Si mi-e dor de tine ca de viata insasi, de parca te-am pierdut, desi inca te am...
Iti oglindesc urmele ramase in perna, iti descintec aroma, imbratisez lumina ce te-a atins ! Ma las remodelata de tine, caci stiu ca orice fina atingere ai indrepta spre mine, ma rotunjeste, caus, in palmele tale, imi marmoreaza pielea, imi resusciteaza impatimirea cuvintului si descuie, din adincuri neexplorate, viltoarea ametitoare a lui “acum”.
Apoi te am, la fel ca in orice moment de reverie, si din nou, ramasa doar in vesminte invizibile, incepe sa-mi fie dor de tine, ca de viata insasi...