agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-03-02 | [This text should be read in romana] | Submited by Bogdan Gagu
“Maktub†înseamnă “Așa a fost scris.†Arabii cred că “așa a fost scris†nu ar fi o traducere prea bună, pentru că, deși totul deja a fost scris, Dumnezeu are compasiune și a scris totul doar pentru a ne ajuta. Călătorul este la New York. Este în întîrziere la o întîlnire, și cînd pleacă de la hotel își dă seama că mașina sa a fost mutată de poliție. Ajunge tîrziu la întîlnire, prînzul durează mai mult decît ar fi fost necesar, și el se gîndește la amenda pe care trebuie să o plătească. O să fie o avere. Pe neașteptate, își amintește de bancnota pe care o găsise pe stradă cu o zi în urmă, și vede o oarecare ciudată legătură cu ce i se întîmplase dimineață.
“Cine È™tie, poate că am găsit banii aceia înainte ca persoana care ar fi trebuit să-i găsească să fi avut posibilitatea. Poate am mutat bancnota din calea cuiva care într-adevăr avea nevoie. Cine È™tie dacă nu am intervenit în ce a fost scris! Simte nevoia să se elibereze de bancnotă, È™i în acel moment vede un cerÈ™etor aÈ™ezat pe trotuar. ÃŽi dă rapid bancnota, È™i simte că a readus un echilibru lucrurilor. “AÈ™teaptă o clipă,†spune cerÈ™etorul. “Nu caut ajutor. Eu sînt poet È™i vreau să-È›i citesc o poezie în schimb.†“ .....mda, alege una scurtă, pentru că mă grăbescâ€. CerÈ™etorul răspunde “dacă eÈ™ti încă viu, este pentru că nu ai ajuns încă acolo unde ar trebui să fii.†Gîndeste-te la larvă. ÃŽÈ™i petrece cea mai mare parte a vieÈ›ii pe pământ, invidioasă pe păsări È™i supărată pe destinul È™i înfățiÈ™area ei. “Eu sînt creatura care place cel mai puÈ›in din toateâ€, gândeÈ™te. ÃŽntr-o zi, Mama Natură îi cere larvei să pregătească o gogoașă. Larva e mirată – nu a mai făcut niciodată pînă acum o gogoașă. ÃŽnÈ›elege că își construieÈ™te propriul mormînt È™i se pregăteÈ™te să moară. Chiar dacă a fost nefericită cu viaÈ›a pe care a trăit-o pînă în acel moment, se plînge către Dumnezeu: “Cînd de abia mă obiÈ™nuisem cu viaÈ›a mea, Doamne, îmi iei È™i puÈ›inul care-l am.†În disperare se închide în gogoașă È™i aÈ™teaptă sfîrÈ™itul. După cîteva zile se trezeÈ™te transformată într-un fluture superb. Acum este în stare să zboare către cer, È™i este foarte admirată. E surprinsă de semnificaÈ›ia vieÈ›ii È™i de semnalele lui Dumnezeu. Un străin se întîlni cu Părintele StareÈ› al mănăstirii din Sceta. „Vreau să-mi îndrept viaÈ›a “, spuse. “Dar nu mă pot reÈ›ine să am gînduri păcătoase.“ Părintele observă că afară vîntul sufla tare È™i spuse străinului: „E foarte cald aici. Mă întreb dacă nu ai putea strînge un pic din vîntul de afară È™i să-l aduci înăuntru să răcorească un pic încăperea.†„E imposibil “, răspunse străinul . „E imposibil È™i să ne abÈ›inem de la a gîndi lucruri care-L supără pe Dumnezeu “, răspunse călugărul . „Dar dacă È™tii cum să spui nu tentaÈ›iilor, nu-È›i vor face nici un răuâ€. Spune maestrul: “Dacă trebuie să iei o decizie, e mai bine să o faci È™i să te comporÈ›i ca atare. Nu poÈ›i È™ti dinainte consecinÈ›ele. Arta divinaÈ›iei a fost dezvoltată pentru a sfătui oamenii, nu pentru a prezice viitorul. Oferă sfaturi bune, dar slabe profeÈ›ii. ÃŽntr-una din rugăciunile învățate de la Iisus, se spune: “Facă-se voia Taâ€. Cînd voia Lui provoacă o problemă, ne dă È™i soluÈ›ia. Dacă arta divinaÈ›iei ar fi fost în stare să prezică viitorul, toÈ›i ghicitorii ar fi fost sănătoÈ™i, căsătoriÈ›i È™i fericiÈ›i.†Discipolul se apropie de maestrul său: “De ani de zile sînt în căutarea iluminăriiâ€, spuse. “ Simt că sînt aproape să o ating. Am nevoie să È™tiu care e pasul următorâ€. “Cum te întreÈ›ii ? “ întrebă maestrul . “Nu am învățat încă să fiu autonom; mă ajută părinÈ›ii. Dar ăsta e doar un detaliu.†“Pasul următor pe care trebuie să-l faci e să te uiÈ›i direct la soare timp de jumătate de minut†, spuse maestrul. Discipolul îi urmă sfatul, ascultător. După ce trecură treizeci de secunde maestrul îi ceru să-i descrie ce avea împrejur. „Nu reuÈ™esc să văd. Soarele m-a orbit ,†spuse discipolul . „Un om care caută doar lumina, evitînd propriile responsabilități, nu va găsi niciodată iluminarea. Și unul care se uită fix doar la soare va orbi,†fu comentariul maestrului. Un om se plimba printr-o vale din Pirinei, cînd întîlni un cioban bătrîn. Acesta își împărÈ›i hrana cu el, È™i stătură împreună vreme îndelungată, vorbind despre viață. Omul spunea că, dacă se crede în Dumnezeu, trebuie acceptată È™i ideea că nu sîntem liberi, din moment ce Dumnezeu guvernează fiecare pas. Ca răspuns, ciobanul îl duse într-o vale largă unde se putea asculta – cu o claritate absolută – ecoul fiecărui sunet. “ViaÈ›a este ca aceste stînci È™i destinul e strigătul pe care fiecare din noi îl scoate â€, spuse ciobanul. “Ceea ce facem va fi înălÈ›at la inima Lui, È™i se va întoarce la noi în aceeaÈ™i formă. Dumnezeu acÈ›ionează ca ecou al acÈ›iunilor noastre.†Maestrul spuse: “Cînd simÈ›im că a venit momentul schimbării, începem - inconÈ™tient- să derulăm filmul de la capăt, pentru a revedea fiecare înfrîngere suferită pînă atunci . Și, cu siguranță, cu cît creÈ™tem, numărul momentelor dificile creÈ™te. Dar, în acelaÈ™i timp, experienÈ›a ne dă acÈ›iunile cele mai bune pentru a depăși acele înfrîngeri, È™i pentru a găsi calea care ne permite să mergem înainte. Trebuie să derulăm È™i al doilea film din arhiva noastră mentală. Dacă privim doar pelicula înfrîngerilor noastre, rămînem paralizaÈ›i. Dacă privim doar pe cel al succeselor, sfîrÈ™im prin a crede că sîntem mai înÈ›elepÈ›i decît sîntem în realitate. Avem nevoie de ambele benzi.†Discipolul spuse maestrului său: “Am petrecut mare parte a zilei gîndind ce nu ar fi trebuit să gîndesc, dorindu-mi ce nu ar fi trebuit să-mi doresc È™i făcînd planuri ce nu ar fi trebuit făcute.“ Maestrul îl invită pe discipol să facă o plimbare în pădurea din spatele casei. De-a lungul drumului îi arătă o plantă È™i ceru discipolului să-i spună dacă îi È™tie numele. “Belladonna†(femeie frumoasă), spuse discipolul. “Poate ucide pe oricine îi mănîncă frunzele.††Dar nu poate ucide pe nimeni care doar o admirăâ€, spuse maestrul. â€La fel, dorinÈ›ele negative nu pot face rău atîta timp cît nu te laÈ™i sedus.†Între FranÈ›a È™i Spania există un lanÈ› muntos. ÃŽntr-unul din acei munÈ›i este un sat care se cheama Argeles, È™i în sat este o colină care duce spre o vale. ÃŽn fiecare după amaiză, un bătrîn urcă È™i coboară acea colină. Cînd călătorul merse la Argeles pentru prima dată, nu È™tia. La a doua sa vizită în sat, observă că a traversat poteca cu acelaÈ™i om. Și de fiecare dată cînd se întorcea observa omul mai cu atenÈ›ie – veÈ™mintele lui, basca, bastonul lui, ochelarii. De fiecare dată cînd se gîndeÈ™te la sat, se gîndeÈ™te È™i la acel bătrîn – chiar dacă acela nu e conÈ™tient de asta. O singură dată călătorul îi vorbise bătrînului. ÃŽn glumă îl întrebă: “Crezi că Dumnezeu trăieÈ™te în munÈ›ii ăștia frumoÈ™i care ne înconjoară?†“Dumnezeu trăieÈ™teâ€, spuse bătrînul, “ în acele locuri unde I se permite să intre.†Într-o seară maestrul se adună cu discipolii È™i le ceru să facă un foc ca să stea de vorbă împreună.â€Călătoria spirituală e ca un foc care arde în faÈ›a noastră,†spuse. “Un om care vrea să aprindă focul trebuie să suporte fumul care-i îngreunează respiraÈ›ia È™i-l face să lăcrimeze. AÈ™a e redescoperită credinÈ›a lui. Oricum, odată ce focul a fost aprins din nou, fumul dispare, iar flăcările luminează toate lucrurile din jurul lor – dîndu-le căldură È™i liniÈ™te.†“Dar dacă altcineva aprinde focul pentru el?†întrebă unul din discipoli. â€È˜i dacă cineva ne ajută să evităm fumul ? “ “Dacă cineva face asta, este un fals maestru. Un maestru în stare să ducă focul oriunde doreÈ™te È™i să-l stingă de cîte ori are chef. Și, din moment ce nu a învățat pe nimeni să aprindă focul, e ca È™i cum i-ar lasă pe toÈ›i în întuneric.†“Cînd pășeÈ™ti cu hotărîre de-a lungul drumului tău, vei găsi o poartă cu o frază scrisă deasupra,†spune maestrul. “Întoarce-te la mine È™i spune-mi ce zice acea frază. Discipolul se dăruieÈ™te căutării trup È™i suflet, È™i într-o zi întîlneÈ™te din întîmplare acea poartă È™i atunci se întoarce la maestru. “Fraza scrisă era ‘ASTA E IMPOSIBIL ‘ “, spune el. “Era scris pe un zid sau pe o poartă?†întreabă maestrul. “Pe o poartă,†răspunde. “Bine, atunci, pune mîna pe clanță È™i deschide-o.†Discipolul se supuse. Din moment ce fraza era scrisă e o poartă, ea se deschise ca orice poartă normală. Cu poarta complet deschisă el nu mai putea vedea fraza – È™i merse înainte. Spune maestrul: “Închide ochii. Sau chiar cu ochii deschiÈ™i, imaginează-È›i următoarea scenă: un stol de păsări în zbor. Acum spune-mi cîte păsări reuÈ™eÈ™ti să vezi: cinci? unsprezece? È™aisprezece?“ “Indiferent care ar fi răspunsul – È™i e greu ca cineva să pretindă că È™tie cîte păsări a reuÈ™it să vadă – un lucru devine mai mult decît clar în acest mic experiment. PoÈ›i imagina stolul de păsări, dar numărul lor e dincolo de controlul tău. Și totuÈ™i scena era curată, bine definită, exactă. Trebuie să existe un răspuns la întrebare. Cine a hotărît cîte păsări ar fi trebuit să apară în scena imaginată ? Nu tu.†Un om se hotărî să facă o vizită unui pustnic care, după cum i se spusese, trăia nu departe de mănăstirea Sceta. După ce merse cale lungă prin deÈ™ert, găsi în sfîrÈ™it călugărul. “Am nevoie să È™tiu care e primul pas care trebuie făcut pe drumul spiritual,†spuse. Pustnicul duse omul la o fîntînă mică È™i-i spuse să se privească în apă. Omul încercă să o facă, dar de abia ce încercă, pustnicul aruncă pietricele în apă, agitîndu-i suprafaÈ›a. “Nu o să-mi pot vedea chipul dacă o să continui să arunci pietrele alea,†spuse omul. “AÈ™a cum e imposibil pentru un om să-È™i vadă chipul în ape miÈ™cate, la fel e imposibil să-l cauÈ›i pe Dumnezeu dacă mintea È›i-e neliniÈ™tită de căutare,“ spuse călugărul. “Acesta e primul pas!†În perioada în care călătorul practica meditaÈ›ia Zen , într-o zi maestrul său merse în dojo ( locul unde se reunesc discipolii), È™i se întoarse cu un beÈ›iÈ™or de bambus. Unii din elevi lui – cei care nu reuÈ™iseră să se concentreze bine – ridicară mîna. Maestrul se apropie de fiecare È™i dădu cîte trei lovituri cu beÈ›iÈ™orul pe fiecare umăr. Cînd novicele văzu aceasta pentru întîia oară, o consideră un gest medieval. Mai tîrziu, înÈ›elese că deseori e necesar să transferăm suferinÈ›a spirituală în cea fizică pentru a înÈ›elege răul pe care-l creează. Pe drumul către Santiago, învățase un exerciÈ›iu care consta în tăierea pielii degetului mare cu unghia arătătorului ori de cîte ori avea gînduri critice despre sine. Teribilele consecinÈ›e ale gîndurilor negative sînt simÈ›ite cu mult timp după. Dar permițînd unor asemenea gînduri să se manifeste ca durere fizică, sîntem în stare să înÈ›elegem răul pe care-l cauzează. Și atunci sîntem în stare să le alungăm. Un pacient de 32 de ani îl întîlni pe terapeutul Richard Crowle . “ Nu reuÈ™esc să mă las de obiceiul de a-mi suge degetul mare,†se lamentă. “Nu-È›i face mari probleme din cauza asta, “ îi spuse Crowley. “Dar încearcă să sugi un alt deget în fiecare zi.†Pacientul încercă să facă întocmai cum i s-a spus. Și de fiecare dată cînd îndrepta mîna spre gură, trebuia să facă o alegere conÈ™tientă pentru a alege care deget trebuia să fie subiectul atenÈ›iei sale în acea zi. ÃŽnainte de sfîrÈ™itul acelei săptămîni, obiceiul era vindecat. “Cînd un viciu devine obiÈ™nuință, e greu de controlat,†spune Richard Crowley. “ Dar cînd ni se cere să dezvoltăm noi atitudini, să luăm decizii noi È™i să facem alegeri noi, devenim conÈ™tienÈ›i că nu se merităâ€. ÃŽn Roma antică, niÈ™te prezicătoare cunoscute ca Sibile scriseră nouă cărÈ›i care ar fi prezis viitorul imperiului Roman. Duseră cărÈ›ile la Tiberiu. “Cît costă ?†întrebă împăratul roman. “O sută de monezi de aur,†răspunseră Sibilele.Tiberiu mînios le alungă din faÈ›a ochilor. Sibilele arseră trei dintre cărÈ›ile lor È™i se întoarseră la Tiberiu. “Costă tot o sută de monezi de aur,†îi spuseră lui Tiberiu. El rîse È™i le refuză: “De ce ar trebui să plătesc È™ase cărÈ›i la fel cît costau nouă?†Sibilele arseră încă trei cărÈ›i È™i se întoarseră cu cele trei rămase. “PreÈ›ul este tot o sută de monezi de aur,†spuseră. Tiberiu, măcinat de curiozitate, decise să plătească. Dar nu fu în stare să citească decît o parte a viitorului imperiului său. Spune maestrul: “ E important în viață să accepÈ›i cînd È›i se oferă ocazia.†Doi rabini făceau tot posibilul să dea un confort spiritual evreilor din Germania nazistă. Timp de doi ani, terorizaÈ›i în mod insuportabil, reuÈ™esc să scape de persecutori È™i să-È™i îndeplinească funcÈ›iile religioase în diverse comunități. ÃŽntr-un sfîrÈ™it sînt luaÈ›i prizonieri. Unul dintre rabini, terorizat de ce i s-ar putea întîmpla, se roagă încontinuu. Celălalt, în schimb, își petrece toată ziua dormind. “De ce te porÈ›i aÈ™a?†întreabă rabinul speriat. “Pentru a-mi păstra forÈ›ele. Știu că voi avea nevoie ca să pot merge înainte,†spuse celălalt. “Mi-a fost frică pînă în momentul în care am fost prinÈ™i. Acum sînt prizonier, ce bine mi-ar putea face frica de ce mi s-ar putea întîmpla? Momentul de frică s-a terminat; acum este momentul pentru speranță.†Spune maestrul: “Decizie. Acest ceva pentru care lumea a fost suspicioasă vreme îndelungată. Cîte sînt lucrurile pe care sîntem incapabili să le facem din lipsă de hotărîre, È™i cîte pentru că sînt riscante? Un exemplu de lucru greÈ™it interpretat ca “lipsă de hotărîreâ€: a vorbi cu necunoscuÈ›ii. Fie o conversaÈ›ie, un simplu contact sau un salut, foarte rar vorbim cu necunoscuÈ›ii. Și spunem întotdeauna că e mai bine aÈ™a. ÃŽn acest fel sfîrÈ™im prin a nu fi de ajutor È™i a nu fi ajutaÈ›i de Viață. DistanÈ›a ne face să părem importanÈ›i È™i siguri de noi înÈ™ine. Dar, de fapt, nu permitem ca vocile îngerilor noÈ™tri să se manifeste prin cuvintele celorlalÈ›i . Un pustnic bătrîn fu invitat la curtea celui mai puternic rege al acelor vremuri. “Invidiez un om sfînt care se poate mulÈ›umi cu atît de puÈ›in,“ spuse regele. “Eu invidiez pe Maiestatea Voastră, care se poate mulÈ›umi chiar È™i cu mult mai puÈ›in decît am eu,†răspunse pustnicul. “Ce vrei să spui? ÃŽntreagă È›ara aceasta îmi aparÈ›ine,†spuse regele jignit. “Exact,â€spuse călugărul. â€Eu am muzica sferelor celeste, am rîurile È™i munÈ›ii din toată lumea. Am luna È™i soarele, pentru că eu îl am pe Dumnezeu în inima mea. Maiestatea Voastră, însă, nu aveÈ›i decît regatulâ€. “Hai să mergem pe muntele unde locuieÈ™te Dumnezeu,†spuse un cavaler unui prieten de al său. “Vreau să dovedesc că tot ce È™tie El să facă e să ne ceară să facem ceva, în timp ce nu face nimic pentru a ne uÈ™ura de responsabilități.†“Bine, voi merge pentru a-mi demostra credinÈ›a,†spuse celălalt. Ajunseră noaptea în vîrful muntelui - È™i auziră o voce din întuneric: “ÎncărcaÈ›i pietre pe caii voÈ™tri .†“Vezi?!“ spuse primul cavaler. “După aÈ™a un urcuÈ™, vrea să ne facă să mai È™i cărăm aÈ™a o greutate. Nu o să-l ascult!