"ce a fost și ce va fi
are urmările trecutului"...
câtă duritate...
ce crunt ai fost!
nici un zâmbet nu mai pot schița
măcar.
mă doare sufletul...
probabil se va rupe
la următorul cuvânt.
îmi vine să plâng..
(am promis că nu voi mai plânge
până la revelion, dar...
acesta a trecut de mult.
deci?) cine mă împiedică?
rațiunea?
care rațiune?
a cui rațiune?
căci a mea nu mai există.
sunt doar un suflet ucis de... propria rațiune,
care apoi a dezertat.
nici măcar lacrimile nu mai au
curaj să răzbată printre
pleoapele întredeschise.
le e frică și lor că
vor fi răpite
de singurătatea obrazului.
iar ochii
au rămas ațintiți în gol
precum ai unui
idiot.

ce sentimente profunde poate avea un copil!
de ce nu putem să le vedem la timp?
sau... le-am văzut?