Eu n-am să mai
scriu poezii
(doar o vreme, cel mai târziu până găsesc ziua de ieri)
fiindcă tot trec străini și spun:
“iubesc, râdeți de ele și de nasul lor roșu de clown stupid,
poeziile astea iubesc, lapidați-le”
uitând toți că vina e a mâinii ce scrie
și nu a pruncului desfășat ochilor tăi.
Cui să-i mai pese de mine, când ele, poeziile –
imperfecte ca melopee, imposibile ca proză –
iubesc în văzul trotuarele fără a ști că eu m-am pierdut de ele
biată Gretel în lipsă de boabe.

Eu n-am să mai
scriu poezii
pe care să nu le înțelegi fiindcă ele
nu mai vor ochi și degete să le mângâie ca-n alți ani,
nu mai așteaptă prieteni cu astre,
caută numai drumul spre cel care știu că ești
dar nu pentru mine.