scriu iarna nefirească înzăpezind misterul
imagini invalide se țin de braț cu cerul
părinți cu stea în frunte copiii nimănui
haite de lupi comete gonind prin vis hai-hui

de ger parcă e totul aș crede că sunt fiară
dar îmi nechează tâmpla a mânji de primăvară
un scâncet de culcuș promite să îmi fiu
hăitașul ce prin sânge îmi ninge și mă știu

încovrigate doruri dorm spate-n spate mute
ca bulbii de păcate mereu mai neștiute
de liniște e totul aș crede că sunt mort
aș crede că înghețul în inimă îl port

dar îmi tresare drumul și scârțâie o poartă
ies aburii din lună ca dintr-o pâine coaptă
se-mpreunează norii a rădăcini de minte
cresc rând pe rând măsele lumii de mai-nainte