cândva aveam eu grijă de teama-ți progresivă,
când ciclic cădeai în frenetice gânduri
și respirai cu capul urechii mele alături
într-un delir, cu frisoane de boală regresivă.

și-apoi aveai tu grijă să știu să te respir
să vreau cioburi de somn, frânturi de primăvară,
căpșuni ce în săruturi pe coapse îmi coboară
și fantezii deschise pe-al tău birou să-nșir.

dimineața eram doi îngeri ce beau cafea amară
îmbrătișați sub încheieturile de lumini.
și neastampărați spasmatic în aburii asasini
iară ne scuturam pe aripi de praf și scorțișoară.