am un prieten
dintre aceia cu care plângi
când de fapt îți vine să mori
dintre aceia care îți croșetează sufletul
un ochi pe față
un ochi pe dos
și-ți îmbracă trupul
ca pe un halat de baie

prietenul meu are urme de îngeri pe frunte
chiar dacă vouă
vi se par cicatrici

în fața blocului
o potaie de pripas
își linge plângând labele frânte
mai sus cu două etaje
eu îl ascult
spunându-mi doar “marș”
ucigându-mă ca pe un câine turbat
pe prietenul meu

acela cu stele sub unghii
și ochii arși de cuvânt