†Al doilea făcu întocmai cum i s-a poruncit. Cînd ajunseră la poalele muntelui, era în zori È™i primele raze de soare străluceau pe pietrele pe care cavalerul credincios le luase: erau diamante adevărate. Spune maestrul: “Hotărîrile lui Dumnezeu sînt misterioase, dar sînt întotdeauna în favoarea noastră.†Spune maestrul: “Dragul meu, trebuie să îți spun ceva ce poate nu È™tii. Mă gîndeam cum să fac vestea asta mai uÈ™or de primit – cum să o pictez în culori mai vivace, să adaug la acestea promisiunea Paradisului, viziuni ale Absolutului, să-È›i dau explicaÈ›ii ezoterice – dar nu merge. Respiră adînc È™i pregăteÈ™te-te. Trebuie să fii tare È™i te asigur că sînt absolut sigur de ce îți spun acum. Este o predicÈ›ie infailibilă, fără nici o îndoială. Este următoarea ’tu vei muri.’ S-ar putea să fie mîine sau peste cincisprezece ani, dar – mai devreme sau mai tîrziu – vei muri. Chiar dacă nu ai vrea. Chiar dacă ai alte planuri. GîndeÈ™te cu grijă ce vei face azi. Și mîine. Și pentru tot restul vieÈ›ii tale.†Un explorator, un om alb, nerăbdător să ajungă la destinaÈ›ia sa din inima Africii, promise hamalilor o plată suplimentară dacă menÈ›in un ritm mai alert. Pentru cîteva zile merseră mai repede. ÃŽntr-o zi, însă, pe neaÈ™teptate, puseră jos bagajele È™i se aÈ™ezară pe pămînt. Nu avea importanță cîți bani le erau oferiÈ›i, refuzau să mai meargă. Cînd, într-un final, exploratorul întrebă de ce se comportă astfel, îi dădură următorul răspuns: “Ne miÈ™cam atît de repede încît nu mai È™tim ce facem. Acum trebuie să aÈ™teptăm ca sufletele noastre să ne ajungă din urmă.†Sfînta Fecioară cu pruncul Isus în braÈ›e, coborî pe pămînt pentru a vizita o mănăstire. Cu bucurie, călugării se aÈ™ezară în rînd pentru a-i aduce omagiul: unul dintre ei recită o poezie, altul ÃŽi arătă cîteva miniaturi pe teme biblice, un altul recită numele tuturor sfinÈ›ilor. Ultimul era un părinte umil care nu avusese posibilitatea să înveÈ›e de la înÈ›elepÈ›ii acelei perioade. PărinÈ›ii lui erau oameni simpli care lucrau într-un circ ambulant. Cînd veni rîndul său, călugării voiau să pună capăt omagiului crezînd că el le va strica imaginea. Dar el voia să-È™i arate iubirea pentru Sfînta Fecioară. Stingher, scoase cîteva portocale din buzunar È™i începu să le arunce în aer – aÈ™a cum îl învățaseră părinÈ›ii lui la circ. Doar atunci Isus zîmbi È™i bătu din palme. Și călugărul cel umil fu singurul îmbrățiÈ™at de Sfînta Fecioară care i-a È™i permis să È›ină pe Fiul său în braÈ›e pentru puÈ›ină vreme. Nu încerca întotdeauna să fii coerent. La urma urmei Sfîntul Pavel a spus “ÎnÈ›elepciunea lumii e nebunie în ochii lui Dumnezeuâ€. Să fii coerent e ca È™i cum È›i-ai pune o cravată care se asortează cu ciorapii. ÃŽnseamnă să ai mîine aceleaÈ™i opinii pe care cineva le are astăzi. Și miÈ™carea planetelor? Unde e? AÈ™a cum nu faci rău altora, schimbă-È›i părerea din cînd în cînd. Ai curajul să te contrazici pe tine însuÈ›i fără să te simÈ›i stînjenit. Este un drept al tău. Nu contează ce cred alÈ›ii – pentru că aÈ™a văd ei lucrurile, în orice caz. AÈ™a că fii calm. Lasă universul să meargă înainte. Descoperă bucuria de a te surprinde pe tine însuÈ›i. “Dumnezeu alege lucrurile nebune de pe pamînt pentru a-i stînjeni pe înÈ›elepÈ›i†spunea Sf. Pavel. Spune maestrul: â€Astăzi e o zi frumoasă pentru a face ceva ieÈ™it din comun. Am putea, de exemplu, să dansăm pe stradă în timp ce ne îndreptăm spre serviciu. Să privim în ochi un necunscut È™i să vorbim de iubire la prima vedere. Să-i dăm È™efului o idee care ar putea părea ridicolă, o idee pe care nu am mai menÈ›ionat-o vreodată înainte. Războinicii luminii își permit astfel de zile. Astăzi am putea plînge pentru vechi nedreptăți greu de acceptat. Am putea da un telefon cuiva căruia am jurat să nu îi mai vorbim niciodată (dar de la care aÈ™teptăm să găsim un mesaj pe robotul telefonului). Azi ar putea fi considerată o zi care nu face parte din scenariul pe care îl scriem în fiecare zi. Astăzi orice vină va fi permisă È™i iertată. Astăzi este o zi în care să ne bucurăm de viață. Omul de È™tiință Roger Penrose se plimba cu cîțiva amici È™i discutau aprins. Se opriră din discuÈ›ii doar pentru a traversa strada. “Îmi amintesc că în timp ce traversam strada îmi venise o idee incredibilăâ€, spuse Penrose. “Dar nici nu ajunsesem bine în partea cealaltă È™i am reluat discuÈ›ia de unde rămăsese, nu am mai reuÈ™it să-mi amintesc ce gîndisem doar cu puÈ›ine secunde înainte.†Mai tîrziu, după amiază, Penrose începu să se simtă euforic. “Aveam senzaÈ›ia că ceva se revelase în mine,†spuse. Hotărî să reconstituie fiecare minut al acelei zile È™i – cînd își aminti momentul în care traversa strada – ideea i se întoarse în minte. De data asta o scrise. Era teoria găurilor negre, o teorie revoluÈ›ionară în fizica modernă. Și i s-a întors în minte pentru că Penrose a fost în stare să recheme liniÈ™tea în care cădem întotdeauna cînd traversăm o stradă. Sfăntul Anton trăia în deÈ™ert cînd se apropie de el un tînăr. “Părinte, am vîndut tot ce aveam È™i cîștigul l-am dat săracilor. Am păstrat doar cîteva lucruri care mi-ar putea ajuta să supravieÈ›uiesc aici. AÈ™ vrea ca tu să îmi arăți calea spre purificare.†Sfîntul Anton îi ceru tînărului să vîndă puÈ›inele lucruri păstrate È™i cu banii să cumpere carne din oraÈ™, iar pe drumul de întoarcere, să o lege în jurul trupului. Tînărul făcu întocmai cum fusese instruit. ÃŽn timp ce se întorcea a fost atacat de cîini È™i de vulturi care voiau carnea. â€M-am întors,†spuse tînărul arătînd părintelui trupul său rănit È™i veÈ™mintele zdrenÈ›uite. “Cei care apucă într-o nouă direcÈ›ie dar vor să păstreze ceva din vechia lor viață, sfîrÈ™esc prin a fi sfîșiaÈ›i de propriul trecutâ€, spuse Sfîntul. Spune maestrul: “FoloseÈ™te-te de fiecare binecuvîntare pe care Dumnezeu È›i-a dat-o astăzi. O binecuvîntare nu poate fi păstrată. Nu există nici o bancă unde putem depozita binecuvîntarile primite È™i să le folosim cînd vedem o ocazie. Dacă nu le foloseÈ™ti, sînt iremediabil pierdute. Dumnezeu È™tie că noi sîntem artiÈ™ti creativi cînd intră în vieÈ›ile noastre. ÃŽntr-o zi ne dă lut să sculptăm, în alta pensule È™i pînze sau un creion. Dar noi nu È™tim să folosim lutul pentru a picta sau creionul ca să sculptăm. Fiecare zi are miracolul său. Acceptă binecuvîntările, lucrează È™i creează micile tale opere astăzi. Mîine vei primi altele.†Mănăstirea de pe malul rîului Piedra este înconjurată de o vegetaÈ›ie splendidă - este o adevărată oază în mijlocul cîmpurilor sterpe din acea zonă a Spaniei. Acolo micul rîu devine un curent magnific È™i se împarte într-o mulÈ›ime de cascade. Călătorul se plimba prin împrejurimi ascultînd muzica apelor. Pe neaÈ™teptate o grotă din spatele unei cascade îi atrage atenÈ›ia. Studiază pietrele roase de vreme È™i studiază cu atenÈ›ie formele plăcute create cu răbdare de natură. Și găseste un vers al lui R. Tagore scris pe o placă: “Nu un ciocan a făcut pietrele atît de perfecte, ci apa – cu dulceaÈ›a sa, cu dansul È™i sunetul său.†Acolo unde forÈ›a poate doar să distrugă, delicateÈ›ea poate sculpta. Spune maestrul: “Multe persoane se tem de fericire. Pentru ca astfel de persoane să fie fericite în viață înseamnă să schimbe multe din obiceiurile lor – să-È™i piardă simÈ›ul identității lor. Deseori avem rezerve față de lucrurile bune care ni se întîmpla. Nu le acceptăm, pentru că ne-ar face să ne simÈ›im datori față de Dumnezeu. Gîndim: â€Mai bine să nu bem din cupa fericirii pentru că atunci cînd va fi goală vom suferi cumplit†Din cauza acestei frici de a ne micÈ™ora nu reuÈ™im să creÈ™tem. Din cauza fricii de plîns nu avem curaj să rîdem.†Într-o după amiază, la mănăstirea Sceta, un călugăr jigni pe un altul. StareÈ›ul mănăstirii, Fratele Sisois, ceru călugărului jignit să-l ierte pe agresorul său. “Nu pot să o facâ€, răspunse călugărul. “El a fost cel care a jignit, el este cel care trebuie să plătească.†În acel moment Fratele Sisois înălță braÈ›ele spre cer È™i începu să se roage: â€Doamne Isuse nu mai avem nevoie de tine. Acum sîntem în stare să pedepsim agresorul pentru jignirile sale. Acum sîntem în stare să È›inem răzbunarea în mîinile noastre, sîntem în stare să ne comportăm ca Bine È™i Rău. AÈ™adar, Tu ne poÈ›i lăsa singuri, È™i nu va fi nici o problemă.†RuÈ™inîndu-se, călugărul iertă imediat pe celălalt frate. Un discipol spuse: “ToÈ›i maeÈ™trii spun că numai prin căutarea solitară se poate găsi comoara spirituală. Atunci de ce sîntem toÈ›i împreună?†“SînteÈ›i toÈ›i uniÈ›i pentru că pădurea este întotdeauna mai puternică decît un copac solitar,†răspunse maestrul. “Pădurea păstrează umiditatea, rezistă la furtuni È™i ajută pămîntul să fie fertil. Dar ceea ce face un copac să fie puternic sînt rădăcinile lui. Dar rădăcinile unei plante nu pot ajuta altă plantă să crească. A fi uniÈ›i pentru acelaÈ™i scop înseamnă a permite fiecărei persoane să crească în felul său, È™i acela este drumul celor care doresc să fie aproape de Dumnezeu.†Cînd călătorul avea 10 ani, mama sa insistă să facă un curs de educaÈ›ie fizică. Una din activitățile cerute era să sară de pe un pod într-un rîu. La începutul cursului era paralizat de frică. ÃŽn fiecare zi rămînea ultimul în rînd È™i suferea de fiecare dată cînd cineva dinainte făcea saltul – pentru că se apropia din ce în ce mai mult rîndul lui. ÃŽntr-o zi, instructorul, observînd frica lui – îl puse să sară primul. Cu toate că era încă înspăimîntat, totul a fost atît de rapid că frica a fost înlocuită de curaj. Spune maestrul: “Deseori avem nevoie să ne acordăm timp. Dar sînt ocazii în care trebuie să ne suflecăm mînecile È™i să rezolvăm situaÈ›ia. ÃŽn acele cazuri nu e nimic mai rău decît amînarea.†Într-o dimineață Budha stătea între discipolii săi cînd un om se apropie de grupul lor. “Există Dumnezeu?†întrebă. “Da, Dumnezeu există“ răspunse Budha. După prînz veni un alt om. “Există Dumnezeu?†întrebă. “Nu, Dumnezeu nu existăâ€, răspunse Budha. Pe înserat, un al treilea om îi adresă aceeaÈ™i întrebare È™i răspunsul fu: “Trebuie să hotărăști singurâ€. “Maestre, asta e absurdâ€, spuse unul din discipoli. “Cum poÈ›i da trei răspunsuri diferite la aceeaÈ™i întrebare?†“Pentru că erau trei persoane diferiteâ€, răspunse Iluminatul. “Și fiecare persoană se apropie de Dumnezeu în felul său: unii cu certitudine, alÈ›ii cu negocieri È™i alÈ›ii cu îndoieli.†Noi toÈ›i vedem că trebuie să îndeplinim anumite acÈ›iuni, să facem anumite lucruri, să rezolvăm probleme, să fim disponibili pentru ceilalÈ›i. ÃŽncercăm tot timpul să planificăm ceva, să concludem ceva, să descoperim un al treilea “cevaâ€. Nu este nimic greÈ™it în toate astea – pînă la urmă aÈ™a construim È™i modificăm lumea. Dar È™i actul AdoraÈ›iei face parte din viață. Pentru a ne opri din cînd în cînd, pentru a fugi de noi înÈ™ine È™i să rămînem în liniÈ™te în faÈ›a Universului. Pentru a îngenunchia, trup È™i suflet. Fără să cerem nimic, fără să mulÈ›umim pentru ceva. Doar pentru a simÈ›i căldura iubirii care ne înconjoară. ÃŽn acele momente se pot dezlănÈ›ui lacrimi neaÈ™teptate – lacrimi nici de bucurie, nici de tristeÈ›e. E un dar. Lacrimile purifică sufletul tău. Spune maestrul: â€Dacă trebuie să plîngi, plîngi ca un copil. Odată ai fost copil È™i unul din primele lucruri învățate în viață a fost să plîngi, pentru că plînsul face parte din viață. Nu uita să fii liber È™i că nu e ruÈ™inos să îți arăți emoÈ›iile. Urlă, sughiță puternic, fă cît zgomot vrei. Pentru că aÈ™a plîng copiii È™i ei cunosc modul cel mai rapid de a-È™i alina inimile. Ai observat vreodată cum se opresc copiii din plîns? Se opresc pentru că ceva le distrage atentia. Ceva îi cheamă spre aventura următoare. Copiii se opresc din plîns rapid. Și aÈ™a va fi pentru tine. Dar numai dacă reuÈ™eÈ™ti să plîngi ca un copil. Călătorul era la prînz cu o prietenă, avocat din Fort Lauderdale. Un individ pilit la masa vecină insista să vorbeasca în timpul prînzului. La un moment dat, amica ceru beÈ›ivului să se calmeze. Dar el spuse: “De ce? vorbesc despre iubire într-un mod în care o persoană trează nu ar face-o niciodată. Sînt fericit È™i încerc să comunic cu necunoscuÈ›i. Ce e rău?†“Nu e momentul potrivitâ€, spuse ea. “Înseamnă că există doar anumite momente care sînt potrivite pentru a ne arăta bucuria?†Cu asta, beÈ›ivul a fost invitat să vină la masa lor. Spune maestrul: â€Trebuie să avem grijă de corpul nostru. Este templul Sfîntului Duh È™i merită respectul È™i afecÈ›iunea noastră. Trebuie să folosim în modul cel mai bun trupul nostru. Trebuie să luptăm pentru visele noastre È™i să concentrăm eforturile noastre pentru acel sfîrÈ™it. Dar nu trebuie să uităm niciodată că viaÈ›a este făcută din mici plăceri. Au fost puse aici pentru a ne încuraja, pentru a ne asista în căutarea noastră È™i pentru a ne aduce momente de pauză în bătăliile cotidiene. Nu e un păcat să fim fericiÈ›i. Nu e nimic greÈ™it în asta – din cînd în cînd – să încălcăm regulile privind dieta, somnul si fericirea. Nu te critica dacă – o dată, din cînd în cînd - pierzi timpul cu lucruri mărunte. Acestea sînt micile plăceri care ne stimulează.†Pianistul Rubinstein era în întîrziere la un prînz la un restaurant de primă clasă din New York. Prietenii săi începuseră să se îngrijoreze, dar Rubinstein, într-un tîrziu ajunse, cu o blondă spectaculoasă, avînd o treime din vîrsta lui. Cunoscut pentru zgîrcenie, își surprinse prietenii comandînd entrée-ul cel mai scump, vinul cel mai rar È™i mai sofisticat. Cînd se termină, plăti nota cu un zîmbet. “Văd că sînteÈ›i toÈ›i surprinÈ™iâ€, spuse Rubinstein. “Dar azi am fost la avocatul meu pentru a-mi pregăti testamentul. Am lăsat o sumă frumoasă fiicei mele È™i rudelor mele È™i am făcut donaÈ›ii generoase asociaÈ›iilor de caritate. Dar pe neaÈ™teptate am realizat că eu nu eram inclus în testament, totul rămînea celorlalÈ›i. AÈ™a am hotărît să mă tratez cu mare generozitate.†În timp ce maestrul călătorea pentru a duce cuvîntul lui Dumnezeu, casa în care trăia împreună cu discipolii săi a luat foc. “Ne-a încredinÈ›at casa È™i nu am fost în stare să ne ocupăm de eaâ€, spuse unul din discipoli. Imediat începură să o reconstruiască pe ceea ce mai rămăsese după incendiu, dar maestrul se întoarse mai devreme decît era prevăzut È™i văzu ce făceau. “Se vede că lucrurile se îmbunătățesc: o casă nouăâ€, spuse fericit. Unul din discipoli, ruÈ™inat îi spuse ce se întîmplase; locul în care trăiau toÈ›i fusese mistuit de flăcări. “Nu înÈ›eleg,†spuse maestrul. “Ce văd sînt oameni cu încredere în viață, care încep un nou capitol. Cei care au pierdut tot ce aveau stau mai bine ca ceilalÈ›i, pentru că din acel moment înainte lucrurile nu pot decît să se îmbunătățească.†Spune maestrul: †De călătoreÈ™ti pe calea visurilor tale să-i fii fidel. Nu lăsa deschisă o poartă spre a fi folosită ca scuză, ca: â€mda, nu e întocmai ce voiamâ€. Acolo sînt seminÈ›ele înfrîngerii. Parcurge drumul tău. Chiar dacă paÈ™ii îți sînt nesiguri, chiar dacă È™tii că ai putea face mai bine. Dacă accepÈ›i posibilitățile tale din prezent, nu e nici o îndoială că vei fi mai bun în viitor. ÃŽnfruntă drumul tău cu curaj È™i nu-È›i fie teamă de criticile altora. Și, mai ales, nu-È›i permite È›ie însuÈ›i să fii paralizat de autocritică. Dumnezeu va fi cu tine în nopÈ›ile tale de insomnii È™i va usca lacrimile tale cu iubirea Lui. Dumnezeu este cu cel valoros.