Mi-era greu să mă dezleg de răsuflarea ta, cu ochii cerniți mă căutai, mă strigai, mă-mbrăcam în tăcere și tăcerea mă dezgolea, avid îmi sărutai lacrimile și trupul plâns, și mândria întreagă mi-o răsturnai înapoi, cu mâinile mari îmi smulgeai tinerețea și te hrăneai cu ea, mi-era greu să plec și mă durea pasul dinapoia fiecărui pas, ca un cer într-un cer, sufletul meu crescut într-al tău, sufletul meu rupt dintr-al tău…

Acum am îmbătrânit și mi-e bine, mi-e foame de dragoste și mi-e bine.

Acum, ca și-atunci, privirea mea se-mpletește cu-a ta.
Niciodată, însă, nu se va mai pierde în ea.

M.