Închisoarea Aiud, 1954 – 1962

Metode științifice
;

Eram în Zarka. Într-o zi auzim pe sală mișcări, agitații, bătăi de cuie, târșiri de scări, zgomote neânțelese. Spre seară se deschide vizeta și, lăsată așa, se aude muzică la difuzoarele care se instalaseră câte două pe sală, după care începe o conferință a unuia dintre conducătorii noștri spirituali. Acesta era un divertisment, calculând ei că ar putea slăbi încrederea, admirația și respectul pentru șefi, considerând că au trădat și pactizat cu inamicul. Efectul era bine calculat și, într-o oarecare măsură, ne-a strecurat întrebări și mare amărăciune.
La difuzor se auzeau în continuare și alții care anunțau că pleacă acasă eliberați, unii că au primit scrisori de acasă, că au fost vizitați de soție și copii și alte multe ademeniri cu scopul bine știut.
Deranjați de aceste metode mârșave, am închis vizeta, să nu mai auzim, dar gardianul a deschis-o din nou. Atunci am pus păturile pe cap și ne-am astupat uechile. Vorbeam între noi mai tare, ca să acoperim vocea difuzoarelor. Aceste atitudini au adus după ele represalii și multe chinuri.
Acest nou experiment a durat numai câtva zile, după care au renunțat, obținând numai un efect de derută din care am revenit imediat, îndârjindu-ne și mai mult. Lupta între bine și rău.




Plan major


Diferitele sisteme inspirate din pedagogia lui Makarenco și încercate cu deținuții din Aiud nu au dat rezultate scontate. Doar puțini dintre ei s-au prăbușit, fiind găsiți sfârșiți fizicește, demoralizați și desnădăjduiți. Unii dintre ei au făcut ceva compromisuri, pentru a reuși să-și salveze viața, iar foarte puțini oportuniști au pozat în reeducați. Marea masă și-a ascultat conștința care i-a sfătuit să nu pactizeze cu diavolul și, întăriți în credință, au rezistat.
În fața acestui bilanț, Administrația Penitenciarului a întocmit alt plan în care rolul principal l-a luat însuși colonelul comandant.
Pe nebănuite, ușile din Zarka sunt deschise, iar noi, așezați în monom, suntem conduși într-o sală amenajată special, cu fotomontaje pe pereți, reprezentând marile construcții din țară, cu un ecran cinematografic pe peretele din față, iar în spate aparatul de proiecție. Asistăm la un film după “ Citadela sfărâmată “ de Horia Lovinescu. Și acest lucru era socotit cu cântec, deoarece autorul, se știa, fusese în trecut cu aceleași convingeri ca noi, deținuții.
După film, se aduce o masă încărcată cu ziare și albume și apare comandantul colonel. Pe un ton frățesc și-a desfășurat o pledoarie încărcată cu sfaturi privind datoria noastră de a ne iubi familia și a face totul pentru a ne întoarce la ei. Cu totul execrabil se atinge și coarda naționalistă, vezi Doamne pentru a ne flata. Luați prin surprindere, n-am fost capabili de o reacție spontană. Am ascultat și am tăcut, refuzând a lua cuvântul pentru aprobarea infamiei.
Au mai trecut câteva zile și am fost duși din nou la spectacol. De data aceasta, fără să ne fi înțeles, cu toții am plecat capetele între mâini și ne-am astupat urechile, murmurând un singur cuvânt : NU !
Exasperat, colonelul s-a sculat de la masă strigând : La Zarka cu ei !
Reeducarea cădea.

Mihail Munteanu

Va urma