ÃŽntunecat e cerul
Negru ca fierul
Ruptă de lume
Nu mai am nume.

Doar eu și natura
Colorată-i pădurea
Prin liniște răzbate
Un foșnet departe.

Frunza moare
Inima mă doare
Pe jos doar rugină
Aleea de frunze e plină.

Frigul de afară
Nu mă doboară
Trupul tremură vinețiu
Sufletul mi-e pustiu.

Respir cu greu
Oftez mereu
Gându-i departe
Amar se zbate.

Tot acest chin
Este sublim.

14 octombrie 2004, Sinaia