. In teoria tembelilor, ca sa fiu mai precis, filmele. Nu este vorba despre o negare a posibilelor calitati ale unui film, ci faptul ca un film denatureaza majoritatea lucrurilor (prin eterna repetare), cel mai denaturat fiind sentimentul iubirii.
Este nesfarsita? O sa va raspund daca imi explicati infinitul. Traim intr-o dimenisune in care totul este finit. Cum putem stabili atunci ca exact dragostea este infinita? Iubirea de pe pelicula, iubirea din atmosfera, iubirea din si dintre noi. Se pare ca, pe foaie, iubirea este peste tot: este soarele, este luna, este ziua, este noaptea, este Venus, este Marte, este Adam, este Eva, este viata si este moarte.