viața o aruncase într-un harley davidson epopeic
aceeași nesfârșită curbă periculoasă
zidul timpului penetrabil acut
prin care doar o singură palmă rănită
îi încetinea durerile
un țipăt cu piele subțire și oase lungi
sprijinind cerul norilor intrați pe contrasens
marele bum și plouă încetișor peste lume_
_peste_lume ploaia se cristalizează

(ne sărutăm într-un uriaș cub de gheață)

să căutăm o tămăduire îi spunea ea
se deschideau intrări sufocante
ștrangulările soarelui
veceuri, bucătării, târgurile celor vii
să căutăm îi spunea el
deschizand podelele cenușii ale săracilor în duh
și ochii celor plânși
și o zi transparentă
cât un spital alb
în care

mi-e dor de tine
noaptea mea are muguri aprinși