(de inceput)
Cine ar putea opri ploaia
atunci cand noaptea plange
si stelele te dor?
Un suflet in zborul lui de noapte
te poate atinge fara sa-l simti.
Un cuvant te poate rani adanc
si totul se sfarseste asa,
neinceput,
in valurile marii
atotcunoscatoare.

(de noapte)
Crizele de nebunie
din orele tarzii ale noptii
se pierd in fumul tigarilor aprinse
si devin fantome necrutatoare
ce revin in mintile noastre
asemeni pasarior negre
de pe neclintitul munte
al disperarii.

(de moarte)
Un sens galben, unic si naural
se inalta treptat printre oasele mele
izvorand lumina.
Mormantul mi-e plin de flori
de nori.
Ma place noaptea asa cum sunt,
indepartat de verde,
un mit cu-aroma de tamaie
si cu miros de sfant.

(de sfarsit)
Cercuri perfecte se intorc la noi
asemen unui dar,
stralucind,
dar noi nu le ascultam
magicele cuvinte
spuse prin pamant
si continuam sa murim
singuri.