Stau în mijloc de noapte și scriu
Inima plângând cu mine
Și împărțind aceeași suferință
Legătura dintre noi ne-alintă,
Căci alintarea e greu de găsit
La persoana ce de amândouă e iubită.

Rana e adâncă – atât de adâncă –
De parcă nici n-ar fi...
Gândurile-mi zboară, se îneacă, dispar
La fel ca iubirea ce-o simt in zadar...
S-a născut dintr-o privire
A crescut cu zâmbete și fericire
Dar de murit...nu poate...e nemuritoare...

O clipă e o eternitate...
La care îi știu sfârșitul,
O clipă m-a distrus pe mine...
Mi-a luat zâmbetul și simțul...

Acum stau și privesc... mai mult visez
Ce ar fi... ? dar mă opresc,
Inima-mi țipă: „Speră! Nu te opri!”
Dar gândul e mai puternic,
Uitarea acoperă speranța...