nici nu știu câte anotimpuri
ți-am făcut cadou anul ăsta
cândva chiar te-am zărit și mi-am întins mâinile
ca la un semn îndelung așteptat
amestecând cuvinte ce încă ți le spun
și le cunun cu pielea cu ochii cu vocea ta
mereu în fiecare zi de șase
din luna asta a lebedelor albe
timpul deja îți cunoaște absența
trupul meu copilărindu-se lângă un înger
ți-a învățat pe de rost mirosul
ca un păcat
nu-mi mai este frică să întorc ceasul
când zboară fluturii
de aceea
nu te voi uita
pentru că respiri copacii altui timp
pentru că fiul nostru
îngrijorat de așezarea cuvintelor mele
și-a ascuns lacrimile

hai hai hai să zâmbim neînchipuit de sus!