Mi-am luat gandurile sub brat, mi-am facut curaj si iata-ma aici, din nou, cu sufletul in doliu, pustiit de trecerea unor zile ce nu-si aveau nici locul si nici momentul.
Au trecut atat de greu, cu plumb in oase a fost trupul meu, urechile mi-au auzit strigate in zi si in noapte dar stiam ca nu mai e.
Cine? PEPY -manusa sufletului meu -a plecat de langa mine fara sa-mi spuna nimic, a pornit la lungul drum al nemuririi singur, fara sa ma astepte, fara sa-mi ceara sfatul.
Acum e singur, desi ura singuratatea, imi vegheaza noptile din padurea de la Cernica, cu mingiuca langa el.
Stiu ca e banal, dar era sufletul meu si cuvintele mele au murit o data cu el, mintea mi-e goala si sunt singura...
A fost manusa sufletului meu...
A fost PEPY-un caniche pitic negru care nu a vrut sa ma mai astepte putin, a plecat singur la drum si nu se mai intoarce.
Drum bun, iubire, si atat! Cuvintele si sentimentele mi-au inghetat.