Mi-am zugrăvit camera în lila deschis, și-am aruncat o pată de culoare în colțul din stânga sus, unde stă agățată pânza vechiului păianjen, gata să cadă; din greșeală l-am văruit în tavan cu alb de înger. Și totuși aș fi preferat un roz-bombon pentru a fi în contradicție cu existența mea sau pentru a-mi face în ciudă, dar nu mă sinchisesc prea tare, oricum mie îmi place verdele crud; îmi aduc aminte de prospețimea naturii după o ploaie senină… aș vrea să am un nor pufos în camera mea ce acum răspândește o aromă toxică de vopsea-drog la care devin alergică; aș vrea să-l storc încet, uniform de toate picăturile, pe rând, ce-și lasă amprentele pe genele mele întredeschise așa cum persistă roua pe frunze în dimineți înfiorând fiece fibră, întinerind petale obosite, amorțite de răceala nopții.
Ce păcat că lustra mea refuză să devină soare, și chiar dacă aș pune un bec de 100W, nu aș simți dogorirea ucigătoare care mi s-a infiltrat în simțuri… căldura lui îmi răscolește fiecare petic de piele și țesut firav pătrunzând în membrana celulelor și arzând nucleul.
În locul pupilelor aș avea două explozii solare, iar inima aș înlocui-o cu cinci raze în formă de stea, dar atunci locul meu căruia-i spun „acasă”, care-mi cunoaște suferințele, durerile, plăcerile, deziluziile și le păstrează-n siguranță printre porii de calciu desfăcuți spre sufletul meu, absorbindu-l, ar părea neîncăpător, nu mi-ar mai putea cuprinde gândurile, nici focul ce-mi mistuie pieptul nu l-ar înțelege și atât mă doare încât îmi vine să-mi desfac trupul separând aortele, întrerupând goana continuă a sângelui, despărțind plămânii și tăind răsuflarea lăsând oxigenului să iasă din ei, să umple vidul din juru-mi.
Oare o pasăre colibri nu a obosit să-și fâlfâie visele prin fața iluziilor mele deșarte? inima mea ar obosi să bată așa de repede, m-am născut cu ea deja extenuată de atâtea iubiri gri în dungi albe, oglindite în sticla incoloră a paharului umplut până la refuz cu-al meu sânge dulce… îmi pot citi trecutul în vâltoarea lui. Acum am nevoie de un cactus secat de esențe vitale într-un ghiveci flexibil, să-l pot modela după forma stărilor mele depresive generatoare de energie negativă.
Oare ține cineva seama de păcatele mele? și-mi împovărează orient-expresul vieții cu regrete, drame, comedii, oferindu-mi un rol tragic pe care să-l joc după bunul plac, fără scenarii scrise, fără regizori, pe scena teatrului cotidian.
Oh! uitasem, mă aflu într-o parodie…