Noi, generații de români

Noi, generații de români
Ce ne-am lăsat a noastră glie,
Vrând să ne fim proprii stăpâni
Cu un adio am plecat în pribegie.

Iar începutul a fost poate mai greu…
Mergeam pe străzi cu lacrime uscate
Și-n ale noastre inimi ce izvoreau mereu,
Dorul de munți, păduri și lacuri fermecate.

Apoi încet am început să construim
Un viitor la care am tot visat…
Pentru copiii noștri că să dăinuim
O noua casă, la care am tot sperat.

Din când în când un telefon mai dăm
La dragii de părinți pierduți în amintire…
Cu lacrime sărate obrajii îi udăm
Sperând și suspinând la noua regăsire.

Am realizat de toate departe-ntre străini…
Ne-am cumpărat și case și numărăm masini…
Dar dincolo de toate în inimi este vie
Iubirea de origini: de dulcea Românie!

Montreal, Canada