†Maestrul È™i discipolii săi călătoreau È™i pe drum nu aveau nimic de mîncare. Maestrul ceru unora dintre ei să plece să caute hrană. Discipolii se întoarseră la sfîrÈ™itul zilei. Fiecare dintre ei aduse acel puÈ›in pe care l-a putut obÈ›ine graÈ›ie carității altora: fructe aproape stricate, pîine uscată È™i vin amar. Unul dintre discipoli, însă, aduse un sac cu mere pîrguite. “AÈ™ face orice pentru a-mi ajuta maestrul È™i fraÈ›ii,†spuse împărÈ›ind merele celorlalÈ›i. “De unde le-ai luat?†întrebă maestrul. “Le-am furat,†răspunse discipolul. “Oamenii voiau să-mi dea doar fructe stricate, chiar dacă È™tiau că cer în numele lui Dumnezeu.†“Pleacă cu merele tale È™i să nu te mai întorciâ€, spuse maestrul. “Oricine fură pentru mine, fură de la mine.†Noi plecăm în jurul lumii în căutarea viselor noastre È™i a idealurilor noastre. Deseori considerăm inaccesibil ce ne este la îndemînă. Cînd ne dăm seama de greÈ™eală, avem senzaÈ›ia că ne-am irosit timpul, căutînd în depărtări ceea ce era lîngă noi. Ne blestemăm că am făcut o asemenea greÈ™eală, pentru căutarea noastră, pentru problemele pe care le-am provocat. Spune maestrul: “Chiar dacă ar fi îngropată în casa ta, comoara nu o găseÈ™ti decît dacă pleci în căutarea ei. Dacă Petru nu ar fi simÈ›it suferinÈ›a negării nu ar fi fost ales cap al bisericii. Dacă fiul rătăcitor nu ar fi abandonat totul, nu ar fi primit o petrecere în onoarea lui de la tatăl său. Sînt anumite lucruri în viaÈ›a noastră care poartă un sigiliu care spune: Vei aprecia valoarea mea doar după ce mă vei fi pierdut….È™i recîștigat. Nu e o alegere bună să încerci să scurtezi drumul.†Maestrul întîlni discipolul său preferat È™i îl întrebă cum mergea progresul său spiritual. Discipolul răspunse că era capabil să dedice lui Dumnezeu fiecare moment al zilei. “Deci tot ce È›i-a rămas este să îți ierÈ›i duÈ™manii,†spuse maestrul. Discipolul își privi maestrul surprins. “Dar asta nu e necesar. Nu port nici un fel de ranchiună duÈ™manilor mei.†“Crezi că Dumnezeu e supărat pe tine?†întrebă maestrul. “Cu siguranță nu,†răspunse discipolul. “TotuÈ™i ceri iertarea Sa, nu e aÈ™a? Fă acelaÈ™i lucru cu duÈ™manii tăi, chiar dacă nu eÈ™ti supărat pe ei. O persoană care iartă își curăță È™i vindecă propria inimă.†Tînărul Napoleon tremura ca o frunză în vînt în timpul bombardamentelor feroce de la Toulon. Un soldat, văzîndu-l aÈ™a, spuse tovarășilor: â€uitaÈ›i-l, e speriat de moarte.†“Da, sîntâ€, răspunse Napoleon. “Dar continui să lupt. Dacă ai fi simÈ›it jumătate din teama care mă încearcă, ai fi fugit deja de ceva vreme.†Spune maestrul: “frica nu este semn de laÈ™itate. Frica este cea care ne permite să fim curajoÈ™i È™i să dăm dovadă de valoare în faÈ›a situaÈ›iilor din viață. Cei care simt teama – spre deosebire de cei care merg înainte fără a permite să fie intimidaÈ›i – dau dovadă de valoare. Dar cei care înfruntă situaÈ›ii dificile fără să È›ină cont de pericol dau dovada iresponsabilității lor.†Călătorul era la petrecerea de celebrare a Sfîntului Ioan, între corturi, întreceri, arcaÈ™i È™i mîncare țărănească. La un moment dat un clown începu să îi imite gesturile. Lumea rîde, chiar È™i călătorul rîde È™i îl invită pe clown să bea o cafea cu el. “Fii viu!†spuse clownul. “Dacă eÈ™ti viu, trebuie să miÈ™ti braÈ›ele, să sari, să faci zgomot, să rîzi È™i să vorbeÈ™ti cu oamenii. Pentru că viaÈ›a este opusul morÈ›ii. Să mori înseamnă să rămîi mereu în aceeaÈ™i poziÈ›ie. Dacă eÈ™ti prea liniÈ™tit nu trăieÈ™ti.†Un discipol È™i maestrul său se plimbau într-o dimineață pe cîmp. Discipolul întrebă care dietă ar fi necesară pentru purificare. Cu toate că maestrul său insistase întotdeauna că orice hrană este sfîntă, discipolul nu îl crezuse niciodată. “Trebuie să existe un aliment care să ne apropie mai mult de Dumnezeuâ€, spuse discipolul. “Mda, poate că ai dreptate. Ciupercile acelea, de exempluâ€, spuse maestrul. Discipolul era incitat la gîndul că ciupercile i-ar fi dat purificarea È™i extazul. Dar cum se duse să culeagă una, È›ipă: â€Dar ciupercile astea sînt otrăvitoare! Dacă aÈ™ fi mîncat una aÈ™ fi murit pe loc!†spuse cu oroare. “Știi, nu cunosc nici un alt aliment care să te ducă mai rapid la Dumnezeu,†spuse maestrul. ÃŽn 1981, călătorul se plimba cu soÈ›ia sa pe străzile din Praga, cînd văzu un băiat care desena niÈ™te clădiri din acel cartier. ÃŽi plăcură È™i cumpără un desen. Cînd îi dădu banii observă că băiatul nu purta mănuÈ™i – temperatura era de 20 de grade sub zero. “De ce nu porÈ›i mănuÈ™i?†întrebă. “Ca să pot È›ine pastelurile.†Vorbesc un pic despre Praga. Băiatul se oferă să deseneze chipul soÈ›iei călătorului, gratis. ÃŽn timp ce aÈ™tepta ca desenul să fie gata, călătorul realiză că i se întîmplase ceva straniu: conversase pentru cel puÈ›in cinci minute cu băiatul È™i nici unul nu vorbea limba celuilalt. Folosiseră doar gesturi, zîmbete È™i expresii ale chipului – dar dorinÈ›a de a împărtăși ceva le permisese să pătrundă în lumea limbajului fără cuvinte. Un prieten îl duse pe Hassan în faÈ›a unei moschei unde stătea un cerÈ™etor. “Omul acesta este persoana cea mai înÈ›eleaptă din satul nostru,†spuse prietenul. “De cît timp nu vezi?†întrebă Hassan pe cerÈ™etor. “De la naÈ™tere,†răspunse omul. “Din momentul în care am acceptat ideea că sînt orb, am încercat să devin astronomâ€, răspunse omul. “Dar pentru că nu reuÈ™eam să văd cerul, încercam să îmi imaginez stelele, soarele, galaxiile. Și cu cît mă apropiam de creaÈ›ia lui Dumnezeu, cu atît mă apropiam de înÈ›elepciunea Lui.†Într-un bar, într-un sat din Spania, aproape de oraÈ™ul Olite, există o cugetare scrisă de proprietar: â€Nici nu ajungeam bine să găsesc toate răspunsurile, că toate întrebările se schimbau.†Spune maestrul: â€Sîntem tot timpul preocupaÈ›i să dăm răspunsuri. SimÈ›im că răspunsurile sînt importante pentru a înÈ›elege semnificaÈ›ia vieÈ›ii. E mult mai important să trăim din plin È™i să lăsăm timpul să dezvăluie secretele existenÈ›ei noastre. Dacă ne preocupăm prea mult cu a da un sens vieÈ›ii, împiedicăm natura din acÈ›iunile sale È™i devenim incapabili să citim semnalele lui Dumnezeu.†Există o legendă australiană care povesteÈ™te despre un È™aman È™i cele trei fiice ale lui. ÃŽntr-o zi îl întîlniră pe cel mai faimos războinic din zilele acelea. “Vreau să mă căsătoresc cu una din aceste splendide feteâ€, spuse războinicul. “Dacă una din cele trei se căsătoreÈ™te, celelalte două vor suferiâ€, spuse È™amanul. “O să caut un trib care să îngăduie bărbaÈ›ilor săi să aibă trei soÈ›ii.†Ani de-a rîndul călătoriră prin întreaga Australie fără să găsească un asemenea trib. “Măcar una din noi ar fi putut fi fericităâ€, spuse una din surori cînd ajunseseră bătrîne È™i obosite de drum. “Am greÈ™itâ€, spuse È™amanul. “Dar acum e prea tîrziu.†Și transformă cele trei fiice ale sale în blocuri de piatră, pentru ca toÈ›i cei care trec pe acolo să înÈ›eleagă că fericirea unei persoane nu înseamnă tristeÈ›ea alteia. Jurnalistul Walter Carelli îi lua un interviu scriitorului argentinian Jorge Luis Borges. Cînd terminară interviul, începură să discute despre limbajul care există dincolo de cuvinte È™i despre marea capacitate a fiinÈ›elor umane de a comunica cu ceilalÈ›i. “Îți dau un exempluâ€, spuse Borges. Și începu să vorbească într-o limbă stranie. Se opri È™i-l întrebă pe jurnalist ce spusese. ÃŽnainte ca Walter Carelli să poată răspunde, fotograful care era cu ei spuse “Este Tatăl nostru.†“Exact,†spuse Borges. “Îl spuneam în finlandeză.†Un dresor de animale de la circ poate îmblînzi foarte uÈ™or elefanÈ›ii folosind un truc foarte simplu: cînd animalul este încă pui îi leagă un picior de un trunchi de copac. Nu contează cît de mult se zbate, micul elefant nu este în stare să se elibereze. ÃŽncet, încet, se obiÈ™nuieÈ™te cu ideea că trunchiul de copac este mai puternic decît el. Cînd devine adult, cu o forță uriașă, oricine îi poate înnoda o funie de picior È™i lega chiar È™i de un arbust. Nici măcar nu va mai încerca să se elibereze. Picioarele noastre, ca È™i cele ale elefanÈ›ilor, sînt deseori împiedicate de noduri fragile. Și dacă, de cînd eram copii ne-am obiÈ™nuit cu rezistenÈ›a trunchiului de copac, nici măcar nu încercăm să luptăm. Fără a realiza că un simplu act de curaj este tot ce trebuie pentru a ne găsi libertatea. Spune maestrul: “Nu ai nici un avantaj de cauÈ›i explicaÈ›ii despre Dumnezeu. PoÈ›i asculta discursuri superbe dar sînt goale, fără substanță. La fel cum poÈ›i citi o întreagă enciclopedie despre Iubire fără să È™tii cum să iubeÈ™ti. Nimeni nu va dovedi că Dumnezeu există. Unele lucruri în viață trebuie pur È™i simplu trăite –și niciodată explicate. Iubirea este unul dintre acestea. Dumnezeu – care e iubire – e inexplicabil. CredinÈ›a este o experiență infantilă, în sensul magic în care ne-a învățat Isus: Copiii sînt împărăția lui Dumnezeuâ€. Dumnezeu nu o să intre niciodată în mintea ta. Poarta pe care o foloseÈ™te este inima ta.†Un abate povestea cum Abatele Iosif se rugase atît de mult încît nu mai avea nimic de care să se preocupe – pasiunile lui fuseseră învinse. Aceste cuvinte ajunseră la urechile unuia dintre înÈ›elepÈ›ii de la mănăstirea Sceta, care îi chemă pe novici la cină. “Poate că aÈ›i auzit că abatele Iosif nu mai are nici un fel de tentaÈ›ii de depășit,†spuse. “AbsenÈ›a eforturilor slăbeÈ™te sufletul. Să ne rugăm ca Domnul nostru să trimită o tentaÈ›ie puternică abatelui Iosif. Și dacă va fi în stare să reziste aceleia, să cerem încă una, È™i apoi încă una. Și cînd va fi în plină luptă pentru a rezista tentaÈ›iilor, să ne rugăm ca el să nu mai spună niciodată “Doamne, alungă diavolul acestaâ€. Să ne rugăm să insiste în a cere: “Doamne, dă-mi forÈ›a să înving acest rău.†Este un moment în fiecare zi în care nu se poate vedea clar: amurgul. Lumina È™i întunericul se amestecă È™i nimic nu este pe deplin clar sau obscur. ÃŽn majoritatea tradiÈ›iilor spirituale, acest moment este considerat sfînt. TradiÈ›ia Catolică ne învață că ar trebui să spunem un Ave Maria la ora È™ase seara. ÃŽn tradiÈ›ia Quechuan, dacă întîlnim un prieten după amiaza È™i stăm cu el pînă seara, trebuie să începem totul din nou, mulÈ›umindu-i cu un “Bună seara!†La crepuscul se face bilanÈ›ul între om È™i planetă. Dumnezeu amestecă umbre È™i lumini ca să vadă dacă Terra are curajul să continue să se rotească . Dacă Terra nu e speriată de întuneric, noaptea trece – un nou soare străluceÈ™te peste ziua următoare. Filozoful german Schopenhauer se plimba agale pe străzile Dresdei, încercînd să găsească răspunsuri la întrebările care îl asaltau. Trecînd pe lîngă o grădină, hotărî să se aÈ™eze să privească florile. Unul din locuitorii din împrejurimi observă comportamentul straniu al filozofului È™i chemă poliÈ›ia. După cîteva minute, un oficial se apropie de Schopenhauer: “Cine eÈ™ti?†întrebă brusc gardianul. Schopenhauer îl privi pe poliÈ›ist de sus È™i pînă jos. “Dacă reuÈ™eÈ™ti să mă ajuÈ›i să găsesc răspunsul la această întrebare,†spuse, “îți voi fi veÈ™nic recunoscător.†Un om plecat în căutarea înÈ›elepciunii hotărî să meargă în munÈ›i, pentru că i se spusese că acolo, o dată la doi ani, se arăta Dumnezeu. ÃŽn primul an mîncă tot ce avea pămîntul de oferit. ÃŽntr-o zi, proviziile se terminară È™i trebui să se întoarcă în oraÈ™. “Dumnezeu e rău!†exclamă. “Nu È™tie că de un an aÈ™tept să aud glasul Lui? Eram înfometat È™i a trebuit să mă întorc.†În acel moment apăru un înger. â€Dumnezeu vrea bucuros să vorbească cu tineâ€, spuse îngerul. “Un an întreg te-a hrănit. El spera ca după aceea tu să produci hrana singur. Dar ce ai sădit? Dacă un om nu este în stare să facă să rodească acolo unde trăieÈ™te, nu e gata să vorbească cu Dumnezeu.†Oamenii spun: “se pare că libertatea stă în a-È›i alege singur forma de sclavie. Lucrez opt ore pe zi È™i dacă obÈ›in o promovare va trebui să lucrez douăsprezece. M-am căsătorit È™i acum nu mai am timp pentru mine însumi. ÃŽl caut pe Dumnezeu È™i trebuie să frecventez reuniuni de cult, întîlniri È™i alte ceremonii religioase. Tot ce e important în viață – iubirea, munca È™i credinÈ›a – sfîrÈ™esc prin a deveni o povară insuportabil de purtat. Spune maestrul: “Doar Iubirea ne permite să fim liberi. Doar Iubirea transformă sclavia în libertate. Dacă nu È™tim să iubim, mai bine să ne oprim în loc chiar acum. Isus a spus: “mai bine să fim orbi de un ochi decît cu trupul întreg È™i să murim în întuneric.†Cuvinte dure dar adevărate. Un eremit mîncă un an întreg doar o dată pe săptămînă. După sacrificiu, ceru lui Dumnezeu să îi dezvăluie adevărata semnificaÈ›ie a unor pasaje din Biblie. Nu auzi nici un răspuns. “Cîtă irosire de timp,†își spuse. “Am renunÈ›at la atîtea È™i Dumnezeu nici măcar nu a răspuns. Mai bine plec de aici È™i caut un călugăr care să cunoască semnificaÈ›ia acelor versete.†În acea clipă apăru un înger. “Cele douăsprezece luni de post nu È›i-au folosit la altceva decît să te facă să te crezi mai bun decît ceilalÈ›i È™i Dumnezeu nu răspunde unei persoane vanitoase,†spuse îngerul. “Dar cînd ai fost umil È™i ai căutat ajutorul celorlalÈ›i, Dumnezeu m-a trimis la tine!†Și îngerul îi explică tot ce voia să È™tie. Spune maestrul: “Observă cum au fost formate unele cuvinte pentru a arăta clar semnificaÈ›ia lor. Să luăm cuvîntul “preocupareâ€. Poate fi împărÈ›it în două: “pre†și “ocupareâ€. ÃŽnseamnă a se ocupa de ceva înainte de a se întîmpla. Cine, în întregul univers, ar putea avea darul de a se ocupa de un lucru care încă nu s-a întîmplat? Nu fi niciodată preocupat. Fii atent la destinul tău È™i la calea ta. ÃŽnvață fiecare lucru pe care trebuie să-l È™tii pînă cînd vei reuÈ™i să mînuieÈ™ti spada luminoasă È™i ea să aibă încredere în tine. Fii atent la cum luptă prietenii tăi, maeÈ™trii tăi È™i inamicii tăi. Antrenează-te suficient, dar nu comite cea mai gravă eroare: aceea de a crede că È™tii ce lovitură se pregăteÈ™te să dea adversarul tău. Vine ziua de vineri, mergi acasă È™i iei cu tine ziarele pe care nu ai apucat să le citeÈ™ti în timpul săptămînii. Dai drumul la televizor cu volumul mic. Pui o casetă la casetofon. FoloseÈ™ti telecomanda pentru a sări de la un canal la altul în timp ce încerci să răsfoieÈ™ti paginile ziarului È™i să asculÈ›i muzica. Ziarele nu spun nimic nou, programele Tv se repetă È™i deja ai mai ascultat de o gramadă de ori caseta. SoÈ›ia ta se ocupă de copiii tăi, sacrificîndu-È™i tinereÈ›ea fără a înÈ›elege de ce o face. ÃŽÈ›i vine în minte o scuză: â€Mda, aÈ™a e viaÈ›a.