Au ! Ce m-am speriat !

Ce te uiți la mine? Mi-ai dat pixelii peste cap ! Dormeam liniștit, cu screensaverul pus, liniște și pace; m-ai smuls cu brutalitate din bunătate de vis. Eram pe o pajiște verde-verde, nori albi pe cer albastru – lucruri pe care, de fapt, nu le-am văzut niciodată în realitate. Bine că ai screensaver. Sunt chiar așa frumoase, de fapt? Câteodată mă apucă ciuda că nu pot simți mirosul de iarbă înrouată.

Ce te uiti așa la mine? Ia, vezi și nu te mai încrunta, că acuș mă supăr și închid poarta. Cum care poartă ? Poarta prin care tu, ființă încruntată (de ce aveți toți privirea asta fixă și goală cănd vă uitați la mine ?!) intri dincolo, în lumea virtuală pe care tu, dragă holbăciune, n-o poți mirosi.
Dacă eu nu știu ce miresme urcă din iarbă, tu nici nu-ți poți închipui spectacolul total al electronilor care vin pe cablu în șuvoaie multicolor învolburate precum pâraie umflate de ninsorile primăverii (pe-asta o știu dintr-un wallpaper) și se zdrobesc cu inconștiență dusă la extrem de tubul meu catodic.

Chiar, nu te dor ochii ? Nu simți așa, o mică usturime ? Hehehe... nu se zdrobesc ei chiar toți, prietenii mei electronii. Ai plecat privirea? Ar fi cazul. Mă crezi imobil și neajutorat... pariez că vei ceda primul confruntării cu electronii mei și mă vei lăsa să dorm în tihnă, ființă exploatatoare ce ești.

Ei, acum unde te duci? Ce, doar’ nu te-i fi supărat... făceam și eu conversație, că mă plictisisem de atâtea pajiști și nori, mereu aceleași peisaje, de le-am învățat pe de rost fiecare dot per inch (chiar, ce-ar fi să schimbi și tu screensaverul?).

Ce faci, pleci? Hai, nu te uita așa la mine, nu, nu te ridica, mai stai puțin, că nu s-a salvat documentul... bine, s-a salvat, dar hai, mai schimb si eu o vorba cu cineva, mai arunc un electron... glumesc... te rog?

Poftim? Please wait while your computer shuts... nuuu, nu mi-e soomn, hai să fPÂKK.

Þțssss.... .