pe 13 devin o lacrimă care te visează…
o, tu! iubire a sufletului meu încâlcit, unde ești acum?
de capricioasa-ți cifră se leagă toate amintirile mele despre tine.

nu, nu mai pot uita acel ritual ciudat
pe care-l făceai cu rigurozitate
când, pentru câteva sutimi de secundă,
luna era efervescentă și devenea portocalie.
atunci invocai de neunde spiritul ce se ascundea in cifra 13
și împleteai cu nopțile buimace lumina vagă a răsăritului
până dizolvai în suspinuri dimineața
îți puneai apoi ( întotdeauna pe dreapta) la marginea dinspre apus a inimii
13 dorințe nebunești care, culmea, ți se împlineau mereu, în tot atatea zile diferite.
niciodată n-am înțeles incantațiile tale, iar tu, incandescentă,
văzându-mă atât de rece la magia ta surprinzătoare,
mă certai spunându-mi că 13 e un număr norocos,
că e aidoma unui copil mofturos care trebuie răsfățat,
și mă îndemnai să-l mîngăi pe creștet, să mă joc cu el, să mă las sedus de puterea pe care o ține ascunsă…
eu nu credeam o iotă din prostiile tale, din numerologia ta ocultă
cum că 1 sudat lângă 3, într-o matematică intotdeauna infailibilă,
și noi doi dansând în cercuri concentrice imaginare,
puteam să schimbăm destinația destinului nostru
și-am râs de credința ta nestrămutată și naivă în fenomene inexplicabile
în hazardul pe care-l atrăgeai ca un magnet, fără să știu cum,
iar tu, ah tu, enervată, ori poate jignită de comportamentul meu infantil
ți-ai mai pus o dorință și te-ai evaporat.
ce idiot am putut să fiu. doar târziu de tot am înțeles că tu
erai treisprezecele meu magic, șansa la care am renunțat prostește.

în fiecare zi de 13 lacrima mea încă te visează…
m-ai făcut până la urmă, să îndrăgesc dureros de tare cifra asta
semn că ți s-a împlinit și ultima ta dorință sau poate, primul tău blestem.

ce ciudat! tocmai azi, la ora 13 a trecut un an și o lună de la gestul meu incalificabil.