†Nu, aÈ™a e cum nu merge viaÈ›a. ViaÈ›a e entuziasm. ÃŽncearcă să-È›i aminteÈ™ti unde ai lăsat entuziasmul tău. Ia-È›i soÈ›ia È™i copiii È™i încearcă să-l regăseÈ™ti, înainte de a fi prea tîrziu. Iubirea nu împiedică pe nimeni să-È™i urmeze propriile vise. Ajunul Crăciunului, călătorul È™i soÈ›ia sa fac bilanÈ›ul anului care se apropie de sfîrÈ™it. ÃŽn timpul cinei la singurul restaurant dintr-un sat din Pirinei, călătorul începu să se lamenteze de ceva care nu mersese aÈ™a cum își imaginase că ar fi trebuit să meargă. SoÈ›ia lui privi pomul de Crăciun din restaurant. Călătorul crezu că ea nu mai era interesată de discuÈ›ie È™i schimbă subiectul: “Nu-s drăguÈ›e luminile acelea?†întrebă. “E adevărat,†răspunse soÈ›ia. “Dar dacă te uiÈ›i cu atenÈ›ie, prin mulÈ›imea de beculeÈ›e este unul ars. Mi se pare că în loc să vezi anul care trece ca o mulÈ›ime de binecuvîntari care-l iluminează, te fixezi pe singurul beculeÈ› care nu luminează nimic.†“Uită-te la acel sfînt umil care merge pe stradă,†spuse un diavol altuia. “Cred că voi merge să-i corup sufletul.†“ Nu te va asculta pentru că este interesat doar de lucrurile sfinte†îi spuse tovarășul său. Dar diavolul, în maniera sa impetuoasă, luă înfățiÈ™area Arhanghelului Mihail È™i apăru în faÈ›a sfîntului. “Am venit să te ajut,†spuse. “Cred că m-ai confundat cu altcineva,†răspunse. “Nu am făcut nimic în viaÈ›a mea care să merite atenÈ›ia unui înger.†Și își văzu de drum fără să È™tie niciodată pe cine evitase. O prietenă a călătorului venise să vadă o comedie pe Broadway È™i în timpul unei pauze ieÈ™i să bea ceva. Holul era plin È™i lumea fuma, bea È™i vorbea. Cînta un pianist dar nimeni nu era atent la muzica lui. Femeia își lăsă paharul È™i studie muzicianul. Părea plictisit –își făcea doar munca aÈ™teptînd să se termine pauza. După încă un pahar, simÈ›indu-se un pic ameÈ›ită, se apropie de pian. “EÈ™ti de-o plictiseala mortală! De ce nu cînÈ›i măcar pentru tine însuÈ›i?†exclamă. Pianistul era surprins. Și atunci începu să cînte genul de muzică care îi plăcea lui. ÃŽn puÈ›in timp întregul hol amuÈ›ise. Cînd termină piesa lumea explodă în aplauze entuziaste. Sfîntul Francisc din Assisi era un băiat foarte admirat cînd a decis să lase totul È™i să apuce calea vieÈ›ii lui. Sfînta Clara era o tînără foarte frumoasă cînd a decis să depună jurămîntul castității. Sfîntul Raimondo Lull îi cunoscuse pe cei mai mari intelectuali ai vremii sale cînd a luat calea deÈ™ertului. Calea spirituală este, mai ales, o provocare. Oricine o foloseÈ™te pentru a înlătura propriile probleme nu ajunge prea departe. Nu e ceva bun, pentru cine nu reuÈ™eÈ™te să aibă prieteni, să se îndepărteze de lume. Nu aduce nici o împlinire un jurămînt de sărăcie dacă sîntem incapabili să ne cîștigăm existenÈ›a. Și nu are nici un sens să devenim umili dacă sîntem laÈ™i, deja. Una e să ai ceva È™i să renunÈ›i, să-l laÈ™i. Alta e să nu ai acel ceva È™i să acuzi pe cel care are. E uÈ™or pentru un om slab să meargă predicînd mila, dar ce sens are? Spune maestrul: “Admiră lucrarea lui Dumnezeu. CucereÈ™te-te pe tine însuÈ›i în timp ce înfrunÈ›i lumea.†E uÈ™or să fim nesociabili. Tot ce trebuie să facem este să stăm departe de lume, evitînd să suferim. ÃŽn acest fel nu trebuie să riscăm iubire, dezamăgire È™i vise frustrate. E uÈ™or să fim nesociabili. Nu trebuie să ne preocupăm de telefoane pe care ar trebui să le dăm, de persoane care ne cer ajutorul, de mila care ar trebui răsplătită. Trebuie doar să pretindem că trăim într-un turn de fildeÈ™ È™i să nu vărsăm niciodată o lacrimă. Trebuie doar să ne petrecem viaÈ›a recitind un rol. E uÈ™or să fim nesociabili. Tot ce trebuie să facem e să respingem orice lucru frumos pe care ni-l oferă viaÈ›a. Pacientul spuse doctorului său: “Doctore sînt stăpînit de frică È™i frica mi-a alungat toată bucuria de a trăi.†“Aici, în biroul meu, e un È™oricel care-mi ronțăie cărÈ›ile,†spuse doctorul. “Dacă mă sperii din cauza È™oarecelui, el o să se ascundă, È™i nu o să fac altceva în viață decît să-l caut. ÃŽn schimb, am pus toate cărÈ›ile mele preferate într-un loc sigur È™i-i permit să mănînce altele. ÃŽn acest fel, continuă să fie un È™oricel, nu un monstru. Teme-te de puÈ›ine lucruri È™i concentrează frica ta pe acelea – astfel încît să poÈ›i fi curajos în înfruntarea situaÈ›iilor importante.†Spune maestrul: “Deseori e mai uÈ™or să iubim decît să fim iubiÈ›i. Ni se pare greu de acceptat ajutorul È™i sprijinul celorlalÈ›i. Eforturile noastre de a părea independenÈ›i nu lasă celorlalÈ›i posibilitatea să-È™i arate iubirea. MulÈ›i părinÈ›i în vîrstă nu le dau fiilor lor posibilitatea de a le arăta aceeaÈ™i afecÈ›iune È™i sprijin care le-au primit de copii. MulÈ›i soÈ›i (È™i soÈ›ii) cînd sînt copleÈ™iÈ›i de mîhnire se simt stînjeniÈ›i să depindă de ceilalÈ›i. Drept urmare, apele iubirii nu mai curg. Ar trebui să accepÈ›i un gest de iubire din partea oricui. Trebuie să permiÈ›i celorlalÈ›i să te ajute, să-È›i dea forÈ›a să mergi înainte. Dacă accepÈ›i astfel de iubire cu puritate È™i umilință, o să înÈ›elegi că Iubirea nu este nici a da nici a primi – este participare.†Eva se plimba prin grădina Edenului, cînd se apropie È™arpele. “Mănîncă mărul acesta,†spuse. Eva, bine instruită de Dumnezeu, refuză. “Mănîncă mărul acesta,†insistă. “Pentru că trebuie să devii mai frumoasă decît soÈ›ul tău.†“Nu am nevoie,†răspunse Eva. “Nu are pe altcineva în afară de mine.†Șarpele rîse: “Cu siguranță că are.†Pentru că Eva nu îl credea, o duse în vîrful unui deal unde era o fîntîna. “E acolo jos. Acolo o È›ine ascunsă Adam.†Eva se uită È™i văzu o femeie frumoasă reflectată în apă. Și atunci muÈ™că mărul pe care i-l oferise È™arpele. Extrase din “Scrisori către inima meaâ€: â€Inima mea, nu te voi condamna sau critica niciodată. Nu mă voi ruÈ™ina niciodată de ceea ce spui. Știu că tu eÈ™ti fiul iubit de Dumnezeu È™i că El te apără cu gloria È™i iubirea sa radioasă.†“Eu cred în tine, inima mea. Sînt de partea ta È™i îți voi cere întotdeauna să mă binecuvîntezi în rugăciuni. Voi cere ca tu să găseÈ™ti ajutorul È™i sprijinul care-È›i trebuie.†“Eu cred în tine, inima mea. Cred că vei împărÈ›i iubirea ta cu oricine are nevoie sau o merită. Astfel calea mea e a ta, È™i astfel vom călători împreună înspre Sfîntul Duh.†“Îți cer: ai încredere în mine. Să È™tii că te iubesc È™i că încerc să îți dau ceea ce îți trebuie pentru a continua să baÈ›i cu bucurie în pieptul meu. Voi face tot ce pot pînă cînd voi mai simÈ›i că te stingheresc cu prezenÈ›a mea care te înconjoară.†Spune maestrul: “Cînd hotărîm să acÈ›ionăm, e normal să apară conflicte neaÈ™teptate. Vom fi răniÈ›i de acele conflicte , cu siguranță. Rănile se vindecă; rămîn ca cicatrici, È™i asta este o binecuvîntare. Asemenea răni rămîn cu noi pentru tot restul vieÈ›ii È™i ne sînt de mare ajutor. Dacă la un moment dat – pentru orice motiv – dorinÈ›a noastră de a ne întoarce în trecut este puternică, trebuie doar să ne privim cicatricele. Cicatricele sînt semnele cătuÈ™elor È™i ne duc cu gîndul la ororile închisorii – È™i cu acea amintire mergem înainte.†În epistola către Corinteni, Sfîntul Pavel ne spune că blîndeÈ›ea este una din caracteristicile iubirii. Să nu o uităm niciodată: iubirea este blîndeÈ›e. Un suflet rigid nu permite mîinii lui Dumnezeu să-l modeleze după dorinÈ›ele Sale. Călătorul era pe o stradă îngustă din Spania, cînd văzu un om întins pe un pat de flori. “Nu strici florile acelea?†întrebă călătorul. “Nu,†răspunse omul. “Încerc să iau un pic din delicateÈ›ea lor.†Spune maestrul: “Roagă-te în fiecare zi. Chiar dacă rugăciunile tale sînt fără cuvinte È™i nu ceri nimic, È™i pot fi greu înÈ›elese. Fă din rugăciune un obicei. Dacă e greu să începi, spune-È›i: ‘Mă voi ruga în fiecare zi din această săptămînă.’ Și reînnoieÈ™te această promisiune în fiecare zi următoare. AminteÈ™te-È›i că nu creezi doar o legătura mai intimă cu lumea spirituală; îți antrenezi voinÈ›a. Doar prin anumite practici dezvoltăm disciplina necesară în lupta vieÈ›ii. Nu are nici o valoare dacă îți uiÈ›i promisiunea într-o zi È™i te rogi de două ori ziua următoare. Nici dacă te rogi de È™apte ori într-o zi, petrecîndu-È›i întreaga săptămînă crezînd că È›i-ai atins obiectivul. Anumite lucruri trebuie să se întîmple cu ritmul lor natural.†Un om rău, la moarte întîlneÈ™te un înger la poarta Infernului. ÃŽngerul spune: “E de ajuns dacă ai facut un singur lucru bun în viaÈ›a È™i asta te va ajuta.†“GîndeÈ™te-te bine,†spuse îngerul. Omul își aminteÈ™te că o dată, în timp ce mergea prin pădure, a văzut un păianjen È™i l-a ocolit ca să nu-l strivească. ÃŽngerul zîmbeÈ™te È™i o pînză de paianjen se coboară din cer pentru a-i permite omului să urce în Paradis. AlÈ›i condamnaÈ›i profită È™i încep să se caÈ›ere. Dar omul îi atacă È™i îi împinge în jos, temîndu-se că pînza de păianjen s-ar putea rupe. Chiar în acel moment se rupe È™i omul este, încă o dată, aruncat în infern. “Ce păcat,†aude omul pe înger. “Preocuparea pentru tine însuÈ›i a schimbat într-o răutate singurul lucru bun pe care l-ai făcut.†Spune maestrul: “O răscruce este un loc sfînt. Acolo călătorul trebuie să hotărască. Iată de ce de obicei zeii dorm È™i mănîncă la răscruci. Unde străzile se bifurcă, sînt concentrate două mari forÈ›e– calea care va fi aleasă È™i calea care va fi ignorată. Amîndouă se transformă într-o singură cale, dar numai pentru puÈ›ină vreme. Călătorul se poate odihni, poate să doarmă puÈ›in, È™i chiar să-i consulte pe zeii care dorm la răscruce. Dar nimeni nu poate rămîne acolo pentru totdeauna: o dată făcută alegerea, trebuie mers înainte, fără să ne gîndim niciodată la strada pe care am refuzat-o. Altfel, răscrucea va deveni un blestem.†Omenirea a comis unele din cele mai grave crime în numele adevărului. BărbaÈ›i È™i femei au fost arÈ™i pe rug. ÃŽntregi culturi ale unor civilizaÈ›ii au fost distruse. Cei care au păcătuit mîncînd carne au fost alungaÈ›i. Cei care căutau căi diferite au fost excluÈ™i. O persoană, în numele adevărului, a fost crucificată. Dar înainte ca El să moară – ne-a lăsat o extraordinară definiÈ›ie a Adevărului. Nu e ceea ce ne aduce certitudini. Nu e ceea ce ne È›ine în închisoarea ideilor noastre preconcepute. Adevărul e ceea ce ne face liberi. “CunoaÈ™teÈ›i Adevărul È™i Adevărul vă va face liberiâ€, a spus El. Unul din călugării de la mănăstirea Sceta a comis o eroare gravă È™i cel mai înÈ›elept dintre eremiÈ›i a fost invitat de ceilalÈ›i fraÈ›i să-l judece. ÃŽnÈ›eleptul eremit nu voia să vină dar grupul a fost atît de insistent, încît în final a acceptat. ÃŽnainte de a pleca, însă, a luat o găleată È™i i-a făcut mai multe găuri pe fund. După care a umplut-o cu nisip, È™i s-a îndreptat spre mănăstire. StareÈ›ul, observînd găleata, întrebă la ce îi folosea. “Am venit să judec un om,†spuse eremitul. “Păcatele mele ies din mine ca nisipul din găleata aceasta. Dar dacă nu mă uit în urmă să le privesc È™i nu îmi văd păcatele, sînt în măsură să judec pe altul.†Călugării deciseră imediat să oprească judecata. Stă scris pe un perete al unei biserici mici din Pirinei: “Doamne, fă să lumineze lumînarea pe care tocmai am aprins-o È™i luminează-mă cînd am probleme È™i trebuie să iau hotărîri. Fă să fie foc, ca Tu să arzi egoismul meu, orgoliul È™i impuritatea. Fă să fie flacără ca Tu să-mi încălzeÈ™ti sufletul È™i să mă înveÈ›i Iubirea. Nu pot rămîne prea mult în biserica ta. Dar lăsînd această lumînare, o parte din mine rămîne aici. Ajută-mă să prelungesc rugăciunile mele în activitățile zilei de astăzi. Amin.†Un prieten de-al călătorului hotărî să petreacă cîteva săptămîni la o mănăstire din Nepal. ÃŽntr-o după amiază, intră într-unul din multele temple ale mănăstirii È™i văzu un călugăr zîmbitor stînd pe altar. “De ce zîmbeÈ™ti?†întrebă. “Pentru că am înÈ›eles semnificaÈ›ia bananelor,†spuse călugărul, deschizînd sacul său È™i scoțînd o banană stricată. “Aceasta e viaÈ›a care È™i-a urmat cursul È™i nu a fost folosită la maxim – È™i acum e prea tîrziu.†Apoi luă o altă banană care era încă verde. O arătă omului È™i o băgă din nou în sac. “Asta e viaÈ›a care încă nu È™i-a făcut cursul È™i aÈ™teaptă momentul portivitâ€, spuse. ÃŽn sfîrÈ™it, luă o banană coaptă, o decoji È™i o împărÈ›i cu omul. “Acesta e momentul prezent. Să È™tii cum să-l trăieÈ™ti fără frică.†O prietenă de-a călătorului ieÈ™ise împreună cu fiul său avînd doar bani pentru a merge la cinema. Băiatul era bucuros È™i la fiecare minut o întreba pe mama lui cît mai aveau pînă acolo. Cînd se opriră la un semafor, văzu un cerÈ™etor aÈ™ezat pe trotuar. “Dă-i lui toÈ›i banii pe care îi ai,†auzi o voce. Femeia nu era de acord cu vocea. ÃŽi promisese fiului ei că-l duce la cinema. “Dă-i pe toÈ›i†insistă vocea. “Îi pot da jumătate, È™i să intre la cinema numai fiul meu iar eu să-l aÈ™tept afară,†spuse ea. Dar vocea nu voia să audă. “Dă-i pe toÈ›i!†Nu avea timp să-i explice băiatului. Se opri È™i-i dădu cerÈ™etorului toÈ›i banii pe care îi avea. “Dumnezeu există È™i mi-ai dovedit-o,â€spuse el. “Azi e ziua mea de naÈ™tere, eram trist È™i mi-era ruÈ™ine să cer. AÈ™a am hotărît să nu cer. Dacă Dumnezeu există, îmi va face un cadou.†Un om se plimbă într-un sătuc pe o ploaie torenÈ›ială È™i vede o casă arzînd. ÃŽn timp ce se apropie, vede un om înconjurat de flăcări aÈ™ezat în camera de zi. “Hei, casa ta e în flăcări!†strigă călătorul. “Știu,†răspunse omul. “Atunci de ce nu ieÈ™i?†“Pentru că plouă,†spuse. “ Mama mea mi-a spus întotdeauna că pot face pneumonie dacă ies afară în ploaie.†Comentariul lui Zao Chi la poveste este: “ÎnÈ›elept e omul care poate abandona o situaÈ›ie atunci cînd e forÈ›at să o facă.†În unele tradiÈ›ii ezoterice, discipolii dedică o zi pe an – sau un week-end, dacă e nevoie – pentru a intra în contact cu obiectele din casa lor. Ating fiecare obiect È™i întreabă cu voce tare: “Îmi trebuie cu adevărat?†Iau cărÈ›ile din rafturi: “O voi mai reciti vreodată?†Examinează fiecare souvenir pe care-l au: “Consider încă important momentul de care îmi aminteÈ™te?†Deschid dulapurile: “De cîtă vreme nu am mai îmbrăcat-o? Chiar îmi mai trebuie?†Spune maestrul: “Obiectele au o energie proprie. Cînd nu sînt folosite, se transformă în ape stătătoare în casă – un loc numai bun pentru insecte È™i țînÈ›ari. Trebuie să fii atent È™i să permiÈ›i ca energia să curgă liber. Dacă È›ii lucruri vechi, noutățile nu au spaÈ›iu pentru a se manifesta.†Exista o veche legendă peruviană care povesteÈ™te despre un oraÈ™ unde toÈ›i erau fericiÈ›i. Locuitorii săi făceau tot ce voiau È™i toÈ›i se înÈ›elegeau. Doar guvernatorul era puÈ›in trist pentru că nu avea nimic de guvernat. ÃŽnchisoarea era goală, tribunalul nu era niciodată folosit, iar biroul notarial nu producea nimic, pentru că un cuvînt al unui om valora mai mult decît hîrtia pe care ar fi fost scris. ÃŽntr-o zi chemă la el niÈ™te constructori dintr-un oraÈ™ îndepărtat ca să înalÈ›e o construcÈ›ie în piaÈ›a principală. Pentru o săptămînă s-a putut auzi zgomotul ciocanelor È™i al fierăstraielor. La sfîrÈ™it, guvernatorul invită toÈ›i locuitorii la inaugurare. Cu mare solemnitate, schelele fură coborîte È™i se putu vedea …o spînzurătoare. Lumea se întreba ce făcea o spînzurătoare acolo în piață. ÃŽnfricoÈ™aÈ›i, începură să folosească tribunalul pentru a rezolva orice problemă, cînd înainte totul se rezolva cu un acord reciproc. Merseră la biroul notarial pentru a legaliza documentele care puteau aminti de ceea ce înainte era dat pe cuvînt. Și începură să acorde atenÈ›ie la ce spunea guvernatorul, temîndu-se de lege. Legenda spune că spînzurătoarea nu a fost folosită niciodată. Dar prezenÈ›a sa a schimbat totul. Spune maestrul: “De acum înainte – pentru cîteva secole – Universul îi va boicota pe toÈ›i cei care au prejudecăți. Energia Terrei trebuie să fie reînnoită. Noi idei au nevoie de spaÈ›iu. Trupul È™i sufletul au nevoie de noi provocări. Viitorul bate la poartă È™i toate ideile – cu excepÈ›ia acelora care sînt bazate pe prejudecăți – vor avea ocazia să apară. Ceea ce e imporant va rămîne; ce e inutil va dispărea. Dar să lăsăm fiecare persoană să judece propriile concepte. Noi nu sîntem judecătorii viselor celuilalt. Pentru a crede în calea noastră, nu trebuie să demonstrăm că cea a altcuiva e greÈ™ită. Cine face asta nu crede în proprii paÈ™i.