Număr petalele de flori
ce-au mîngîiat azi-noapte
al nostru tînăr mormînt,
și-mi jur a nu știu cîta oară
că de-aș putea
te-aș mai salva o dată,
dar muzica s-a oprit,
e lună plină
iar cercul ei anunță
lipsa unui capăt
de care să te-agăți,
ca ultimă speranță
a mîntuirii

număr clipele uitate-n tine,
și-mi jur a nu știu cîta oară
că de-aș putea,
le-aș mai uita o dată
și-înc-o dată,
mereu
în același tine...

dar muzica s-a oprit
statuile nu-mi mai vorbesc,
împînzite de iedera păianjen,
și de ceața din jur
ce te-acoperă,
te-ngheață,
aripile nu mai răspund
a apus zborul nostru
în lumina frîntă la orizont.

acum muzica s-a oprit
și-mi jur a nu știu cîta oară
că de-aș putea
te-aș mai cînta o dată,
te-aș mai plînge
și te-aș mai zîmbi,
te-aș mai iubi o viață...