Ascultând poezii din lirica lumii... poezie veche de-a mea, pe care Tu ar trebui să o știi... Nu caut prin vechile geamantane foaia ingălbenită de timp... Dusă iubire inspre niciunde...mi s-au stins stelele până si in vis...
Azi insă, ca ieri, ieriul acela de demult... primesc gândurile tale, din partea unui alt scriitor... Mă condamnă el, cu cuvintele pe care le-ai tăcut regeste, de câte ori ne-am privit in ochi...Curajul de-a nu-mi spune că m-ai asteptat, că in sfarsit sunt limanul spre care pornisei...
Ei bine, sunt monstruasă, alta Cătălină si esti altfel de Luceafăr, desi imi stăruie intrebarea fără sens aici : Cine a fost primul Oul sau Găina? Fiu gasit pe post de tată, inlacrimat curaj la mariginea fricii...
Deocamdată ascult poezii din lirica lumii...citesc scrisorile unui necunoscut ce parcă m-ar iubi cu iubirea ta...dureros capăt de drum... si tăcerea ta impărătească...
Iti fac pe voie, sunt singura vinovată, n-am stiut să ințeleg vocea ochilor tăi...
Desi, dincolo de toate nimicurile astea pieritoare, hartii, cuvinte rostite sau oprite in prag de tăcere... simt că oricum asa cum te iubesc, n-as mai putea iubi pe nimeni altcineva... Iubeste-ți aproapele ca pe tine insuți... Necredincioasă, păcătoasă cum sunt imi iubesc departele mai mult ca pe mine insămi...
Of, Doamne... de m-ai fi iubit măcar pe sfert cat te-am iubit eu...ai fi putut deschide gura...mi-ai fi putut spune rămâi...
Curajul fricii tale, frica curajului meu si noi margini de lume...
Si gata... ajunge pentru o zi de sfarsit de ianuarie inlacrimat.. eu nu mai am lacrimi...de mult mă plang norii, vazduhul nu mă mai incape... si umbra mi s-a stins...

Si, vai...postasul nostru s-a ratacit...