îmi ouă-ntre cuvinte lebedele albe
guler scrobit pe suflet se răsfrâng
în coji de sănii zurgălăi de șoapte
răscrucile-mi îngroapă și se frâng

din gâturi lungi fac nopților mirare
din fulgi de te iubesc fac lunii pijama
mi se topesc în palme lăcrimare
pătuț de zahăr nopții de cafea

se-nșiră frigu-mi sfâșie căușul
zăpezilor pe oase ce mă strâng
din stea în stea tăcerile mă strigă
stafii înfumurate râd și plâng

îngheață ceasul deșirând secunde
în dor de mine însumi ninge somnul
toții oamenii-s de gheață peste vise
înzgăiburat sub aripi doarme Domnul