Să nu te uiți în urmă când mă uiți!

Să nu te apleci înspre mine;
Ai să te frângi despletindu-te de goliciunea mea,
cu vuietul ușii din urmă închise m-ai lua și n-aș mai fi.

Ia cu tine
pereții camerei mele de împrumut,
cărțile mele,
cuvintele ne rostite ce mă mistuie,
Ia-mi și motanul, canarul, tabloul iubit
paharul uscat în care-mi torn neputința,
țigara din coltul gurii, ia mi-o!
S-a stins!


ia-mi degetele mângâietoare,
ia-mi ochii din picăturile de apă
ia-mi buzele de pe fructul păcatului.


Să nu te uiți în urmă după mine,
fiindcă nu m-ai recunoaște.
Fără tine n-aș mai fi eu.

Din partajul acesta îngăduie-mi partea care n-a fost,
Fie-ți milă de gândul meu bun și lasă-mi-l.