Trec norii pe cer ca suflete singuratice. Trec intr-un val rece privindu-ne speriate. Din cand in cand taie un corb cerul palid de durere. Sufletele se tot aduna innegrind bolta. Lacrimi racoaroase cad spaland drumurile intortocheate si un suflet coboara. Coboara cu ganduri si mai negre prin ploaia de tristete.
Se aseaza pe pamantul moale si priveste in sus cu ochii ei fara viata si vede noaptea. E frig si ud si gol si liniste. Doar clipocitul picaturilor in balti se aude, nimic mai mult. Este-o melodie fara glas si ineaca totul in jur.
In cer se face o cuta si o lumina mai libera se aseaza pa lacul inghetat. Privind mai bine, se vede luna si se-aude glasul sperantei. Cerul il taie acum un fluture si ploaia a-ncetat.
Fiecare suflet e acum liber.