agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-01 | [This text should be read in romana] |
apoi a plouat că așa se plouă și a plouat și toată lumea a știut că a plouat
și toți au știut când trebuie să râdă toți s-au prins fericiți niciunui drog […] câteodată e bleu câteodată e bleumarin până la urmă ce mai contează (Killing me softly, Ipostaze de bestie ) Emoțiile mele despre lansarea volumului de debut al lui Michel Martin, la Brașov, s-au intensificat începând cu ziua în care i-am primit cartea. Cu un autograf în stilul său... Până în prezent nu am citit o carte de poezie pe care să o simt atât de aproape. Deși am în casă și cărți, unde - ca și cum, pe alocuri...- sunt vizată personal. Poeziile cărora le-am trăit împreună cu autorul. Îi plăcea să îmi audă părerea, după fiecare rand, uneori.(Oricum nu schimba decât foarte rar...) Da, nu am simțit mai aproape de mine o alta carte de poezie până acum... nu privi în urmă te vei întoarce întoarsă întoarcerii durerea ce nu te-a vrut decât pentru aceste nopți albe o noapte albă este și clipa sub care ai iubit revolta revoltatul nu urla urlă-mă urlă-te s-a mai deschis între timp o lume între noi („Despre revolta golului”, Ipostaze de bestie ) De atâtea ori m-am aventurat să îmi explic fenomenul!... Simbolurile, da, simbolurile. Nu, nu doar simbolurile. Poate exista spirite cu aceeași matrice. În plus, poate i-am povestit lui Michel câte ceva din intimitățile mele și...a poezit...Nu! Artistul descinde invariabil din sesizarea valorilor-general umane. Pur și simplu. Prin decret divin... dă-le dracului de amintiri eu mănânc hârtie atunci când se cultivă hârtie cu litere mari cu miros de bibliotecă unde întrebi de Nietzsche și ești întrebat „how do zou spell Nietzsche?” și parcă erai fabricată în stil britanic domnișoară ce știi tu ce-i aia supraom […] nu s-a întâmplat nimic doar a plouat ca niciodată a plouat de jos în sus aveam o poftă de cioburi am spart pahare ceasuri oglinzi și a venit sângele a venit sângele fierbinte pulsând shakesperian nu mai contează acum cine pe cine a ucis nu mai contează parcă plângeai nu-mi aduc aminte parcă plângeai cu lacrimi de sânge curse din mine în tine „How do you Nietzsche?” N-I-E-T-Z … -S-C-H-E … (“Killing me softly”, Ipostaze de bestie ) - Michel, Michel, tu chiar ai avut pe site toate poeziile acestea?, îl întreb. Dar unde sunt multe pe care le știam și nu le văd nici în carte, nici pe site? (Invoc cateva titluri. Le am salvate.) Michel-poetul e o interesantă, plăcută persoană virtuală cu care comunic cam de cand am venit pe poezie.ro...Știe să se infiltreze - insesizabil - în cele mai nebănuite zone ale psihicului cuiva, să domine. Nu o dată am avut impresia că dialoghez cu un demon, care mi-a populat sângele, abandonându-l recent. Fereastră YM. - Dacă ești acolo, nu mă întrerupe. Titlul cărții tale nu ar trebui să fie de culori de tine, cum ai zis. (Ii lăsasem mesaj offline, solicitându-i opinia...) Nu. Ar trebui să fie ceva mai tare. Ai unele poezii foarte bune. Și asta o spune moi, care sunt viitorul poeziei românești. Ai și multe titluri foarte bune, de asemenea. - Am multe culori... - Nu ai culori, cât nuanțe ale aceleiași culori! - Și e dedicată virtualului, acelui, știi tu...Am multe culori, fff multe, excesiv... - NUANÞE! Nuanțe, ffff multe nuanțe! O singură culoare, crede-mă...vorbesc de culori psihice... și tu blondă albă pe boulevard de clichy blondă roz pe oxford street („Celei care a fost acolo”, Ipostaze de bestie ) o dimineață începe de după volan când aproape crezi în cerul ăla de vanilie și ți-e roz până-n călcâie („Expoziție cu portret de femeie”, Ipostaze de bestie) poate c-o să fiu tânăr cândva poate că moartea e o operă pe note înalte cu coapse albastre („Coaste de literă”, Ipostaze de bestie ) Îți voi fi plajă târzie neasfințită de pe care abia începusei să te aduni creatură de mare cred că adormisei sub val cu stomacul alb de scoici cu ochiul verde împrăștiat pe singura coastă de anotimp („Celei cu ochii verzi”, Ipostaze de bestie ) ...