†ViaÈ›a este ca o mare cursă de ciclism, al cărei scop este a trăi propriul Destin Personal. La linia de plecare sîntem toÈ›i împreună, împărtășind prietenie È™i entuziasm. Dar, pe măsură ce cursa avansează, bucuria iniÈ›ială lasă locul provocării: oboseala, monotonia, îndoieli privind propriile abilități. Observăm că unii prieteni refuză să accepte provocarea – sînt încă în concurs, dar numai pentru că nu se pot opri în mijlocul străzii. Sînt mulÈ›i ca ei. Aleargă aproape de nava–amiral, vorbesc între ei È™i ating obiectivul. Ne dăm seama că ne distanțăm de ei; atunci trebuie să ne confruntăm cu singurătatea, surpriza din curbe necunoscute, È™i problemele cu bicicleta. SfîrÈ™im prin a ne întreba dacă merită efortul. Da, merită. Nu abandona. Un maestru È™i discipolul său traversează călare deÈ™ertul Arabiei Saudite. Maestrul se foloseÈ™te de fiecare moment al plimbării pentru a-l învăța credinÈ›a pe discipol. “Să crezi în Dumnezeu,†spune. “Dumnezeu nu își abandonează niciodată fiii săi.†Într-o noapte, în cortul lor, maestrul îi cere discipolului să meargă să lege caii de o stîncă din apropiere. Discipolul merge, dar își aminteÈ™te ce-l învățase maestrul: “Mă pune la încercare†gîndeÈ™te. “Ar trebui să las caii în grija lui Dumnezeuâ€. Și i-a lăsat dezlegaÈ›i. DimineaÈ›a următoare, discipolul nu mai găseÈ™te caii. ÃŽnfuriat, se întoarce la maestru. “Nu È™tii nimic în ce-l priveÈ™te pe Dumnezeu,†exclamă. “Am lăsat caii în mîinile Lui È™i acum au fugit.†“Dumnezeu voia să aibă grijă de cai,†răspunde maestrul. “Dar pentru a o face avea nevoie de mîinile tale ca să-i lege.†“Poate că Isus a trimis pe careva din apostolii lui în Infern ca să salveze sufletele,†spuse John. “Nici în Infern, nu e totul pierdut.†Ideea îl surprinse pe călător. John este un pompier din Los Angeles, È™i azi e ziua lui liberă. “De ce spui asta?†întrebă călătorul. “Pentru că am fost în Infern aici pe pămînt. Intru în clădiri în flăcări È™i văd oameni disperaÈ›i fugind, È™i de multe ori îmi risc viaÈ›a pentru a salva viaÈ›a lor. Eu nu sînt decît o particică infimă în universul ăsta, forÈ›at să acÈ›ionez ca un erou în nenumăratele incendii în care am fost. Dacă eu – un nimic – pot să fac asta, imaginează-È›i ce poate face Isus! Nu am nici o îndoială că unii din apostolii lui s-au dus în Infern È™i salvează suflete.†Spune maestrul: “Multe civilizaÈ›ii primitive obiÈ™nuiau să-È™i ardă morÈ›ii în poziÈ›ia fătului. ‘El a renăscut într-o altă viață, È™i trebuie să-l punem în poziÈ›ia în care vine pe lumea asta’ spuneau ei. Pentru acele civilizaÈ›ii moartea este doar încă un pas pe calea universului. Dar nu are importanță ce gîndim, ce facem sau ce credem: fiecare dintre noi va muri într-o zi. Mai bine să facem cum făcea bătrînul Yaqui: să considerăm moartea a fi un sfătuitor. ÃŽntreabă-te tot timpul: “Avînd în vedere că trebuie să mor, ce ar trebui să fac acum?†ViaÈ›a nu înseamna a da sau a primi sfaturi. Dacă avem nevoie de asistență, e mai bine să vedem cum rezolvă – sau nu reuÈ™esc să rezolve –ceilalÈ›i probleme lor. ÃŽngerul nostru e întotdeauna prezent, È™i deseori foloseÈ™te buzele cuiva pentru a ne spune ceva. Dar de obicei ne ajunge în mod întîmplător, în general în momentul în care – dacă sîntem atenÈ›i - preocupările noastre ne împiedică să vedem miracolul vieÈ›ii. Trebuie să permitem îngerului nostru să ne vorbească în modul în care reuÈ™eÈ™te cel mai bine – cînd consideră necesar. Spune maestrul: “Sfaturile sînt o teorie a vieÈ›ii – È™i practica e deseori cu mult diferită.†Un părinte din miÈ™carea de Reînnoire a Carismaticilor din Rio de Janeiro era într-un autobuz cînd, pe neaÈ™teptate, auzi o voce spunîndu-i să se ridice È™i să predice cuvîntul lui Hristos chiar acolo. Părintele îi răspunse: “O să creadă că-s ridicol! Ãsta nu e un loc pentru o predică!†Dar vocea insista ca el să vorbească. “Sînt timid, te rog, nu mi-o cere,†imploră. Impulsul interior persista. Atunci își aminti promisiunea – să accepte toate planurile lui Hristos. AÈ™adar, se ridică în picioare-jenat- È™i începu să vorbească despre Evanghelie. Pasagerii îl ascultară în liniÈ™te. Privi pe fiecare din ei È™i toÈ›i îl fixau. Spuse tot ce auzea, încheie predica È™i se aÈ™eză la loc. Pînă astăzi, încă nu È™tie motivul pentru care a È›inut o predică în autobuz. Dar nu are nici o îndoială că are de îndeplinit o misiune. Un vraci african își ducea un ucenic în junglă. Chiar dacă era în vîrstă, își făcea drum cu agilitate, în timp ce celălalt tot aluneca È™i cădea de multe ori. Ucenicul se ridica, blestema, scuipa pe pămîntul trădător È™i continua să-È™i urmeze maestrul. După o bună bucată de drum, ajung într-un loc sacru. Fără să se oprească o clipă, vraciul se întoarce spre drumul pe care veniseră. “Nu m-ai învățat nimic astăzi,†spune novicele, după ce căzuse a mia oară. “Te-am învățat un lucru, dar nu ai reuÈ™it să-l înÈ›elegi,†spuse vraciul. “Încerc să te învăț cum să înfrunÈ›i greÈ™elile în viață.†“Și cum ar trebui să le înfrunt?†“În acelaÈ™i fel în care ar fi trebuit să înfrunÈ›i fiecare căzătură,†răspunde vraciul. “În loc să blestemi locul unde ai căzut, trebuia să încerci să înÈ›elegi ce te-a făcut să aluneci înainte.†Un eremit îi făcu o vizită într-o după amiază stareÈ›ului mănăstirii din Sceta. “Consilierul meu spiritual nu È™tie cum să mă călăuzească,†spuse eremitul. “Trebuie să-l las?†StareÈ›ul nu scoase un cuvînt È™i eremitul se întoarse în deÈ™ert. După o săptămînă reveni la stareÈ›. “Consilierul meu spiritual nu È™tie cum să mă călăuzească,†spuse. “Am hotărît să-l abandonez.†“Ai fost înÈ›elept,†spuse stareÈ›ul. “Cînd un om simte că sufletul său nu e satisfăcut, nu poate cere ajutor. Ia hotărîrile necesare pentru a păstra în siguranță trecerea ta în viaÈ›a aceasta.†O tînără vine să facă o vizită călătorului. “Vreau să-È›i spun ceva,†spuse ea. “Am crezut întotdeauna că am darul de a vindeca. Dar nu avusesem niciodată curajul să încerc cu cineva. Pînă cînd, într-o zi, soÈ›ul meu simÈ›i o durere puternică în piciorul stîng È™i nu era nimeni disponibil să mă ajute. Am hotărît – cu un pic de jenă – să-mi pun mîinile pe piciorul lui È™i să cer ca durerea să dispară. Am făcut asta fără a crede cu adevărat că aÈ™ fi în stare să-l ajut, È™i în timp ce făceam asta, l-am auzit rugîndu-se ‘Te rog, Doamne, fă-o pe soÈ›ia mea mesagera Luminii Tale È™i a Puterii Tale,’ spuse. Mîna mea deveni caldă È™i durerea dispăru. Mai tîrziu l-am întrebat de ce se rugase în acel fel. El răspunse că pentru a-mi da încredere. Astăzi sînt în stare să vindec datorită acelor cuvinte.†Filozoful Aristip se bucura de trecere la curtea lui Dionisos, tiranul Siracusei. ÃŽntr-o după amiază îl întîlni din întîmplare pe Diogene în timp ce-È™i prepara o porÈ›ie de linte. “Dacă ai fi dispus să fii curtenitor la curtea lui Dionisos, nu ar mai trebui să mănînci linte,†spuse Aristip. “Dacă ai È™tii să apreciezi lintea, nu ar mai trebui să fii curtenitor cu Dionisos,†răspunse Diogene. Spune maestrul: “E adevărat că totul are un preÈ›, dar întotdeauna preÈ›ul e relativ. Cînd ne urmăm visele, putem lăsa impresia celorlalÈ›i că sîntem nefericiÈ›i È™i nenorociÈ›i. Dar ce gîndesc ceilalÈ›i nu e important. Importantă e bucuria din inimile noastre.†Un om care trăia în Turcia află de existenÈ›a unui mare maestru care trăia la Paris. Fără ezitare, vîndu tot ce avea, își salută familia È™i plecă în căutarea înÈ›elepciunii. După mulÈ›i ani de pelerinaj găsi refugiul unde trăia marele maestru. Cu teamă È™i respect, bătu la poartă. Marele maestru apăru. “Vin din Turcia,†spuse omul. “Am venit pînă aici pentru a-È›i pune o întrebare.†Bătrînul fu surprins, dar spuse: “ Bine. ÃŽmi poÈ›i pune doar o întrebare.†“Vreau să fiu explicit în ce vreau să întreb. Pot să o fac în turcă?†“Da,†spuse înÈ›eleptul. “Și deja am răspuns la unica ta întrebare. Dacă e altceva ce vrei să È™tii întreabă-È›i inima. ÃŽÈ›i va da răspunsul.†Și închise uÈ™a. Spune maestrul: “Cuvîntul este putere. Cuvintele transformă lumea. ToÈ›i am auzit spunîndu-se ‘nu ar trebui să vorbim despre lucrurile frumoase care ni se întîmplă, pentru că invidia celorlalÈ›i ne va ruina fericirea.’ Nimic adevărat. Aceia care sînt învingători vorbesc cu mîndrie despre miracolele din vieÈ›ile lor. Dacă emiÈ›i energie pozitivă în aer, aceasta atrage altă energie pozitivă È™i-i face fericiÈ›i pe cei care È™i-o doresc cu adevărat. ÃŽn timp ce acela care e invidios È™i învins, îți poate face rău doar dacă îi dai această forță. Nu-È›i fie frică. VorbeÈ™te despre lucrurile frumoase din viaÈ›a ta oricui te ascultă. Sufletul Lumii are mare nevoie de fericire.†Era un rege spaniol care era tare mîndru de originea sa. Și era cunoscut ca fiind foarte crud cu cei mai slabi. ÃŽntr-o zi se plimba cu bătrînii săi sfetnici pe un cîmp din Aragona, unde tatăl lui căzuse într-o bătălie. Acolo întîlniră un sfînt care culegea un braÈ› de oase. “Ce faci?†întrebă regele. “Onoare Maiestății Tale,†spuse omul. “Cînd am aflat că regele Spaniei vine pe aici, am hotărît să găsesc oasele tatălui său pentru a i le da. Dar tot caut È™i tot nu le găsesc. Sînt la fel ca cele ale țăranilor, ale săracilor, ale cerÈ™etorilor È™i ale sclavilor.†“Cine mînuieÈ™te cel mai bine spada?†întrebă un războinic pe maestrul său. “Mergi pe cîmpul din vecinătatea mănăstirii,†răspunse maestrul. “Acolo e o stîncă. Vreau să o insulÈ›i.†“De ce ar trebui să o fac?†întrebă discipolul. “Stînca nu va răspunde,†adăugă. “ Bine, atunci atac-o cu spada,†spuse maestrul. “Chiar nu o să o fac,†răspunse discipolul. “Spada mea s-ar rupe. Și dacă aÈ™ ataca-o cu mîinile goale mi-aÈ™ rupe degetele È™i nu aÈ™ obÈ›ine nici un rezultat. Nu asta am întrebat. Cine mînuieÈ™te cel mai bine spada?†“Cel mai bun este cel care este ca stînca,†spuse maestrul. “Fără a scoate spada din teacă, nimeni nu-l poate învinge.†Călătorul ajunge în San Martin de Unx, în Navarra, È™i reuÈ™eÈ™te să o găsească pe femeia care păstrează cheile de la biserica romană din ruinele locului. Cu mare gentileÈ›e, suie repede scările È™i deschide uÈ™a. ÃŽntunericul È™i liniÈ™tea templului medieval au un puternic impact emoÈ›ional asupra călătorului. ÃŽncepe să converseze cu femeia È™i discută despre faptul că, deÈ™i e miezul zilei, se poate vedea foarte puÈ›in din splendidele opere de artă din biserică. â€Detaliile pot fi văzute doar în zori,†spuse femeia. “Legenda spune că exact acest lucru au vrut să ne înveÈ›e constructorii; Dumnezeu are un moment anume în care ne arată gloria Sa.†Spune maestrul: “Sînt doi dumnezei. Dumnezeul despre care ne-a învățat profesorul nostru, È™i Dumnezeu care ne învață pe noi. Dumnezeul despre care vorbesc oamenii deseori este Dumnezeul care ne vorbeÈ™te. Dumnezeul de care am învățat să ne temem, È™i Dumnezeul care ne vorbeÈ™te despre compasiune. Sînt doi Dumnezei. Dumnezeul care e în înălÈ›imi, È™i Dumnezeul care ia parte la viaÈ›a noastră în fiecare zi. Dumnezeul care ne dă obligaÈ›ii, È™i Dumnezeul care iartă datoriile noastre. Dumnezeul care ne amenință cu flăcările infernului, È™i Dumnezeul care ne arată calea cea mai bună. Sînt doi dumnezei. Un dumnezeu care ne va îngropa cu păcatele noastre, È™i un Dumnezeu care ne eliberează cu Iubirea Sa.†Michelangelo a fost întrebat o dată cum face să creeze opere atît de minunate. “E foarte simplu,†răspunse. “Cînd privesc un bloc de marmură, văd lucrarea în el. Tot ce trebuie să fac e să dau la o parte ceea ce nu îi aparÈ›ine. Există o operă pentru fiecare dintre noi pe care sîntem destinaÈ›i să o împlinim. Acesta este punctul central al vieÈ›ii, È™i - nu are importanță cît încercăm să ne păcălim – È™tim cît e de important pentru fericirea noastră. De obicei, opera aceasta este acoperită de ani de frică, vină È™i nehotărîre. Dar dacă hotărîm să îndepărtăm acele lucruri care nu ne aparÈ›in, dacă nu avem îndoieli asupra capacităților noastre, putem merge înainte cu misiunea care este destinul nostru. Acesta este unicul mod de a trăi cu onoare.†Un bătrîn pe patul de moarte cheamă lîngă el un tînăr È™i îi spune o poveste de eroism: pe timp de război ajutase un om să supravieÈ›uiască. ÃŽi acordase refugiu, hrană È™i protecÈ›ie. Cînd omul care fusese salvat era din nou în siguranță, decise să-È™i trădeze salvatorul È™i să-l dea pe mîna inamicului. “Cum ai reuÈ™it să fugi?†întrebă tînărul. “Nu am fugit. Eu eram trădătorul,†spuse bătrînul. “Dar povestind istoria ca È™i cum aÈ™ fi fost eroul, reuÈ™esc să înÈ›eleg tot ce a făcut pentru mine.†Spune maestrul: “ToÈ›i avem nevoie de iubire. Iubirea face parte din natura noastră, la fel ca mîncatul, băutul È™i dormitul. Cîteodată ne găsim complet singuri admirînd un apus minunat È™i gîndim: ‘frumuseÈ›ea asta nu are nici o importanță , pentru că nu am pe nimeni cu care să o împart.’ ÃŽn acele momente ar trebui să ne întrebăm: de cîte ori ni s-a cerut iubire È™i am fugit? De cîte ori ne-a fost frică să ne apropiem de cineva È™i să-i spunem clar că îl iubim? Þi-e frică de singurătate. E ca un drog, ca cel mai rău narcotic. Dacă amurgul nu are nici un sens pentru tine, fii smerit È™i pleacă în căutarea iubirii. Să È™tii că – la fel ca È™i cu alte binecuvîntări spirituale – cu cît reuÈ™eÈ™ti să dai mai multă iubire, cu atît vei primi mai multă în schimb.†Un misionar spaniol vizita o insulă cînd întîlni trei oameni sfinÈ›i azteci. “Cum vă rugaÈ›i?†întrebă părintele. “Avem o singură rugăciune. ‘Dumnezele, tu eÈ™ti treime, noi sîntem trei. Fie-Þi milă de noi.’ “Vă voi învăța o rugăciune pe care Dumnezeu o va asculta,†spuse misionarul. ÃŽi învăță o rugăciune catolică È™i își văzu de drum. ÃŽnainte de a se întoarce în Spania se mai opri puÈ›in pe aceeaÈ™i insulă. Cînd acosta, văzu pe cei trei oameni mergînd pe apă înspre el. “Părinte, părinte,†spuse unul dintre ei. “Te rugăm învață-ne din nou acea rugăciune pe care Dumnezeu o ascultă. Am uitat-o.