I
Agnus dei se aude, ar fi prins în buchetele reci ale pântecului tău, nelămurită litanie, eu vreau să-ți dorm fantezia femeilor multicolore, numite Alma sau Meda, caligrafiezi cu sfârcul un papirus, glose, adnotări, revizuirea corăbiilor, toate în golul dintre sâni, mă azvârli.

II
Anoxiile îmi dau gustul patologic al reînvierii, îțî ofer echimoze ovalare pe coapsa violului etern, ne mumifiem teiubesc-urile fiecărei dimineți (doamne,de când nu mi-ai mai spus?), eu vreau să-ți întorc, să repet nașterea noastră vestită din șapte în șapte ani, vindecă-mi ochii, tălpile, femurul dobândit aristocratic, este o rană inalienabilă.

Oana Solike