Îmi selectam textele pentru carte. „Intră” Michel. Încep să mă lamentez că am obsesii. Că nu gândesc. Și, uite unde ajung, uneori: mă irită aproape tot ce am scris. Nu îmi place nimic, nu îmi convine nimic pentru această carte. Nu e așa, cum aș fi vrut să fie... - Mie nu îmi vin idei, zice Michel. Și nu scriu gândind. Trebuie să ai obsesii, ești nul fără ele. Eu am doar 60 poezii în volum, am făcut selecție la sânge. Aproape că nu mai publicam deloc. Sunt cam jumătate din poemele inocente ale vârstei trecute. Din motive sentimentale publicate. E un volum de suflet. Nu e tehnic decât spre final. E simțit până la idioție. - Michel, eu îmi conștientizez stupiditatea! - Silvia! Dumnezeule! Termina! Numai eu am dreptul să mă numesc stupid. Cretin. Idiot. :) - Presupun că sunt mai în vârstă cu, cel puțin, vreo 20 de ani decât tine deci am debutat cu mult înaintea ta, în acest sens! :) iubito ei cred ei cred că mi-e lene de-un teatru viermuindu-mi carnea ți-am făcut un copil seamană cu dracu să mă ia […] sunt livid cu-o cratimă-n coaste tu știi că n-am să mor de nici o moarte poeziile mele personale descălțându-ți ovarele te copulez cu mine uitându-mă la mine îndrăgpstindu-mă de mine […] de aici încolo râd câteva versuri îmi tai părul cu o foarfecă de hârtie iar sunt stupid de tânăr (Poem egocentric, Ipostaze de bestie ) - Ești cu personalitate pronunțată, nu m-aș uimi să am o surpriză devastatoare, la lansarea cărții tale, la Brașov :). Sau după. Oricând. În ce te privește, cel mai des mi te-am imaginat fată. Þi-am mai spus. Poți fi atât un scriitor celebru, de vreo 70 ani, cât și un tânăr cu geniu, de 24 ani :) Important: te cred mare artrist, Michel! :). - Adica zici ca pot avea 70? Da, pot :). Dar nu am. - Pari un demon. - Nu par. Sunt. - Fără de sex si fără de vârstă, în viziunea mea.Esti nefiresc. - Nu spun că nu. Pentru unii chiar de neconceput. Evident, mă las pradă unei existențe de suprafață, materiale. Însă e o altă dimensiune la mijloc. Amintește-ți clișeul Luceafărului, e încă valabil. În plin stomac suprarealist. ...21 octombrie. Mă trezesc foarte dimineață, ca de obicei. De fapt, am dormit doar câteva ore. Mâine trebuie să ajung la Brașov, la lansarea cărții lui Michel. În ulltimul nostru dialog am simțit că l-am decepționat grav. - Ești singura care mi-a spus nu la majoritatea chestiunilor...Am avut o răbdare de Sisif cu tine... 21 octombrie... Îmi zic: trebuie să mă depășesc. La naiba problemele, stările depresive, etc., etc., etc...Trebuie să ajung la Brașov, să reprezint comunitatea Chișinău, poezie.ro. Face parte din planul lui Michel. I-am promis. Deși acum, după acel incident…după ce mi-am retras textele de pe poezie.ro, nu mă încântă defel ideea... Toată săptămâna am fost pândită de ghinion, de după toate colțurile. Mi-am cumpărat o tonă de haine aiurite, până când mi-am găsit ceva care să mă încapă favorabil și în care să mă simt bine... Deschid cartea lui Michel.Trebuie să îmi notez câteva repere: am promis că voi fi și eu printre acei care își vor exprima impresiile despre Ipostaze de bestie . Cafeaua. Încă una...Scriu... „Discursul poetic al lui Michel Martin – surprinzător de fiecare dată, grație modalității sale expresive - deconspiră o identitate orgolioasă, controversata, balansând între o renunțărare festivă și recalcitranța de a se impune. Citez, din Ipostaze de bestie, la întâmplare: nu mai vin, înțelege, nu mai vin / vei uita că am fost frumos, vei uita că pe ochii mei / ai visat ai rumegat iarba nopților / nu mai vin, am murit atât de tare și se