Înstrăinări...Viața ca o răspantie de instrăinări... tu si eu, două drumuri, două anotimpuri, două instrăinări...
A fost candva o clipă, o răspantie, sărut al ochilor suflet, aripă peste prăpăstiile prezentului inghimpat... si vesnicia fugii, fuga de fiecare, de parcă teama de noi insine, de parcă teama de celălalt ar fi fost sare pe rană, nuc-fantană in mijlocul campiei secătuită de gura macilor, de trufia sorelor de soare, fratilor de noapte...
Tu si eu - două tăceri, două treceri... porniti să ardem punctul clipă - impreună...
Tu si eu, acel androgin sidefiu - tăiat cu barda in două, si fuga, fuga aia nebună, de oglinda văzduhului, să nu cumva , să nu cumva, in rotundul-sferic, ciclic să ne atingem de noi...