†“Nu e importantă,†răspunse părintele, care era martorul unei minuni. Și ceru iertare lui Dumnezeu că nu înÈ›elesese că El vorbeÈ™te toate limbile. Sfîntul Ioan al Crucii ne învață că de-a lungul drumului nostru spiritual nu trebuie să căutăm viziuni sau să credem poveÈ™tile despre această cale istorisite de alÈ›ii. Singurul nostru sprijin ar trebui să fie credinÈ›a noastră, pentru că acea credință este clară, transparentă È™i este născută cu noi. Nu poate fi confuză. Un scriitor discuta cu un preot È™i întreba cum era experienÈ›a lui Dumnezeu. “Nu È™tiu,†răspunse preotul. “Singura experiență pe care am avut-o pînă acum este credinÈ›a mea în Dumnezeu. Și aceea e cea mai importantă.†Spune maestrul: “Iertarea este o stradă cu dublu sens. De fiecare dată cînd iertăm pe cineva, ne iertăm pe noi înÈ™ine. Dacă sîntem toleranÈ›i cu ceilalÈ›i, e mai uÈ™or să acceptăm propriile noastre greÈ™eli. ÃŽn acest fel, fără vină sau amărăciune, sîntem în stare să îmbunătățim relaÈ›ia noastră cu viaÈ›a. Dacă, fără slăbiciuni, permitem urei, invidiei sau intoleranÈ›ei să vibreze în jurul nostru, sfîrÈ™im prin a fi consumaÈ›i de acele vibraÈ›ii. Petru îl întrebă pe Hristos: “Învățătorule, trebuie să îi iert pe ceilalÈ›i de È™apte ori?†Iar Hristos răspunse: “Nu doar de È™apte, ci de È™aptezeci de ori cîte È™apte.†Actul iertării curăță planurile astrale È™i ne arată adevărata lumină a Divinității.†Spune maestrul: “MaeÈ™trii din antichitate erau obiÈ™nuiti să creeze ‘personaje’ pentru a-i ajuta pe discipoli să se confrunte cu latura negativă a personalității lor. Multe din istoriile privind crearea unor asemenea personaje au rămas cunoscute ca poveÈ™ti. Procesul e simplu: trebuie să pui toate neliniÈ™tile, fricile, dezamăgirile tale într-o entitate invizibilă care stă în stînga ta. El funcÈ›ionează ca “cel rău†în viaÈ›a ta, sugerîndu-È›i atitudini È™i comportamente pe care nu ai vrea să le adopÈ›i – dar pe care sfîrÈ™eÈ™ti prin a le urma. Odată ce personajul a fost creat, e mai uÈ™or să-i respingem sfaturile. E un proces extrem de simplu. Și tocmai de asta funcÈ›ionează atît de bine.†“Cum pot È™tii care este modul cel mai bun pentru a acÈ›iona în viață?†întrebă un discipol pe maestrul său. Atunci maestrul ordonă discipolului să construiască o masă. Cînd masa fu aproape gata – mai avea nevoie doar de două cuie în partea superioară – maestrul se apropie de el. Bătea cuiele cu lovituri precise. Un cui, însă, intra mai greu, È™i trebui să-l bată mai mult . La a patra lovitură cuiul intră prea în profunzime È™i lemnul crăpă. “Mîna ta era obiÈ™nuită cu trei lovituri de ciocan,’â€spuse maestrul. “Cînd o acÈ›iune devine obiÈ™nuință, își pierde semnificaÈ›ia; È™i poate sfîrÈ™i prin a provoca daune. Fiecare acÈ›iune este acÈ›iunea ta, È™i există un singur secret: nu lăsa ca obiÈ™nuinÈ›a să preia comanda miÈ™cărilor tale.†În apropierea oraÈ™ului Soria, din Spania, se află chipul unui vechi eremit sculptat în stîncă. Cu cîțiva ani în urmă, trăia acolo un om care abandonase totul pentru a se dedica contemplării. Călătorul încerca să găsească acel loc, într-o după amiază, È™i cînd reuÈ™i să-l găsească fu primit cu multă cordialitate. După ce au împărÈ›it un colÈ› de pîine, eremitul îi ceru călătorului să meargă cu el lîngă un pîrîu să culeagă cîteva ciuperci comestibile. ÃŽn timp ce mergeau se apropie un băiat. “Sfîntule,†spuse. “Mi s-a spus că pentru a atinge iluminarea trebuie să evităm să mîncăm carne. E adevărat?†“Acceptă cu bucurie orice îți oferă viaÈ›a,†răspunse omul. “Nu comite păcate împotriva spiritului È™i nu blestema în numele lui Dumnezeu generozitatea pămîntului.†Spune maestrul: “ Dacă e grea călătoria ta, ascultă-È›i inima. ÃŽncearcă să fii cinstit cu tine însuÈ›i pe cît posibil, È™i vezi dacă urmezi calea ta È™i plăteÈ™ti preÈ›ul pentru visurile tale. Dacă faci asta, È™i viaÈ›a e oricum dură, e normal să vină momentul în care să te lamentezi. Fă-o cu respect, aÈ™a cum un copil se plînge unui părinte. Dar nu înceta să ceri atenÈ›ie È™i ajutor. Dumnezeu este È™i Tată È™i Mamă iar părinÈ›ii vor întotdeana ce e mai bun pentru copiii lor. S-ar putea ca procesul de instruire să fi fost forÈ›at mai mult, atunci nu costă nimic să ceri o pauză, un pic de afecÈ›iune. Dar nu exagera niciodată. Iov s-a lamentat la momentul potrivit È™i ce îi aparÈ›inea i-a fost dat. Al Afid s-a lamentat prea mult È™i Dumnezeu a încetat să-l mai asculte.†Un om pios se trezi într-o zi pe neaÈ™teptate deposedat de toate bunurile sale. Știind că Dumnezeu l-ar fi ajutat într-un fel, începu să se roage: “Doamne, ajută-mă să cîștig la loterie,†ceru. Se rugă ani în È™ir dar rămase sărac. ÃŽntr-o zi muri iar pentru că fusese foarte devotat, merse direct în paradis. Cînd ajunse acolo, refuză să intre. Spuse că trăise toată viaÈ›a după învățăturile religioase, dar că Dumnezeu nu I-a permis niciodată să cîștige la loterie. “Tot ce ai promis a fost o minciuna,†spuse omul dezgustat. “Am fost întotdeauna gata să te ajut să cîștigi,†răspunse Domnul. “Dar oricît aÈ™ fi vrut să o fac, tu nu ai cumpărat niciodată biletul de loterie.†Un bătrîn înÈ›elept chinez se plimba pe cîmpurile înzăpezite cînd întîlni o femeie care plîngea. “De ce plîngi?†întrebă. “Pentru că mă gîndesc la viaÈ›a mea, la tinereÈ›ea mea, la frumuseÈ›ea pe care o vedeam în oglindă È™i la omul pe care-l iubeam. Dumnezeu este crud pentru că ne-a dat capacitatea de a ne aminti. El È™tia că într-o zi îmi voi aminti primăvara vieÈ›ii mele È™i voi plînge.†ÎnÈ›eleptul rămase în picioare, în zăpadă, privind un punct fix È™i contemplînd. “ Dumnezeu a fost generos cu mine că mi-a dat posibilitatea să-mi amintesc. El È™tia că iarna îmi voi putea aminti întotdeauna de primăvară.†Și surîse. Spune maestrul: “Propriul destin nu e aÈ™a de uÈ™or cum pare. Pentru nimic. Ar putea cere chiar È™i acÈ›iuni periculoase. Cînd vrem ceva, punem în miÈ™care energii puternice È™i nu mai sîntem în stare să ascundem față de noi înÈ™ine adevăratul sens al vieÈ›ii noastre. Cînd vrem ceva, facem o alegere È™i plătim preÈ›ul. Ar putea fi nevoie să abandonăm vechi obiceiuri, ne-ar putea creea probleme È™i aduce dezamăgiri. Și nu are importanță cît de mare e preÈ›ul pentru că niciodată nu e la fel de mare ca cel pe care l-am plăti pentru a nu fi trăit destinul nostru personal. Pentru că într-o zi vom privi în urmă È™i vom vedea tot ce am făcut, È™i ne vom asculta inima spunînd: “mi-am irosit viaÈ›a.†Crede-mă, asta e cea mai rea frază pe care ai putea auzi-o vreodată.†Un maestru avea sute de discipoli. ToÈ›i se rugau la momentul cuvenit - cu excepÈ›ia unuia care era un beÈ›iv. ÃŽn ziua în care trăgea să moară, maestrul îl chemă pe discipolul “beÈ›iv†lîngă el È™i îi încredință toate secretele sale oculte. CeilalÈ›i discipoli se revoltară: â€E o ruÈ™ine! Am sacrificat totul pentru un maestru care nu este în stare să înÈ›eleagă calitățile noastre,†spuseră. “A trebuit să încredinÈ›ez toate secretele omului pe care-l cunoÈ™team cel mai bine. Cei care par virtuoÈ™i deseori își ascund vanitatea, orgoliul È™i intoleranÈ›a. Astfel, am ales unicul discipol cărui îi puteam vedea defectele: băutorul.†Părintele cistercian Marcos Garcia spunea: “Uneori Dumnezeu își ia înapoi unele binecuvîntări pentru a ajuta oamenii să le înÈ›eleagă mai bine. Dumnezeu È™tie pînă la ce punct ne poate pune sufletul la încercare – È™i nu merge niciodată dincolo de acea limită. ÃŽn acele momente să nu spunem niciodată: ‘Dumnezeu m-a abandonat.’ Dacă Domnul ne impune o probă de mare răbdare, ne dă întotdeauna suficient har– probabil mai mult decît necesar – pentru a o depăși. Cînd ne simÈ›im departe de prezenÈ›a Lui, ar trebui să ne întrebăm; “ReuÈ™im să înÈ›elegem cum să ne folosim de ceea ce ne-a scos în cale?†Unele zile din săptămînă trec fără să fi primit nici un gest de afecÈ›iune din partea cuiva. Asemenea perioade sînt dificile; cînd bunătatea umană pare să fi dispărut, cînd viaÈ›a pare să fie doar supravieÈ›uire. Spune maestrul: “trebuie să examinăm calea noastră. Trebuie să reaprindem flacăra, È™i să încercăm să luminăm viaÈ›a noastră care pare o cameră întunecoasă. Cînd auzim focul trosnind È™i lemnele arzînd È™i cînd citim istoria pe care ne-o povestesc flăcările, speranÈ›a se întoarce în noi. Dacă sîntem în stare să iubim, vom fi în stare È™i să fim iubiÈ›i. E doar o chestiune de timp.†La un prînz, o persoană sparge un pahar. O alta spuse: “E semn de noroc.†ToÈ›i comesenii cunoÈ™teau această credință. Dar un rabin care era acolo întrebă: “De ce este semn de noroc?†“Nu È™tiu,†spuse soÈ›ia călătorului. “Poate că e un vechi mod de a evita stînjeneala oaspetelui.†“Nu, nu asta este explicaÈ›ia,†spuse rabinul. “Unele tradiÈ›ii ebraice spun că orice om are o anumită cantitate de noroc pe care-l poate folosi în cursul vieÈ›ii sale. Fiecare poate cîștiga dobînda la această cotă dacă foloseÈ™te propriul noroc doar la lucruri care îi servesc cu adevărat – altfel își poate irosi norocul. Noi evreii spunem “Noroc†cînd cineva sparge un pahar. Dar înseamnă: “ E bine că tu nu È›i-ai folosit norocul pentru a încerca să eviÈ›i să se spargă acel pahar. Acum îl poÈ›i folosi pentru lucruri importante.†Părintele Abraham È™tia că în apropierea mănăstirii Sceta trăia un eremit renumit ca fiind un om înÈ›elept. El îl întîlni È™i-l întrebă: “Dacă astăzi ai găsi o femeie frumoasă în patul tău, ai fi în stare să te convingi că ceea ce vezi nu este o femeie?†“Nu,†răspunse înÈ›eleptul. “Dar aÈ™ fi în stare să mă controlez.†Părintele continuă: “ Și dacă ai găsi niÈ™te monezi de aur în deÈ™ert, ai fi în stare să consideri monezile ca bucăți de piatră?†“Nu,†spuse înÈ›eleptul. “Dar aÈ™ fi în stare să mă controlez să le las acolo.†Părintele insistă: “Și dacă È›i-ar cere sfatul doi fraÈ›i, din care unul te iubeÈ™te, celălalt te urăște, ai fi în stare să-i consideri egali?†Eremitul răspunse: “Chiar dacă aÈ™ suferi, l-aÈ™ trata pe cel care mă iubeÈ™te în acelaÈ™i fel ca pe cel care mă iubeÈ™te.†“Vă voi explica cine este un om înÈ›elept,†spuse părintele discipolilor săi la întoarcere. “Este acela care, în loc să-È™i ucidă propriile pasiuni, este în stare să le controleze.†W. Frasier, în viaÈ›a sa, a scris cărÈ›i despre vestul îndepărtat american, È™i era mîndru că a scris scenariul pentru un film interpretat de Garry Cooper. Spunea că au fost puÈ›ine momentele din viaÈ›a lui în care s-a enervat. “Am învățat multe de la pionieri,†spuse. “S-au luptat cu indienii, au traversat deÈ™erturi, au căutat hrană È™i apă în locuri îndepărtate. Și tot ce a fost scris în acea perioadă demonstrează că aveau trăsături curioase; pionierii scriau È™i vorbeau doar despre lucruri frumoase. ÃŽn loc să se lamenteze, compuneau cîntece È™i balade despre dificultățile lor. ÃŽn acest fel evitau să se descurajeze È™i să se deprime. Și azi, la 88 de ani, încerc să fac acelaÈ™i lucru.†Textul este adaptat după o poezie a lui John Muir: “Vreau să-mi eliberez sufletul astfel încît să se poată bucura de toate darurile pe care le posedă spiritul. Cînd asta va fi posibil, nu o să încerc nici să cunosc craterele lunii, nici să urmăresc razele soarelui pînă acolo unde se nasc. Nu voi încerca să înÈ›eleg frumuseÈ›ea stelelor, nici dezolarea artificială a fiinÈ›elor umane. Cînd voi învăța să-mi eliberez sufletul, voi urma zorile întorcîndu-mă cu ele prin timp. Cînd voi învăța să-mi eliberez sufletul, voi plonja în curenÈ›ii magnetici care curg spre oceanul unde se întîlnesc toate apele pentru a forma Sufletul Lumii. Cînd voi învăța să-mi eliberez sufletul, voi încerca să citesc de la început minunata pagină a CreaÈ›iei.†Unul din simbolurile sacre ale creÈ™tinismului este pelicanul. Motivul este simplu: în lipsă totală de hrană, pelicanul își înfige ciocul în propria-i carne pentru a-È™i hrănii puii. Spune maestrul: “Deseori nu sîntem în stare să înÈ›elegem binecuvîntările pe care le primim. De multe ori nu percepem că Dumnezeu face asta pentru a ne face să creÈ™tem spiritual. O poveste spune că un pelican, în timpul unei ierni crîncene, se sacrifică pentru a da de mîncare propria carne puilor săi. Cînd în final moare de slăbiciune, unul din micuÈ›i spune altuia: “În sfîrÈ™it! Mă săturasem să tot mănînc acelaÈ™i lucru în fiecare zi.†Dacă eÈ™ti nemulÈ›umit de ceva – chiar È™i de un lucru bun pe care ai vrea să-l faci, dar nu eÈ™ti în măsură să-l faci – încetează acum. Dacă lucrurile nu merg bine, există două explicaÈ›ii: ori perseverenÈ›a îți este pusă la încercare, ori ai nevoie să schimbi direcÈ›ia. Pentru a descoperi care din cele două opÈ›iuni este cea corectă – din moment ce sînt opuse una alteia – foloseÈ™te liniÈ™tea È™i rugăciunea. PuÈ›in cîte puÈ›in, lucrurile vor deveni incredibil de clare, pînă cînd nu vei avea suficientă forță să alegi. O dată ce ai luat o hotărîre, uită complet cealaltă posibilitate. Și mergi înainte, pentru că Dumnezeu este Dumnezeul Valorosului. Domingos Sabino spune: “Totul merge întotdeauna spre mai bine. Dacă lucrurile încă nu merg bine, este pentru că încă nu ai ajuns la sfîrÈ™it.†Compozitorul brazilian Nelson Motta era la Bahia, cînd hotărî să facă o vizită maicii Meniniha de Gantois. Luă un taxi È™i pe drum, È™oferul rupse frînele. MaÈ™ina se răsuci în mijlocul străzii, dar în afară de o mare sperietură nu s-a întîmplat nimic grav. Cînd o întîlni pe Maica Meniniha, primul lucru pe care i-l povesti fu accidentul. “Sînt anumite lucruri care sînt deja scrise, dar Dumnezeu găseÈ™te un mod de a ne face să le evităm fără probleme grave. Adică, era o parte a destinului tău unde era scris că trebuia să fii în automobil în acest punct al vieÈ›ii,†spuse. “Dar, după cum vezi, s-a întîmplat totul – È™i nimic.†“Era ceva ce a lipsit din discursul tău despre Calea spre Santiago,†spuse o femeie, călătorului în timp ce ieÈ™eau împreună de la conferință.â€Am observat că majoritatea pelerinilor,†spuse, “ fie pe Calea către Santiago, fie pe calea vieÈ›ii lor, încearcă întotdeauna să È›ină pasul cu ceilalÈ›i. La începutul pelerinajului meu, am încercat să merg în acelaÈ™i ritm cu grupul meu. Eram obosită, cerusem mai mult decît putea să-mi dea trupul meu, eram încordată, È™i am sfîrÈ™it prin a suferi o întindere de tendon la piciorul stîng. Timp de două zile mi-a fost imposibil să mai merg, È™i am învățat că aÈ™ fi putut ajunge la Santiago doar dacă aÈ™ fi mers în ritmul meu. Mi-a luat mai mult decît celorlalÈ›i È™i multe porÈ›iuni am mers singură. Dar numai respectînd ritmul meu am reuÈ™it să parcurg tot drumul. De atunci, am aplicat lecÈ›ia la orice lucru din viaÈ›a mea.†Croesus, regele Lidiei, hotărîse să îi atace pe perÈ™i, dar voia să consulte un oracol grec. “EÈ™ti destinat să distrugi un mare imperiu,†spuse oracolul. Fericit, Croesus declară război. După două zile de bătălii, Lidia fu invadată de perÈ™i, capitala ei distrusă, iar Croesus fu luat prizonier. ÃŽnfuriat, ceru ambasadorului grec să se întoarcă la oracol È™i să îi spună cît de greÈ™ită fusese previziunea sa. “Nu, tu eÈ™ti cel care a greÈ™it,†spuse oracolul ambasadorului. “Ai distrus un mare imperiu: Lidia.†Spune maestrul: “Limbajul semnelor este acolo, în faÈ›a noastră, pentru a ne învăța modul cel mai bun în care să ne comportăm. Dar de multe ori încercăm să distorsionăm acele semne pentru a le face să coincidă cu ceea ce am fi vrut să fie la început.