Pleoapele se prabusesc cu un efort supraomenesc, doar pentru ca in secunda urmatoare sa se redeschida si sa lase inauntru o raza uitata de luna.

O melodie nedefinita isi croieste drum spre mintea mea, aducand cu sine in suflet fiorul primei atingeri a buzelor noastre.

Pleoapele par transparente... creaza iluzia unei fantasme ce pluteste spre tavanul crapat al vietii la care suntem condamnati... dulcea sentinta a zilelor ce vor veni, a clipelor ce au trecut, toate trezind dorinta unei condamnari infinite.

Desi inchisi... prin fata ochilor se perinda strazile si copacii ce le strajuiesc, in amintirea primaverii ce se lasa asteptata; doar asa... cu ochii inchisi vedem dincolo de imagini... auzim dincolo de sunete.

Amintirea palmei tale care incerca sa incalzeasca manerul inainte de a deschide (sufletul), sunetul cheilor ce au cazut in secunda urmatoare privirii, tunetul respiratie ce galopa spre un spatiu inexistent... toate sunt fantome ce au uitat sa apara si inaitea ta. Realitatea... a ramas ascunsa privirilor noastre si incearca sa supravietuiasca altor clipe din vis.
Realitatea este sarutarea ta... privirea ta... bataia inimii tale, ce se aude cand ma tii in brate... sunetul zambetului meu cand simt ca ma urmaresti pe ascuns... realitatea... un vis pe care ni se pare ca il traim!