I-am scuturat de pe umăr o poezie,
ea a încuviințat și astfel am ajuns
să ne petrecem seara împreună.
După ce m-a dezbrăcat i-am explicat
cât de importantă e simplitatea în viața mea,
cât de bine e să-i adulmec părul, dar că nu mă pricep
să vorbesc.
Mi-am lipit buzele de gâtul ei
pentru a-i demonstra
și am lăsat-o pe ea să vorbească.
Am rugat-o să-mi spună povestea ei,
nici o surpriză, nimic spectaculos, am deschis televizorul
și am ales un canal cu muzică,
brusc gelos, brusc speriat că cineva din cealaltă cameră ar putea să ne audă,
ar putea să o audă…
Mai târziu am stat noaptea și am ascultat vântul
și traficul de pe o stradă îndepărtată,
lumina pătrundea încet printr-un colț,
m-am așezat la pian și am schițat câteva gânduri
cu mâna stângă.
Când s-a ridicat să plece am condus-o la taxi,
apoi m-am trezit singur, cu un pat răvășit,
iar cineva îmi rezolvase
pe fața albastră cubul Rubick.