†Buscaglia povesteÈ™te istoria unui al patrulea rege mag, care a văzut È™i el steaua strălucind pe cerul Betleemului. Dar ajungea întotdeauna în întîrziere în locurile unde ar fi trebuit să fie Isus, pentru că de-a lungul drumului, săracii È™i nevoiaÈ™ii îl opreau spre a-i cere ajutorul. După treizeci de ani în care urmase paÈ™ii lui Isus, prin Egipt, Galilea, Betania, magul ajunse la Ierusalim, dar era încă o dată în întîrziere. Copilul Isus era de-acum bărbat, È™i magul ajunsese în ziua crucificării. Regele adusese niÈ™te perle pentru a le dărui lui Isus, dar le vînduse pe toate pe drum pentru a-i ajuta pe cei întîlniÈ›i. Rămăsese o singură perlă, dar Mîntuitorul era deja mort. “Am ratat misiunea vieÈ›ii mele,†gîndi regele. Și atunci auzi o voce: “Contrar a ceea ce gîndeÈ™ti, ai fost cu mine toată viaÈ›a. Eram gol, tu m-ai îmbrăcat. Eram flămînd, tu m-ai hrănit. Eram închis iar tu m-ai vizitat. Eu eram în fiecare sărman suflet din drumul tău. ÃŽÈ›i mulÈ›umesc pentru atît de multe gesturi de iubire.†O poveste È™tiinÈ›ifico-fantastică vorbeÈ™te despre o societatea în care aproape toÈ›i sînt născuÈ›i pentru a îndeplini anumite funcÈ›ii: tehnicieni, ingineri È™i mecanici. Doar puÈ›ini sînt născuÈ›i fără abilități speciale: aceÈ™tia sînt trimiÈ™i în instituÈ›ii de boli mintale, avînd în vedere că doar cei nebuni nu sînt în stare să contribuie cu nimic pentru societate. Unul din aÈ™a-ziÈ™ii nebuni se revoltă. Institutul are o bibliotecă unde el încearcă să înveÈ›e tot ce e de È™tiut despre arte È™i È™tiinÈ›e. Cînd simte că a învățat destul, hotărăște să fugă, dar este prins È™i dus într-un centru de cercetări în afara oraÈ™ului. “Bine ai venit,†spuse una din persoanele de la centru. “Cei pe care îi admirăm cel mai mult sînt tocmai cei care au fost forÈ›aÈ›i să-È™i croiască singuri propriul drum. De acum înainte poÈ›i face ce vrei, pentru că datorită celor ca tine lumea poate progresa.†Înainte de a pleca într-o lungă călătorie, omul de afaceri își salută soÈ›ia. “Nu mi-ai adus niciodată un cadou care să aibă valoare,†spuse ea. “Femeie ingrată, tot ce È›i-am dat m-a costat ani de muncă,†răspunse omul. “Ce pot să-È›i dau mai mult?†“Ceva care să fie frumos ca mine.†Doi ani aÈ™teptă femeia cadoul ei. ÃŽn sfîrÈ™it, soÈ›ul se întoarse. “Am reuÈ™it să găsesc ceva care e la fel de frumos ca tine,†spuse. “Am plîns pentru nerecunoÈ™tinta ta, dar am hotărît să fac cum mi-ai cerut. Tot acest timp am crezut că nu poate fi un cadou la fel de frumos ca tine, dar într-un final am găsit unul.†Și îi întinse o oglindă. Filozoful german F. Nietzsche a spus o dată: “Nu se merită să ne petrecem timpul discutînd despre fiecare lucru; face parte din natura umană să greÈ™im din cînd în cînd.†Spune maestrul: “Există persoane care insistă să fie întotdeauna corecte în fiecare detaliu. Deseori nu-È™i permit lor înÈ™ile să facă greÈ™eli. Prin această atitudine realizează doar frica de a merge înainte. Frica de a face greÈ™eli este poarta care ne închide înăuntrul castelului mediocrității. Dacă sîntem în stare să depășim acea frică, am făcut deja un pas important înspre libertatea noastră.†Un novice îl întrebă pe părintele Nisetros, stareÈ›ul mănăstirii din Sceta: “Care sînt lucrurile pe care ar trebui să le fac pentru a-l mulÈ›umi pe Dumnezeu?†Părintele Nisetros răspunse: “Avraam a primit pe străini È™i Dumnezeu a fost fericit. Ilie nu-i iubea pe străini È™i Dumnezeu a fost fericit. David a fost mîndru de ce făcuse È™i Dumnezeu a fost fericit. Consulul roman, în faÈ›a altarului, s-a ruÈ™inat de ce făcuse È™i Dumnezeu a fost fericit. Ioan Botezătorul a mers în deÈ™ert, È™i Dumnezeu a fost fericit. Iona a mers în marele oraÈ™ Ninive È™i Dumnezeu a fost fericit. ÃŽntreabă-È›i inima ce vrea să facă. Atunci cînd sufletul tău este în acord cu visele tale, Dumnezeu este fericit.†Un maestru budist călătorea cu discipolii săi, cînd observă că discutau între ei care era cel mai bun. “Am practicat meditaÈ›ia timp de cincisprezece ani,†spuse unul. “Am fost milos încă de cînd am lăsat casa părinÈ›ilor mei,†spuse un altul. La amiază se opriră sub un măr ca să se odihnească. Crengile pomului atingeau pămîntul. “Cînd un pom este plin de fructe, crengile lui se îndoaie pînă cînd ating pămîntul. Adevăratul înÈ›elept este acela care este smerit. ProÈ™tii cred întotdeauna că sînt mai buni decît ceilalÈ›i.†Antonio Machado spune: “Suflu după suflu, pas după pas, Căutătorule de drum, nu există drum. Drumul se face mergînd. Mergînd se creează drumul. Și dacă te uiÈ›i în urmă Tot ce vei vedea sînt urmele PaÈ™ilor tăi pe care într-o zi Picioarele tale le vor parcurge din nou. Căutătorule de Drum, nu există drum. Drumul se face mergînd. La Ultima Cina, Isus i-a acuzat – cu aceeaÈ™i gravitate È™i aceleaÈ™i cuvinte – pe doi dintre apostolii săi. Amîndoi comiseseă crimele prezise de Isus. Iuda Iscarioteanul ascunse sentimentele sale È™i se condamnă singur. Și Petru ascunse sentimentele sale, după ce renegase de trei ori tot ce crezuse. Dar în momentul decisiv, Petru înÈ›elese adevărata semnificaÈ›ie a mesajului lui Isus. Ceru iertare È™i merse înainte, umilit. Ar fi putut să aleagă sinuciderea, însă îi înfruntă pe ceilalÈ›i apostoli È™i trebuie să fi spus: “De acord, povestiÈ›i greÈ™elile mele cît va exista neamul omenesc. Dar lăsa-È›i-mă să le îndrept.†Petru a învățat că Iubirea iartă. Iuda nu a învățat nimic. Un scriitor faimos se plimba cu un prieten cînd un băiat traversă strada în timp ce se apropia un camion. Scriitorul, într-o fracÈ›iune de secundă, se aruncă înspre camion È™i reuÈ™i să salveze băiatul. Dar înainte ca cineva să-l poată admira pentru actul său eroic, îi dădu băiatului o palmă peste față. â€Nu te lăsa înÈ™elat de aparenÈ›e, băiatul meu,†spuse. “Te-am salvat ca să nu poÈ›i fugi de problemele pe care le vei avea cînd vei fi adult.†Spune maestrul: “uneori ne este frică să facem bine. SimÈ›ul nostru de culpabilitate încearcă întotdeauna să ne spună – cînd acÈ›ionăm cu generozitate – că încercăm doar să îi impresionăm pe ceilalÈ›i. E greu pentru noi să acceptăm că sîntem buni prin natură. Mascăm acÈ›iunile noastre bune cu ironie È™i indiferență, ca È™i cum a trăi ar fi sinonim cu slăbiciunea.†Isus privi masa din faÈ›a lui, gîndind care ar fi cel mai bun simbol al trecerii lui pe pămînt. Pe masă erau pepeni din Galilea È™i alte specii din deÈ™ertul din sud, fructe uscate din Siria È™i curmale din Egipt. Trebuie să fi întins mîna spre a consacra unul, cînd, pe neaÈ™teptate își dădu seama că mesajul pe care-l aducea era destinat oamenilor din întreaga lume. Și poate, pepenii, curmalele È™i fructele nu existau în unele locuri ale pămîntului. Se gîndi la asta È™i un alt gînd îi veni în minte: în pepeni ca È™i în curmale sau celelalte fructe, miracolul CreaÈ›iei se manifestă fără nici o participare din partea omului. Astfel luă pîinea, mulÈ›umi, o frînse, È™i dădu o bucată unuia din discipoli spunînd: “luaÈ›i È™i mîncaÈ›i, voi toÈ›i, acesta este Trupul Meu.†Pentru că pîinea era pretutindeni. Și pîinea, contrar curmalelor, pepenilor È™i celorlalte fructe, era cel mai bun simbol al căii către Dumnezeu. Pîinea era fructul pămîntului È™i al muncii omului. Jonglerul se opreÈ™te în mijlocul pieÈ›ii, scoate trei portocale È™i începe să le rotească în aer. Lumea se adună în jurul lui È™i se minunează de graÈ›ia È™i eleganÈ›a miÈ™cărilor sale. “AÈ™a merge È™i viaÈ›a, mai mult sau mai puÈ›in,â€spune cineva acolo, lîngă călător. â€Avem întotdeauna cîte o portocală în fiecare mînă È™i una în aer. Dar cea care e în aer face diferenÈ›a. A fost lansată cu abilitate È™i experiență dar își urmează propriul curs. La fel ca È™i jonglerul, lansăm un vis în lume, dar nu avem întotdeauna control asupra lui. ÃŽn acel moment trebuie să È™tii cum să te laÈ™i în mîna Domnului – È™i să ceri ca, la momentul cuvenit, visul să-È™i urmeze cursul lui corect È™i să cadă, împlinit, în mîinile tale.†Unul din cele mai puternice exerciÈ›ii de creÈ™tere interioară este să fii atent la lucrurile pe care le facem în mod automat – ca respiraÈ›ia, clipirea pleoapelor, să fim atenÈ›i la lucrurile din jurul nostru. Cînd facem asta, permitem creierului nostru să lucreze cu mai multă libertate – fără interferenÈ›a dorinÈ›elor noastre. Unele probleme care păreau de nerezolvat sfîrÈ™esc prin a fi rezolvate, iar unele suferinÈ›e pe care le credeam a fi de nedepășit sfîrÈ™esc prin a dispărea fără efort. Spune maestrul: “Cînd trebuie să te confrunÈ›i cu o situaÈ›ie dificilă, încearcă să foloseÈ™ti această tehnică. E nevoie de puÈ›ină disciplină….dar rezultatele pot fi surprinzătoare. “ Un om venise la un tîrg ca să vîndă niÈ™te vase. O femeie se apropie È™i examinează marfa lui. Unele piese nu erau decorate, în timp ce altele aveau desene îngrijite. Femeia întreabă care este preÈ›ul vaselor. Spre surprinderea ei, i se spune că preÈ›ul este acelaÈ™i. “Cum pot avea acelaÈ™i preÈ› È™i vasele colorate È™i cele simple?†întreabă. “Cum poate fi evaluat la fel un vas care a necesitat mai mult timp È™i mai multe eforturi pentru a fi realizat?†“Sînt un artist,†spune vînzătorul. “Pot vinde un vas pe care l-am făcut, nu frumuseÈ›ea lui. FrumuseÈ›ea este gratis.†Călătorul stătea singur la o adunare. La un moment dat se apropie un prieten. “Trebuie să-È›i vorbesc,†spuse prietenul. Călătorul văzu în asta un semn, È™i începu să vorbească despre ce considera el că ar fi fost important. Vorbi despre binecuvîntările lui Dumnezeu, despre iubire, È™i despre faptul că văzuse în apropierea prietenului un semnal de la îngerul lui. Pentru că doar cu un moment înainte se simÈ›ea singur, iar acum avea companie. Amicul ascultă fără să scoată un cuvînt, mulÈ›umi călătorului, È™i plecă. ÃŽn loc să se simtă fericit, călătorul se simÈ›i mai singur ca niciodată. Mai tîrziu își dădu seama că nu acordase atenÈ›ie cererii prietenului: ca el să îi vorbească. Pentru că Universul voise să se întîmple altceva în acel moment. Trei zîne fură invitate la botezul unui prinÈ›. Prima îi dădu posibilitatea să găsească iubirea. A doua îi dădu destui bani să poată face orice ar fi vrut. A treia îi dădu frumuseÈ›ea. Dar, ca în toate poveÈ™tile, apăru o vrăjitoare. Ea era furioasă pentru că nu fusese invitată, È™i rosti un blestem: “Fiindcă ai deja tot, îți mai dau. Vei avea talent în tot ce vei încerca să faci.†PrinÈ›ul crescu frumos, bogat È™i îndrăgostit. Dar nu fu niciodată în stare să atingă nici un obiectiv, pentru că era distras rapid È™i voia să facă imediat altceva. Spune maestrul: “ Toate drumurile duc în acelaÈ™i loc. Dar alege calea ta, È™i urmeaz-o pînă la capăt. Nu încerca să parcurgi toate cărările.†Un text anonim din secolul XVIII povesteÈ™te despre un călugăr rus în căutarea unui consilier spiritual. ÃŽntr-o zi i se spuse că într-un anume sat trăia un eremit care se dedica zi È™i noapte iertării sufletului său. Auzind asta, călugărul plecă în căutarea omului sfînt. “Vreau ca tu să mă călăuzeÈ™ti de-a lungul drumului sufletului meu,†spuse călugărul cînd îl găsi pe eremit. “Sufletul are propriul drum, iar îngerul tău te va călăuzi,†răspunse eremitul. “Roagă-te fără oprire.†“Nu È™tiu să mă rog aÈ™a. Mă înveÈ›i?†“ Dacă nu È™tii să te rogi fără încetare, atunci roagă-L pe Dumnezeu să te înveÈ›e să o faci.†“Nu mă înveÈ›i nimic,â€spuse călugărul. “Nu e nimic care trebuie învățat, pentru că nu se poate transmite credinÈ›a în acelaÈ™i fel în care explici matematica. Acceptă misterul credinÈ›ei È™i Universul È›i se va dezvălui singur.†Spune maestrul: “ Scrie! Că e o scrisoare, un jurnal sau doar o notiță în timp ce vorbeÈ™ti la telefon – dar scrie! Prin scris ne apropiem de Dumnezeu È™i de ceilalÈ›i. Dacă vrei să înÈ›elegi mai bine rolul tău pe lume, scrie. ÃŽncearcă să pui suflet în scris, chiar dacă nimeni nu citeÈ™te cuvintele tale – sau, mai rău, chiar dacă cineva ajunge să citească ceea ce ai fi vrut să nu fie citit. Simplul fapt de a scrie ne ajută să ne organizăm gîndurile È™i să vedem mai clar ce avem în jur. O hîrtie È™i un creion fac miracole – alină durerea, fac visele realitate È™i amintesc o speranță pierdută. Cuvîntul este putere.†Călugării deÈ™ertului afirmau că era necesar să lase să acÈ›ioneze mîna îngerilor. Pentru asta, uneori făceau lucruri absurde – cum ar fi să vorbească florilor sau să rîdă fără motiv. Alchimistul urmează ‘semnele lui Dumnezeu’, indicii care uneori par aproape lipsite de sens, dar care sfîrÈ™esc întotdeana prin a duce undeva. Spune maestrul: â€Nu-È›i fie teamă să fii considerat nebun – să faci azi ceva care este în contradicÈ›ie cu toată logica pe care ai învățat-o. A acÈ›iona este o atitudine care este opusul comportamentului obiÈ™nuit cu care ai fost învățat. Acest lucru mic, nu are importanță cît de mic e, poate deschide poarta către o mare aventură – umană È™i spirituală.†Un băiat conducea un Mercedes luxuos, cînd i se sparse o roată. ÃŽn timp ce încearcă să o schimbe își dă seama că nu are cric. ‘Mda, o să mă duc la casa cea mai apropiată È™i o să întreb dacă nu îmi pot împrumuta unul,†gîndeÈ™te plecînd în căutare de ajutor. “Poate că persoana căreia îi voi cere ajutorul, văzînd maÈ™ina mea, îmi va cere bani ca să îmi dea cricul,†își spune. “Cu aÈ™a o maÈ™ina, È™i cu mine cerînd ajutor, îmi va cere pe puÈ›in zece dolari. Poate chiar cincisprezece, pentru că È™tie că am nevoie de cric. Ar putea profita È™i să-mi ceară pînă la o sută de dolari.†Și cu cît mergea, cu atît creÈ™tea preÈ›ul. Cînd ajunse la casa cea mai apropiată È™i proprietarul deschise uÈ™a, tînărul strigă: “EÈ™ti un hoÈ›! Un cric nu merită atît de mult! Þine-È›i-l sănătos !†Care dintre noi poate spune că nu făcut niciodată la fel? Milton Ericsson este autorul unei noi terapii care a cîștigat aprecierea multor practicanÈ›i în Statele Unite. Cînd avea doisprezece ani a contractat poliomielită. După zece luni, îl auzi pe un medic spunîndu-le părinÈ›ilor lui: “Fiul vostru nu va reuÈ™i să treacă noaptea.†Ericsson o auzi pe mama lui plîngînd. “Cine È™tie, poate dacă reuÈ™esc să trec de noaptea asta, nu o să mai sufere atît de mult,†gîndi. Și hotărî să nu doarmă pînă în zorii zilei următoare. Cînd apăru soarele, strigă mamei sale: “Hei, sînt încă viu!†Bucuria în casă a fost atît de mare încît a hotărît să înfrunte fiecare noapte, una după alta, pentru a nu-È™i face familia să sufere. A murit la 75 de ani în 1990, lăsînd un mare număr de cărÈ›i importante despre capacitatea imensă a omului de a depăși propriile limite. “Sfinte părinteâ€, spuse un novice părintelui stareÈ›, “sufletul meu e plin de iubire pentru întreaga lume, È™i inima mea poate face față oricărei tentaÈ›ii de la diavol. Care e pasul următor?†Părintele îi ceru discipolului să meargă cu el să viziteze o persoană bolnavă care avea nevoie de sfîntul mir. După ce au consolat familia, părintele observă o pereche de pantaloni într-un colÈ›. “Ce e cu pantalonii aceia?†întrebă. “Sînt hainele pe care unchiul meu nu le-a îmbrăcat niciodată,†spuse un nepot. “A crezut tot timpul că va fi o ocazie ca să-i îmbrace, dar acum au devenit inutili.†“Nu uita acei pantaloni,†spuse părintele discipolului la întoarcere. “Dacă ai comori spirituale în sufletul tău, pune-le în practică acum. Altfel ele te vor abandona.