Curs inaugural și final
în același timp,
aparent un curs opțional
(ce ți-e și cu transhumanța asta,
veșnic căutăm noi și noi pășuni
pentru turmele noastre de gânduri!),
aparent opțional stau în bancă,
profesorul de litere până mai ieri,
studentul la Durere (la zi) de o vreme,
sunt de-a dreptul emininche,
pregătit să notez tot,
să-mi joc rolul până la capăt,
stau, dar de fapt
simt cum mi se naște spiritul
și mă descopăr întâia oară,
cobor în pivnițele-mi reci
către ascunse galerii de artă
cu nopțile înrămate- ce credeați?-
din lemn de nesomn,
mai aud cum își unduiește
solzii înfiorați șarpele creației,
preț de două clipe
răspunzi la singura întrebare
ce o știe neființa:
- Ai răspuns desigur, greșit!
între timp compun o simfonie
ușor tangentă la nesfârșit,
nu mă mai întreb deja
cu ce viteză se învârtesc
toate în jurul meu,
sau eu în miezul a toate cele...
Este destul de relativ
iar răspunsul la întrebarea
ființei mele uimite
își arcuiește culorile
aplecându-se ușor
pe sub ploaia de dincolo de zăpezi
Punct și virgulă,
ar urma aici,
sau o cascadă de primăveri
...ne-re-sus-ci-ta-te
Ei, uite, zău așa, deodată,
mi se făcu un sooooomn...


(La câteva ore de la ieșirea din sala de spectacole a Teatrului Mic unde Valeria Seciu a jucat în "Spirit". De fapt s-au jucat mai multe în seara aceea...)