Mărturie

Săracii Tăi, cum rabdă ei, Părinte?
Cum suferă în iarna cea cumplită?
Cum pot răbda de foame, fără pită?
Cum sunt lipsiți chiar și de cele sfinte?
Dar ei, pe limba-Þi, Doamne, Îți cuvântă!

Căci pentru Tine, suferința lor - e vers -
Necazul - odă, scârba - simfonie,
Nevoia - slavă, și obida - mers
prin deznădejde - drept în veșnicie -

Nu au nevoie ei, sărmanii, de tălmaci
La Dumnezeu, în nici-o limbă sfântă !
Căci Domnul Sfânt pricepe la săraci
După durere, lacrimă, pitaci,
Și după tot ce inima cuvântă!

În fața Ta sunt, Doamne, fariseu -
Monedă calpă, tobă și rușine -
Căci îndrăznesc să par săracul Tău,
Când Tu mi-ai dat atât belșug și bine -

Și tremur dacă azi aș pierde tot,
Nu știu cum aș trăi fără nimică,
Nu știu de voi trăi, de am să pot
să calc pe deznădejde și pe frică -

și-atunci pe nume, iarăși te implor:
dă-mi, Doamne, sărăcia Ta cea vie,
Dar nu mă părăsi, fii-ndurător,
Și când mă rog, arată-mi-Te mie!

Și-arată-mi Taina Ta, ia mintea mea,
În lumea Ta cerească o ridică,
Să știu după măsura-Þi judeca,
Și voi păși pe moarte, fără frică !