Demult, cand intr-un fel lumea de jos era legata cu cea de sus si Stelele luminau calea oamenilor,cand Cerul era plin de Stele, toate surori intre ele si cu Luna, toate erau una.
Fiecare Stea era cealalta jumatate din fiecare om. Multa lumina si multa pace iar cand meteoritul trecea, sa le desparta nu putea. Si atunci cand praful noptii venea, Stelele se ridicau pe Cer, amintind oamenilor ca inca mai exista lumina pentru a le tine speranta aprinsa si pentu a le aduce aminte ca intotdeauna exista cineva pentru care sa te ridici in picoare si sa stralucesti pentru ca in mod sigur se va bucura de tine.
Acum ceva timp, un om dorea sa ajunga acasa dupa o zi obositoare. El se aventura prin intuneric pe un drum.Era nerabdator sa ajunga la cei apropiati,la caldura inimilor care le iubea.Grabit sa scape de hainele murdare,mergea visator pe drumul sau.Ceva il infricosa.Era ceva neobisnuit ce fosnea prin intuneric.Isi schimba continuu forma ca sa nu fie recunoscut si ca sa nu se obisnuiasca omul cu acel ceva...voia sa surprinda mereu.
La un moment dat, omul, dupa atata drum, se aseza sa bea apa sa.Se odihni cateva minute,cand, din-naintea drumului aparu un fel de bat.Se apropia,deslusindu-se un om, insa nu i se vedea fata.
-Pe unde umbli, omule?intreba cel fara fata
-Vreau sa ma duc acasa, la cei iubiti.raspunse omul
-Ai grija caci de aci in colo, se face drumul mai greu si obositor.Eu zic sa te odihnesti bine si sa reiei drumul de dimineata.
-Nu,vreau sa ma intorc la ei!
-In cazul acesta, fi cu bagare de seama, omule!Ai mare grija!
-De ce? ce este in fata? Cum va fi mai incolo?Cu ce se va deosebi acum de atunci?
-Asculta-mi sfatul,omule,nu te aventura pe unde nu cunosti !
-Atat de schimbat va fi? In bine? In rau? Coboras? Urcus? Macar un indiciu,arata-mi! Pana acum nu a fost prea greu.Recunosc, ca nici prea usor,dar trebuie! Vreau sa-i imbratisez! Vreau sa-mi iau La Revedere pentru atunci cand voi pleca iara...si poate nu voi mai reveni...
-Odihneste-te,omule!
-NU! Drumul trebuie terminat! Vad si casa! Sunt asteptat! Trebuie sa ma duc ! O sa-l infrunt!
-Incapatanat,esti,omule! Bine, iti dau un indiciu : Lumina te va calauzi!
-Vrei sa bei si tu?
-Da,omule. Iti multumesc !
Omul fara chip lua o inghititura, stranse hainele mai bine pe el si o porni inaintea sa.
Omul mai statu, ma bau,isi mai regasi puterile si, dupa ce-si facu ritualul inceperii unui drum lung,incurajat de spusele omului fara chip,porni inainte.
Seara era linistita si nu se mira ca nu intalneste pe cineva pe acest drum.In scurt moment, ajunse la o rascruce.Statu omul, se gandi in ce parte sa o ia.O stea se aprinse mai tare.
-Da! asta este! si continua in directia aratata de stea.
Dadu de un pod.Nu mai vedea pe unde sa o ia.Era atat de intuneric, incat nu-si vedea nici macar mana.
-Omule! Ai grija! Sunt aici! Stralucesc pentru TINE! Ai grija pe unde calci! spuse Steaua de sus,printre surioarele sale.
-Ce-i steluto?intreba o sora
-Omul!este intuneric pentru el! nu vede! trebuie sa-i arat calea!
-Ce ai de gand? Ce vrei sa faci? intreba sora stea
Steaua s-a apropiat mai mult si incerca sa straluceasca mai puternic.Omul cu greu se descurca.
-Sora! Nu! Nu face asta! N-o sa mai poti veni inapoi printre noi! tipara surorile
-Ba da! Asta-mi e menirea! Din cauza oamenilor existam! Ei ne admira!
Steluta s-a apropiat si mai mult. Stralucea atat de puternic, incat obosea si mai repede.Surorile se grabira sa-i sara in ajutor, s-o readuca printre ele.O prinsera,insa iubirea sa fata de om a facut-o sa i se rupa al saselea colt.Steluta stralucea atat de puternic,incat Luna parea o lumanare gata sa se stinga.
-Omule,iti arat calea! ai grija! Vin! Stralucesc !
Steluta se apropie asa mult, incat nu-i era frica de ce avea sa se intample dupa ce a trecut bariera intre Cer si Pamant.Astfel a devenit o stea cazatoare,lasand in urma o urma luminoasa si omul reusi sa treaca podul.
Viata stelei nu s-a terminat,insa nu mai poate straluci nicioadata. Ea a cazut in apele marii
-Cine esti tu? De unde ai cazut? este intrebata steaua
-Sunt o stea din imensitatea Cerului...am devenit o stea cazatoare.Iubirea mea fata de om ma facea sa stralucesc,dar,vai, pe om tot il mai iubesc ! M-am stins...
-Stinsa, nestinsa, tot frumoasa esti, caci putine ca tine am vazut pe aici.
Steluta nu era trista ca nu mai poate straluci, fiindca a ajutat omul asa cum a trebuit, nu cum a putut,Omul reusind sa ajunga la cei iubiti.Nici cauza plecarii sale dintre surori nu-i pricinuia tristete, caci,aici,in noua sa lume, printre misteriosele ape ale marii si-a gasit noi frati pe lume nemai aflati. Mai ales ca nu era singura...mai multe ca ea s-au stins, toate reunindu-se in mare.