O zbatere leneșă, un fulger timid
pe un cer prea albastru,
un strop de lumina
într-o noapte fără sfarșit,
strivești abstracția rece,
ideea prizonieră a unui rege
stăpan peste mărețul nimic.
Pereți invechiți stau de strajă
privirilor reci, inumane,
ecouri surde pictează cu umbre
fresca anostă a unui straniu destin.
Sunt orb, dulce fantasmă,
sunt larva conștientă
a infinitelor metamorfoze,
erou blazat al unei ere
ce n-apucase să se nască.