râde pe aici / sunt un haos care înjură doamnele bune / nu mai vin / haide, iubito, caută-mă / prin altă moarte / prin alți ucigași” … Vaaaaaaai! Întârzii la frizerie! Frizerița, la care vin - timp de 5 ani, cu întârziere mai întotdeauna! -, îmi aruncă o privire neobișnuit de supărată. - Ai întârztiat prea mult! Nu pot face nimic pentru tine, nu te pot ajuta... - Și totuși... - Încerc... Și...a încercat. Mă uit în oglindă. Nu mă recunosc. Mă sperii! Ies. Mai mult moartă decât vie... Ora 12... Pe la 16.30 am tren spre București. Caut altă frizerie. Altă, altă, altă...Nimeni nu vrea să mă „refacă”... În sfârșit, mă văd în tren. Îmi amintesc că nu mi-am luat paginile printate. Nu am scris mare lucru, despre ce sa vorbesc la lansare. Doar câteva propoziții. Dar...adresa?! Cum se numește vila aceea, în care ne cazează Michel? Cum să o găsesc? Calm. Calm. Calm. Există mai multe soluții... Încerc să reflectez asupra cărții lui Michel. Ce bine că a fost inventată și telefonia mobilă! Sun, să mi se citească paginile printate... Nimeni nu răspunde, să nu fie oare nimeni în studio? Sunt disperată. Găsesc totuși câte pe cineva. Da, ce bine că a fost inventată telefonia mobilă! Aflu că toți sunt ocupați, în teren…Mă înfior! Când vor reuți să monteze emisiunile, dacă nici nu au început înca?!... Îmi amintesc prima propoziție a discursului meu, o scriu...Trenul se apropie de Ungheni, de vamă...Încă puțin și nu îmi mai foloosește mobilul: mi-am uitat acasă cartela valabilă în România. Îmi cumpăr alta, când ajung, dar până atunci...Mai scriu o propoziție...Mă prăbușesc, abisal, insuportabil de dureros, în mine însămi...Adorm...Visez vămile...Vameșii, grănicerii...Toți intrigați de geanta imensă, pe care trebuie să o transmit Dianei (Veverișei) de la rudele sale... București. Diana, Florin, plini de viață. Frumoși, zâmbitori. Îl rog pe Florin - ca să mai avem timp să mai schimbăm câteva vorbe cu Diana - să îmi cumpere bilet la primul tren spre Brașov. Promit să le cumpăr și lor o carte semnată de Michel. Mă trezesc, cumva...Cumva...Într-un tren....personal. Vagon pustiu. Ce bine! Și ce...mizerie...Ce ferestre murdare...Ce încet se mai mișcă...La vreo oră distnță de Brașov, ne întrece Săgeata Albastră...Aflu că a pornit din București doar cu 30 min mai târziu decât trenul în care mă aflam...Nu prea știam eu ce e un tren personal. E o experiență și asta :)... Brașovul. Parcă am fost chiar ieri pe aici... Casa Cristina.... Dacă ies repede din taxi și intru, repede, dincolo de poartă, sigur că nu dă nici un urs peste mine...Asta, dacă e să mă țin de sfatul taximetristului! :) Sunt prima, care se cazează. Gazde primitoare, atmosferă confortabilă...Pe fiecare ușă – câte o micro-ikebană, de toamnă, numele celor cazați și...câteva rânduri de poezie, caligrafiate frumos, de mână, cu căldură... Mă doare capul. Infernal. Duș. Somn... Mă trezesc. Voci...Apare Geta Adam. Altfel decât mi-o imaginam...Îmi produce o impresie foarte plăcută. Ne îmbrățișăm...Mai târziu, vine cu Anais Folenta. Mă bucur să o cunosc și pe ea, care, la fel, are un aspect agreabil, pare un suflet foarte blând și delicat. Vine Alma...Aceeași, neschimbată. - Ce îmbrac: puloverul acesta bleu sau haina aceasta roșie? - Bleu... Ușa camerei noastre nu se mai închide...Se perindă Adrian Firică, Silva (Adriana Popp), Radu Herinean, zâmbitor... („Are barbă!", observă Alma (Alina Manole). „Aha...”, reacționez eu....) Toți, precum îi știam: de parcă nu i-am văzut doar de ieri... Ne grăbim. Se apropie ora când va începe lansarea cărții Ipostaze de bestie... Taxi. Mihai Leoveanu, Marius Chelaru, Alina Manole... Eu? Da, eu… Mă doare capul. Infernal. Și nu am mai reușit să îmi pregatesc discursul despre poezia lui Michel... (Va urma.) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy