M-ai învățat să citesc prea devreme, mamă!
mi-ai arătat cum să văd cuvintele când ideile mele erau jocul și păsările....ce știam eu de nori, decât că seara, lângă patul maiei, mă rugam la cei trăitori printre ei să mă facă mare și să mă vegheze de rele...știam despre flori că ele înfloresc numai dacă au apă și soare, când un cactus mi-a arătat dureros că și frigul are țepi și muguri...
și despre oameni știam că sunt niște copii mai mari, care se joacă de-a iubirea, folosindu-ne pe noi mai mici drept păpuși, pe care le tund ori le fac mustăți și le aruncă atunci când nu le mai sunt pe plac...

și când am întrebat DE CE ceea ce știu nu este sigur așa cum ar trebui să fie lumea mea de copil, am început să îmi răspund cu litere de tipar, uitând că întotdeauna copilăria nu știe să citească, doar să trăiască...