Au trecut mai bine de 48 de ore de la dispariția dinozaurilor.
Macul stă să dea în pârg.
Plouă calamitativ.
Peste rostul tuturora expansivă șade flora.
Zvârle cerul cu meteoriți, de ce nu insiști, de ce nu profiți?
Am să sacrific o focă și am să mătur puțin.
Și am să inventez întâia stacană cu vin.
În vidul antropomorfic creat dau năvală țânțarii.
Voi folosi împotriva lor fasolea boabe pe care tocmai am descoperit-o în padurea virgină
pe unde îmi caut de somn sau de cină.
Ce-ar fi să urmeze câteva miliarde de ani de pace și trândăveală?
mă zgândări un gând gândit cam anapoda.
Mi-e somn dar de unde atâta răbdare?
Se învârte pământul cu mine continuu și poate
din cauza asta sufăr tot felul de asfințituri, de nenumărări.
Unde e roata, unde e focul, dar alunele unde sunt?
E seară din nou, ultima limpede seară și mov.
Să coborâm din copac maimuțica, iubito!