M-am urcat aseară pe muntele fantastic,
Fără să realizez că-i conștient de mine
Și-am început de pe-o sprânceană
Să mă tot uit adânc înăuntru.
Dar mi-am văzut urechi de lemn
Și ochi ca două bile
Și multe gânduri ce le vreau
Ce nu sunt despre mine.

I-am zis din gura linie
Ce se vedea ondulată în fântâna din frunte,
Că tare ciudat e să-i văd interiorul
Atunci când încă nu știu mare lucru,
Despre mușchi, pietre sau cascadă.
Mi-a mormăit ceva în limba nopții
Și dintr-o dată totul
S-a făcut alb-negru ca-n visul tău.

Apoi am coborât nedumerit poteca
Plină de aș vrea, doresc, aspir
Ce mă ducea-napoi la fraza,
În care mi-aminteai că înainte
De a-ți răspunde atât de violent că nu,
Să mă întorc cu calm pe munte,
Poate văd printre mușchi, pietre, cascadă
Apropierea dintre noi.