Simulacrul acestei dimineti,
m-a izbit nemilos
de margini acre de pereti.
Si-acum imi zac sub pleoape,
inca vii,
visele noptii,
argintii.

Ma doare transparenta
ochiului de geam,
infipt ca un monoclu,
in tavan.
Iar din ghiveciul solitar
de pe pervaz,
Imi moare umbra unei garofite,
pe obraz.

Am mai adus cu mine dimineti pe lume,
Unele sacre,
altele pagane,
Dar cel mai mult,
ajunge sa ma doara
o dimineata-n asternuturi...
...solitara.

In aer simt iodata
aroma frunzelor de nuci,
si ganguresc urban, in zloata,
eternii gugustiuci.
E timpul reumatic al proptitului in mana,
ori poate nu ?!
...caci azi a inceput,
un nou sfarsit de saptamana!