un înger obosit
a venit într-o seară
l-am lăsat să adoarmă
într-o mică camară

dimineața s-a dus
ca un vis de copil
lăsând ușa deschisă
din-năuntru afară

să-l aștept, să mă rog
peste umeri povară
iubirea să-mi port
în tăcerea de seară?

înnorat și senin
a trecut câte-un an
într-o clipă, cătând
chipul lui pe tavan

până când obosit
un alt înger veni
cum se naște în suflet
sfârșitul de zi

dimineața s-a dus
ca un an într-un ceas
era înger mi-am spus
rugăminți fără glas

și așa au trecut
printr-o mică cămară
obosiții tăi îngeri
din-năuntru afară

lacrimi?...da mi-au lăsat
uneori ca povară
iubirea să-mi port
în tăcerea de seară

iar acum tu mă cerți
vinovată copilă,
nu sunt îngerii morți
cu aripi de acvilă

e-o poveste...ce-ntreabă
de ce toți au plecat
lăsând ușa deschisă
din-năuntru afară