†Misticii spun că atunci cînd începem drumul nostru spiritual, vrem deseori să vorbim cu Dumnezeu – È™i sfîrÈ™im prin a nu auzi ce are El să ne spună. Spune maestrul: “Relaxează-te un pic. Nu e uÈ™or. Avem o nevoie naturală de a face întotdeauna lucrul corect, È™i credem că-l putem face lucrînd fără încetare. E mult mai important să încercăm, să eÈ™uăm, să ne ridicăm È™i să încercăm din nou. Dar să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne ajute. ÃŽn mijlocului unui efort mare, să ne privim, să-I permitem să se arate È™i să ne călăuzească. Cîteodată să-I permitem È™i să ne È›ină în braÈ›e.†Un părinte de la mănăstirea din Sceta se întîlni cu un tînăr care voia să urmeze calea spirituală. “Timp de un an de zile, dă bani oricui te insultă,†spuse părintele. Timp de douăsprezece luni, tînărul plăti de fiecare dată cînd era atacat. La sfîrÈ™itul anului se întoarse la părinte pentru a învăța care era pasul următor. “Du-te în oraÈ™ È™i cumpără-mi de mîncare,†spuse părintele. Nici nu plecă bine tînărul, că părintele se deghiză în cerÈ™etor È™i, folosind o scurtătură pe care o cunoÈ™tea, se duse la porÈ›ile oraÈ™ului. Cînd omul se apropie, părintele începu să-l insulte. “E minunat!†spuse omul falsului cerÈ™etor. “Un an întreg a trebuit să plătesc pe oricine mă insulta, iar acum pot fi jignit fără să plătesc un ban.†Auzind asta, părintele își scoase masca. “EÈ™ti gata pentru pasul următor, pentru că ai învățat să rîzi în față problemelor tale,†spuse. Călătorul mergea cu doi prieteni pe străzile New York-ului. Pe neaÈ™teptate, în mijlocul unei conversaÈ›ii, cei doi începură să se certe, aproape atacîndu-se unul pe celălalt. Mai tîrziu – cînd lucrurile se calmaseră –intrară într-un bar. Unul din ei îi ceru scuze celuilalt. “Mi-am dat seama că este foarte uÈ™or să fii rău cu cei pe care-i cunoÈ™ti,†spuse. “Dacă ai fi fost un necunoscut, m-aÈ™ fi controlat mult mai mult. Dar din moment ce sîntem prieteni – È™i mă cunoÈ™ti mai bine ca oricine altcineva – am ajuns să fiu mult mai agresiv. Asta e natura umană.†Poate că este natura umană. Dar trebuie să luptăm împotriva ei. Sînt momente în care am vrea tare mult să putem fi de folos cuiva, dar nu putem face nimic. Fie pentru că circumstanÈ›ele nu ne permit să oferim ajutor, fie pentru că persoana nu e receptivă la nici o formă de exprimare a apropierii È™i sprijinului. Spune maestrul: “Iubirea este întotdeauna. Chiar È™i în momentele în care ne simÈ›im inutili, putem să iubim – fără să aÈ™teptăm o recompensă, un tribut sau mulÈ›umiri. Dacă sîntem în stare să acÈ›ionăm în acest fel, energia iubirii începe să transforme universul în jurul nostru. Cînd această energie apare, este întotdeauna în măsură să își îndeplinească misiunea.†Cu cincisprezece ani în urmă, în timpul unei perioade de profundă respingere a credinÈ›ei, călătorul era cu soÈ›ia È™i un prieten la Rio de Janeiro. ÃŽn timp ce beau ceva împreună, un vechi prieten cu care călătorul trăise nebunia anilor ’60-’70 intră în bar. “Ce faci acum?†întrebă călătorul. “Sînt preot,â€spuse prietenul. Cînd plecară de acolo, călătorul arătă un copil care dormea pe trotuar. “Vezi cum are Isus probleme cu lumea?†spuse el. “BineînÈ›eles că văd,â€răspunse preotul. “A pus copilul chiar acolo în faÈ›a ta ca să fie sigur că-l vezi, ca să poÈ›i face ceva.†Un grup de înÈ›elepÈ›i evrei s-au întîlnit pentru a încerca să creeze cea mai mică constituÈ›ie din lume. Regula adunării era ca dacă – în perioada în care unul reuÈ™ea să stea în echilibru într-un picior – unul dintre ei ar fi reuÈ™it să definească legile care să guverneze omul, acela ar fi fost considerat cel mai înÈ›elept dintre toÈ›i. “Fie ca Dumnezeu să-i pedepsească pe criminali,†spuse unul. CeilalÈ›i fură de acord că aceasta nu era o lege ci o răzbunare. Fraza nu a fost acceptată. ÃŽn acel punct, rabinul Hillel se alătură grupului. AÈ™ezîndu-se într-un picior spuse: “Nu face celorlalÈ›i ce nu vrei să È›i se facă È›ie. Aceasta e Legea. Restul sînt judecăți.†Astfel rabinul Hillel fu considerat cel mai înÈ›elept dintre ei. Scriitorul George Bernard Show observă un bloc de piatră enorm în salonul unui prieten, sculptorul J. Epstein. “Ce intenÈ›ionezi să faci?’ întrebă Shaw. “Încă nu È™tiu. Mă gîndesc,†răspunse Epstein. Shaw era surprins: â€Asta înseamnă că tu îți planifici inspiraÈ›ia? Nu crezi că un artist ar trebui să fie liber să-È™i schimbe propriile idei cînd vrea?†“Asta funcÈ›ionează doar atunci cînd – după ce È›i-ai schimbat ideea – tot ce trebuie să faci este să modifici o foaie care cîntăreÈ™te douăzeci de grame. Dar cînd te găseÈ™ti în faÈ›a a patru tone, trebuie să gîndeÈ™ti altfel “, spuse Epstein. Spune maestrul: “Fiecare dintre noi È™tie modul cel mai bun pentru a-È™i face propria munca. Doar acela care se confruntă cu propriile obiective È™tie ce probleme implică.†Fratele Ioan se gîndea: “ am nevoie să fiu precum îngerii. Nu fac altceva decît să contemple slava lui Dumnezeu.†În noaptea aceea lăsă mănăstirea È™i se duse în deÈ™ert. După o săptămînă se întoarse la mănăstire. Fratele care făcea de pază auzi bătînd la poartă È™i întrebă cine era. “Sînt fratele Ioan. Sînt flămînd.†“Nu se poate. Fratele Ioan este în deÈ™ert. Se transformă într-un înger. Nu mai simte foame, nu mai trebuie să muncească pentru a se întreÈ›ine.†“Iartă orgoliul meu,†spuse fratele Ioan. “Îngerii sînt milostivi cu oamenii. Asta e munca lor, ăsta e motivul pentru care contemplă gloria lui Dumnezeu. Eu pot contempla aceeaÈ™i slavă făcîndu-mi munca de zi cu zi.†După aceste cuvinte de umilință fratele îi deschise poarta. Dintre toate armele puternice de distrugere pe care omul a fost în stare să le inventeze, cel mai teribil – È™i cel mai laÈ™ – este cuvîntul. Pumnii È™i armele de foc măcar lasă sînge. Bombele distrug casele È™i străzile. Otrăvurile pot fi descoperite. Spune maestrul: “Cuvîntul poate distruge fără să lase urme. Copiii sînt condiÈ›ionaÈ›i ani de-a rîndul de părinÈ›ii lor, bărbaÈ›ii sînt criticaÈ›i fără milă, femeile sînt masacrate sistematic de cuvintele soÈ›ilor lor. CredincioÈ™ii sînt È›inuÈ›i departe de religie de aceia care se cred interpreÈ›ii glasului lui Dumnezeu. Verifică dacă ceilalÈ›i se folosesc de această armă împotriva ta. Și împiedică-i să continue.†O legendă a deÈ™ertului povesteÈ™te istoria unui om care voia să meargă într-o altă oază È™i începu să își încarce camila. Puse păturile, ustensilele pentru gătit, hainele lui – È™i animalul suportă toată greutatea. Cînd să plece omul își aminti de o superbă pană albastră pe care i-o dăruise tatăl lui. O găsi È™i o puse pe crupa cămilei. Cu asta, animalul făcu colaps È™i muri. “Cămila mea nu a putut suporta greutatea unei pene,†trebuie să fi gîndit omul. De multe ori gîndim la fel despre ceilalÈ›i – fără să înÈ›elegem că micile noastre glume pot fi picăturile care fac să dea pe dinafară cupa suferinÈ›ei. “Uneori lumea se obiÈ™nuieÈ™te cu ce vede în filme È™i uită istoria adevărată,†spuse omul călătorului. “Îți aminteÈ™ti filmul ‘Cele zece porunci?’ “BineînÈ›eles. Moise – Charlton Heston – ridică toiagul său, apele se despărÈ›iră È™i astfel poporul lui Israel putu să traverseze Marea RoÈ™ie.†“ ÃŽn Biblie nu e scris aÈ™a,†spuse persoana. “Atunci Dumnezeu îi porunci lui Moise: ‘Spune fiilor lui Israel să meargă.’ Și doar după ce au început să se miÈ™te, Moise a înălÈ›at toiagul È™i s-au despărÈ›it apele. Pentru că doar curajul de a parcurge un drum face ca drumul să se dezvăluie. “ Acestea au fost scrise de violoncelistul Pablo Casals: “Renasc mereu. Fiecare dimineață este un moment în care încep viaÈ›a din nou. Cu optzeci de ani în urmă am început prima mea zi în acelaÈ™i fel – dar nu înseamnă că este o rutină. Este esenÈ›ial pentru fericirea mea. Mă trezesc È™i merg la pian să cînt două preludii È™i o fugă de Bach. Aceste bucăți funcÈ›ionează ca o binecuvîntare în casa mea. Dar această practică este È™i un mod de a restabili contactul cu misterul vieÈ›ii È™i cu miracolul de a fi o ființă umană. Chiar dacă o fac de optzeci de ani, muzica nu e niciodată aceeaÈ™i – mă învață întotdeauna ceva nou, fantastic, incredibil.†Spune maestrul: “Pe de-o parte È™tim că este importantă căutarea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, viaÈ›a creează o distanță clară între El È™i noi. Ne simÈ›im ignoraÈ›i de Divinitate, sau sîntem preocupaÈ›i de problemele noastre cotidiene. Asta creează un sentiment de culpabilitate: fie că renunțăm la viață într-un fel din cauza lui Dumnezeu, fie că simÈ›im că renunțăm prea mult la Dumnezeu din cauza vieÈ›ii. Acest conflict este aparent: Dumnezeu este în viață È™i viaÈ›a este în Dumnezeu. Fiecare trebuie să fie atent la asta pentru a putea înÈ›elege destinul mai bine. Dacă sîntem în stare să pătrundem în sfînta armonie a cotidianului nostru, vom fi întotdeauna pe drumul cel bun È™i ne vom îndeplini obiectivele.†Fraza este a lui Pablo Picasso: “Dumnezeu este un artist. El a inventat girafa, elefantul È™i furnica. De fapt, nu a căutat niciodată un stil – El a făcut pur È™i simplu ce a vrut.†Spune maestrul: “Cînd apucăm calea noastră, ne cuprinde o mare teamă. Ne simÈ›im obligaÈ›i să facem bine fiecare lucru. Dar, din moment ce avem o singură viață de trăit, cine a spus că trebuie să păstrăm standardul ‘totul corect?’ Dumnezeu a creat girafa, elefantul È™i furnica – de ce trebuie să urmăm un standard. Un standard foloseÈ™te doar pentru a ne arăta cum definesc alÈ›ii realitatea lor. Deseori admirăm modelele altora, È™i de multe ori putem evita greÈ™elile comise de alÈ›ii. Dar pentru a trăi bine, doar noi È™tim cum. “ NiÈ™te evrei devotaÈ›i se rugau într-o sinagogă cînd, în timpul rugăciunii, auziră vocea unui copil care spune: “A, B, C, D.†Încercau să se concentreze asupra scripturilor, dar vocea repeta, “ A, B, C, D.†Întrerupseră slujba È™i, privind în jur, văzură un băieÈ›el care continua cu aceeaÈ™i intonaÈ›ie. Rabinul vorbi cu băiatul: “De ce faci aÈ™a?†“Pentru că nu cunosc versurile sfinte,†răspunse băiatul. “AÈ™a, speram că recitînd alfabetul, Dumnezeu va folosi literele pentru a forma cuvintele potrivite.†“Îți mulÈ›umesc pentru lecÈ›ia aceasta,†spuse rabinul. “ Și fie ca eu să pot dărui lui Dumnezeu fiecare zi a mea pe pămînt în acelaÈ™i fel în care tu I-ai dăruit literele tale.†Spune maestrul: “Duhul lui Dumnezeu prezent în noi poate fi descris ca un ecran de cinema. Pe ecran se întîmplă diverse situaÈ›ii – oamenii se iubesc, se despart, comorile sînt regăsite È™i țări îndepărtate sînt descoperite. Nu are importanță ce film este proiectat. Ecranul este întotdeauna acelaÈ™i. Nu e important de curg lacrimi sau sînge – pentru că nimic nu poate păta puritatea ecranului. La fel ca È™i ecranul, Dumnezeu este acolo – dincolo de toate agoniile È™i extazul fiecăruia dintre noi. Le vom vedea pe toate cînd filmul nostru se va sfîrÈ™i.†Un arcaÈ™ mergea prin pădure în apropierea unei mănăstiri Hindu cunoscută pentru severitatea învățăturilor sale, cînd văzu călugării în grădină, care beau È™i se distrau. “Cît sînt de cinici cei plecaÈ›i în căutarea drumului înspre Dumnezeu,†spuse arcaÈ™ul cu voce tare. “ Spun că disciplina este importantă, dar acolo se îmbată!†“Dacă ai trage o sută de săgeÈ›i una după alta, ce s-ar întîmpla cu arcul tău?†întrebă cel mai bătrîn dintre călugări. “Arcul meu s-ar rupe,†răspunse arcaÈ™ul. “Dacă se depășesc propriile limite, propria voință se slăbeÈ™te. Cine nu reuÈ™eÈ™te să echilibreze munca È™i odihna își pierde entuziasmul È™i nu poate ajunge departe.†Un rege trimise un mesager într-o È›ară îndepărtată, cu un acord de pace care urma să fie semnat. Vrînd să profite de călătorie, mesagerul își informă cîțiva prieteni care aveau afaceri importante în acea È›ară. Ei îi cerură să amîne, È™i – pentru că urma să fie semnat un acord de pace – scriseră noi ordine, È™i schimbară strategia lor de afaceri. Cînd într-un final mesagerul plecă, era deja prea tîrziu pentru a duce acordul; izbucni războiul, distrugînd planurile regelui È™i afacerile oamenilor care întîrziaseră plecarea mesagerului. Spune maestrul: “Este un singur lucru important în viaÈ›a – să trăim propriul destin personal – misiunea care ne-a fost încredinÈ›ată. Dar deseori sfîrÈ™im prin a ne încărca cu preocupări inutile care apoi distrug visul nostru.†Călătorul era în portul Sydney, privind podul care leagă cele două părÈ›i ale oraÈ™ului, cînd un australian se apropie È™i îi ceru să-i citească un anunÈ› din ziar. “Literele sînt prea mici,†spuse. “ Am lăsat ochelarii acasă È™i nu reuÈ™esc să citesc.†Nici călătorul nu are la el ochelarii de citit, È™i se scuză în faÈ›a omului. â€Mda, cred că trebuie să-mi iau gîndul de la anunÈ›,†și, vrînd să continue conversaÈ›ia, spune: “Nu sîntem doar noi doi. Și vederea lui Dumnezeu este înceÈ›oÈ™ată. Nu pentru că ar fi bătrîn, ci pentru că El aÈ™a vrea. Atunci cînd cineva lîngă El comite o greÈ™eală, El îl poate vedea foarte clar. Nevrînd să fie injust, iartă greÈ™eala.†“Și ce crezi despre ‘faptele bune?’ întreabă călătorul. “Mda, Dumnezeu nu își lasă niciodată ochelarii acasă,†răspunde australianul rîzînd în timp ce se îndepărtează. “Există ceva mai important decît rugăciunea?†întrebă discipolul pe maestrul său. Maestrul îi spuse să mearga la un tufiÈ™ din apropiere È™i să taie o ramură. Discipolul ascultă. “E încă viu tufiÈ™ul?†întrebă maestrul. “Viu ca înainte,†răspunse discipolul. “Acum mergi È™i taie-i rădăcinile,†spuse maestrul. “Dacă o să o fac, tufiÈ™ul va muri,†spuse discipolul. “Rugăciunile sînt ramurile unui copac ale cărei rădăcini sînt credinÈ›a,†spuse maestrul. “AÈ™adar poate fi credință fără rugăciune. Dar nu poate exista rugăciune fără credință.†Sfînta Teresa de Avila spune: “Aminteste-È›i: Domnul ne-a invitat pe noi toÈ›i, È™i – din moment ce El este adevăr pur – nu ne putem îndoi de invitaÈ›ia sa. El a spus: ‘ Să vină la mine toÈ›i cei însetaÈ›i È™i eu le voi da să bea.’ Dacă invitaÈ›ia nu ar fi fost pentru fiecare din noi, Domnul ar fi spus: ‘Să vină la mine toÈ›i cei care își doresc, pentru că nu aveÈ›i nimic de pierdut. Dar voi da să bea doar acelora care sînt pregătiÈ›i.’ El nu pune condiÈ›ii. E de ajuns să meargă È™i să dorească, È™i toÈ›i vor primi Apa VieÈ›ii È™i a Iubirii Sale.†Călugării Zen, cînd vor să mediteze, se aÈ™ează în faÈ›a unei stînci È™i spun: “Acum voi aÈ™tepta ca această stîncă să crească un pic.†Spune maestrul: “ Fiecare lucru din jurul nostru este în continuă schimbare. ÃŽn fiecare zi soarele străluceÈ™te peste o lume nouă. Ceea ce numim rutină este o zi plină de noi propuneri si oportunități. Dar noi nu percepem că fiecare zi e diferită de celelalte. Astăzi, undeva, o comoară te aÈ™teaptă. Poate fi un zîmbet, poate fi o mare victorie – nu are importanță. Nimic nu e plictisitor, pentru că totul se schimbă constant. Plictiseala nu face parte din lume. Poetul T.S. Eliot scrisa: “Mergi pe multe străzi, întoarce-te acasă la tine È™i priveÈ™te fiecare lucru ca È™i cum ar fi prima dată.†|
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy