-Păcatoasa mea iubită,

Te vor până și greierii !
Toamna pe-nserate, umbrele lor
se-nfășoară pe lungile tale picioare
caraghioase, așa cum stau desfăcute
din călcâie și...
...ai săracit de pași iubito
și te umbră ochii lor dintr-o parte.
Dacă te umbră de ce te îndoi din genunchi
și dacă te moare de ce te geamăt
fără mine ?
Aud ?
-....?
Ni-ci-de-cum !

-De ce privești fix in ochii lor și te vinzi
câte unei respirații înecate de tutun ?
Dintr-un prieten nu poți face doi !
Te miri !?
Nouă, dacă ar fi prietenii tăi
n-ar putea să te aibe de prea
lungile tale picioare ancorate, unul
în marea de lacrimi iar altul
la țărmul de gemete ale tale.

-Dar strigați o dată uraaaaa...pentru
sufletul ei îmbrăcat de inorogii de noapte,
uraaaa...pentru inorogii de primăvară
și încă o dată ura pentru nevestele lor
cu cele o mie de coarne, cu pulpe îmbrățișate
ca pentru iubit și coapse desfăcute ca pentru nașteri de inorogi...

-Iubito, vrei să te naști incă o dată,
dimpreună cu mine ?...
De ce te mai întreb, pregătește-te !
Este primăvară, este deja dimineață,
greierii de mult au murit,
prietenii nu știu, dar precum îți zic,
ne vom naște foarte curând...
Noi doi...și încă
foarte curând...

eu...păcătosul de mine.